Stare de urgență în sectorul energetic: Republica Moldova activează măsuri pentru 60 de zile
Guvernul a decis, în ședința din 24 martie, să propună Parlamentului instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, începând cu 25 martie 2026. Propunerea va fi supusă examinării în plen, Parlamentul fiind convocat în ședință la ora 17:00.
Stare de urgență în sectorul energetic – ce presupune
Măsura vine ca răspuns la deconectarea liniei electrice aeriene Isaccea‑Vulcănești, rezultat al unor atacuri asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. Incidentul, produs pe 23 martie, ora 19:15, a determinat operatorii să activeze protocoalele de siguranță și să încerce reconectarea liniei, însă manevrele nu au avut succes din cauza unor defecțiuni tehnice identificate pe teritoriul vecin.
„Decizia este fundamentată pe analiza riscurilor de necesitate a unor intervenții urgente pentru protejarea infrastructurii critice și mobilizarea resurselor suplimentare. Din momentul incidentului, produs pe 23 martie, ora 19:15, operatorul de transport „Moldelectrica” a activat imediat protocoalele de siguranță. Au fost efectuate încercări de reconectare a liniei, însă acestea n-au avut succes. Defecțiunile tehnice identificate pe teritoriul Ucrainei la elementele de susținere a conductoarelor indică un scurt circuit sever care necesită intervenții specializate. Trebuie să subliniem gravitatea situației: linia Isaccea-Vulcănești este principala arteră de import din sistem în rețeaua europeană, care coordonează operatorii sistemelor de transport al energiei electrice din Europa.
Aceasta asigură în mod normal între 60 și 70% din consumul malului drept al Republicii Moldova (…)”, a declarat un reprezentant al centrului național de management al crizelor în ședința Guvernului de la Chișinău
Ce permite adoptarea stării de urgență
- Asigurarea posibilității unor intervenții rapide pentru menținerea alimentării cu energie în situațiile de limitare sau deconectare, reducând impactul asupra consumatorilor;
- Facilitarea alocării resurselor necesare pentru remedierea cât mai promptă a porțiunii afectate din linia Isaccea‑Vulcănești care intră în responsabilitatea autorităților naționale;
- Scurtarea termenului pentru ajustările tarifare de la 14 la 7 zile, măsură menită să prevină penuria de motorină care ar putea afecta funcționarea generatoarelor și continuitatea serviciilor esențiale;
- Posibilitatea coordonării centralizate a eforturilor pentru protejarea infrastructurii critice și mobilizarea resurselor suplimentare.
Recomandări pentru cetățeni
- Folosiți energia electrică cu prudență, în special în orele de vârf;
- Evitați utilizarea simultană a aparatelor cu consum mare de energie;
- Încărcați din timp telefoanele și dispozitivele esențiale;
- Asigurați-vă surse alternative de iluminat;
- Evitați folosirea ascensoarelor în cazul fluctuațiilor de tensiune;
- Urmăriți informațiile oficiale comunicate de autorități.
