Sprijinul României pentru Ucraina: mesaj de solidaritate transmis de la Kiev
Sprijinul României pentru Ucraina – o reacție fermă la instrumentalizarea istoriei
De la Kiev, Nicușor Dan a transmis un mesaj de solidaritate în care a condamnat folosirea politică şi distorsionarea trecutului de către Rusia și a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina în ceea ce privește granițele și integritatea teritorială recunoscute internațional.
„Am avut onoarea de a participa astăzi, la Kiev, la invitația președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, la ceremonia dedicată Zilei Statalității Ucrainene. Cu această ocazie, am condamnat ferm instrumentalizarea periculoasă a istoriei de către Rusia și am reafirmat sprijinul nostru pentru frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei și pentru integritatea sa teritorială, precum și angajamentul nostru față de stabilitatea și securitatea sa pe termen lung”
El a afirmat totodată că „numeroase comunități etnice, lingvistice și religioase au modelat identitatea Ucrainei de-a lungul istoriei, iar acestea reprezintă o parte integrantă a patrimoniului și moștenirii sale”.
„Sărbătorind Statalitatea Ucrainei, confirmăm un adevăr fundamental: Ucraina a existat, Ucraina există și Ucraina va continua să existe. În calitate de vecin, prieten adevărat și partener strategic al Ucrainei, România poate afirma cu deplină convingere că recunoașterea istoriei autentice a unei națiuni este esențială pentru demnitatea sa, pentru suveranitatea sa și pentru menținerea unei ordini internaționale stabile”
Declarațiile au fost făcute în contextul marcării Zilei Statalității Ucrainei. Anterior, Nicușor Dan reafirmase angajamentul țării noastre pentru recunoașterea internațională a frontierei de facto și pentru protejarea integrității teritoriale a Ucrainei.
„Astăzi, poporul ucrainean îşi apără istoria cu propria viaţă, protejând nu doar teritoriul lor, dar şi valorile libertăţii, legii internaţionale, a alegerilor democrate şi a suveranităţii naţionale. De aceea, din partea României, este privilegiul meu să reafirm astăzi, în Kiev, sprijinul nostru puternic pentru recunoaşterea internaţională a graniţelor de facto şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, precum şi angajamentul nostru pentru stabilitate pe termen lung”
Nicuşor Dan a sosit la Kiev cu trenul în jurul orei 9:30 și a fost întâmpinat în gară de o delegaţie a guvernului ucrainean. El participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, la invitația liderului ucrainean, reuniune care aduce împreună şefi de stat şi de guvern din regiune pentru a discuta despre războiul din Ucraina şi consecințele sale.
