Soarta copiilor din căminele‑spital din perioada comunistă
Un institut care investighează crimele comise în perioada regimului comunist a depus, în ianuarie 2026, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind Căminul‑spital pentru copii cu deficienţe grave Moreni‑Ţuicani. Ancheta arată cifre sumbre: peste 60% dintre cei internaţi între 1970 şi 1989 au murit, iar în anumite perioade mortalitatea urca la 70%. Statisticile includ cazuri în care peste 70% dintre copii transferați din alte centre au decedat la Moreni din cauza malnutriției, a bolilor și a lipsei personalului specializat.
Ce arată documentele și fișele de deces
Ancheta a pornit de la analiza actelor de deces și a dosarelor din arhivele centrelor. În multe cazuri, cauzele înscrise erau bronhopneumonia sau malnutriția, semne care, în contextul condițiilor de viață din centre — temperaturi scăzute, regim alimentar deficitar, lipsă de îngrijire — sugerează corelarea directă între modul de funcționare al căminelor și decesele înregistrate.
Parafa „nerecuperabil“
Copiii erau încadrati, în principiu, în trei categorii: recuperabili, parţial recuperabili şi „nerecuperabili“. Până la vârsta de 3 ani mulți erau crescuți în leagăne comune, unde nu li se acorda stimulare adecvată: nu erau învățați să vorbească sau să meargă și erau insuficient hrăniți. La evaluarea de după 3 ani, unii primeau eticheta „nerecuperabil“ şi erau trimişi în aceste cămine‑spital — de multe ori fără a li se oferi vreo șansă reală de recuperare, chiar și atunci când ar fi putut beneficia de intervenţii simple de terapie sau de îngrijire specializată.
Condiții de îngrijire și personal insuficient
După internare, copiilor li se trata situația ca pe una fără speranță: nu existau psihologi, logopezi sau medici specializaţi în număr adecvat, iar personalul rămas nu putea asigura îngrijirea de bază pentru beneficiari cu nevoi complexe. Printre diagnosticele frecvent întâlnite se numără tetrapareza spastică sau situaţii în care copiii erau „gatoşi“ (fără control sfincterian), iar îngrijirea acestor cazuri era aproape imposibilă în condițiile de subpersonal existente.
Contribuții de la părinți
În multe situaţii, părinţii erau obligaţi să plătească contribuţii lunare din salariu pentru întreţinerea copiilor internaţi; sume raportate în documente variau între echivalentul a câteva sute de lei pe lună în funcţie de venit. Deși majoritatea copiilor erau abandonaţi, pentru cei ai căror părinţi erau cunoscuţi aceste reţineri erau aplicate în mod curent.
Transferul la centre pentru adulţi
Regula oficială prevedea transferul la împlinirea vârstei de 18 ani către cămine‑spital pentru adulţi. Totuşi, în practică, unii beneficiari rămâneau în aceleaşi instituţii pentru minori mult după această vârstă, din cauza lipsei locurilor în centrele pentru adulţi. Raportul menţionează, de exemplu, că dintre cele 535 de persoane decedate la Moreni‑Ţuicani, 38 aveau peste 18 ani.
Arhive, dosare şi accesul la martori
Investigatorii au lucrat cu dosarele sociale şi medicale păstrate în arhivele fostelor centre, unde au găsit fotografii şi fişe medicale ale minorilor. Multe dosare de personal au supravieţuit şi ele, oferind liste cu angajații din perioada respectivă. Chiar dacă au fost identificați foști angajați, obținerea declarațiilor a fost dificilă, unii refuzând să colaboreze.
Înmormântări în locuri greu de identificat
Copiii decedaţi erau înhumaţi de regulă în parcele alocate lângă cimitirele localităților, deseori în sicrie simple din lemn. Multe morminte nu sunt marcate sau nu figurează în registre parohiale, iar identificarea locului exact al înhumării unui copil este, în multe cazuri, imposibilă fără marcaje sau informaţii din partea părinţilor.
Stadiul anchetelor şi obstacole juridice
Primele plângeri privind abuzurile din aceste centre au fost depuse cu câțiva ani în urmă la parchete competente. Pentru unele dintre ele, anchetele au fost închise pe motive procedurale, inclusiv invocarea imposibilităţii încadrării faptelor ca infracţiuni contra umanităţii în baza unui cod penal care făcea trimitere la situaţii de război. Anchetele rămase în curs vizează, în continuare, adunarea de probe şi audieri de martori, iar unele dosare sunt încă în faza de urmărire penală.
„Weekend Adevărul“: Nu este pentru prima dată când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc face un denunț public cu privire la soarta copiilor cu deficiențe grave care au murit în căminele groazei. Când a început acest demers?
Dr. Florin Soare: Pentru institut este al patrulea denunţ care se referă la căminele‑spital unde au murit copii în urma abuzurilor la care au fost supuşi înainte de 1989. Primul denunţ a fost în 2017 privind abuzurile din mai multe centre, apoi am depus sesizări pentru alte instituţii, iar ultimul vizează căminul‑spital Moreni‑Ţuicani.
Concluzia anchetei preliminare arată un pattern repetat: neglijență sistemică, etichetări administrative care condamnau copii la izolare şi privări, şi dificultăţi majore în a identifica responsabilităţi penale din cauza prescrierii unor fapte sau a unor interpretări juridice restrictive. Investigaţiile continuă, iar documentele şi mărturiile adunate speră să lămurească pe deplin soarta copiilor din căminele‑spital din perioada comunistă.
