Preot de spital: sprijin spiritual și ajutor concret pentru pacienți în zilele de sărbătoare
Suferința fizică și cea sufletească sunt la ordinea zilei pentru preoții care slujesc în spitale. În perioadele de sărbătoare nevoia de alinare crește, pacienții simțind mai acut dorul de a fi acasă, alături de familie. Preotul Gigi Stănculeț lucrează de aproape zece ani la biserica din curtea unei unități medicale mari, unde comunitatea religioasă și personalul spitalului se mobilizează pentru a oferi sprijin.
Preot de spital: copiii, prima grijă
Nevoile dintr-un spital cu peste 1.400 de paturi sunt diverse, dar preotul a ales să se concentreze, în primul rând, asupra copiilor. Secțiile de Neonatologie au nevoie frecventă de biberoane, scutece pentru nou-născuți sau așternuturi din materiale naturale. În Chirurgia pediatrică sau la Recuperare Neurologică Infantilă sunt necesare echipamente și mobilier specializat – de la cărucioare pentru administrarea medicamentelor, la jaluzele sau aparate de terapie.
Ajutorul vine predilect din partea enoriașilor din parohie, a unor oameni din cartier și, ocazional, a altor persoane care se implică punctual. Preotul explică că nu a înființat o asociație, deoarece până acum problemele s-au rezolvat prin mobilizarea directă a comunității și prin gesturi simple: bani pentru transport, pentru alimente sau haine de iarnă pentru familii aflate în dificultate.
„Tot prin intermediul oamenilor, că ei s-au obișnuit. Eu le dau semn cât e nevoie, e vorba de comunitatea pe care am format-o aici. Fiind parohie misionară, vin doar din cartier, câteva persoane, și s-a creat o comunitate frumoasă. O parte a rămas de la părintele Delureanu, care a așezat biserica acum aproape 25 de ani, în 2002”, a precizat preotul.
Confruntarea cu suferința: momente care marchează activitatea unui preot de spital
Contactul zilnic cu oameni aflați în suferință aduce și episoade care pun la încercare vocația. Prima întâlnire dramatică a preotului cu un pacient grav bolnav l-a făcut să se întrebe dacă este în stare să suporte toată povara întâlnirilor la căpătâiul celor suferinzi. Sunt frecvente situații în care rudele caută preotul doar când timpul pentru despărțire e foarte scurt.
„Moare tata. Ce-i fac, părinte? Eu merg, dar s-ar putea să fie târziu acum, le spun. Înțeleg o parte, alții nu înțeleg, cred că e rea-voință din partea noastră. Eu merg, oricum merg și la patul pacientului. Numai că să mai administrăm Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie e foarte complicat. Sunt rugăciunile de sănătate și de iertare a păcatelor și Dumnezeu rânduiește mai departe”, explică preotul.
El mai atrage atenția asupra timpului și organizării: „Dacă aș putea să fac gărzi precum medicii și n-ar fi de ajuns. Este nevoie permanentă. Când sunt urgențe, e numărul pus la ușa bisericii, nu mai țin cont de program”.
Nevoia sufletească în sărbători și rolul bisericii din incinta spitalului
Mulți pacienți și, mai ales, aparținătorii caută în biserică un loc de liniște și sprijin. De multe ori află de existența lăcașului prin personalul secției sau de la alți pacienți, iar unii au devenit, între timp, membri fideli ai comunității.
„Oamenii, când rămân în spital de Sărbători, solicită foarte mult preotul, mai ales cei care au tangență cu biserica și la dumnealor acasă, în localitățile în care locuiesc. Am fost în diminețile acestea zi de zi, n-a fost o singură zi fără astfel de solicitări”, a arătat preotul.
În lipsa familiei, pacienții resimt dureros absența tradițiilor și a momentelor comune: mulți spun că ar fi vrut să fie acasă, să împartă chiar și un mic gest simbolic al Paștelui. Personalul medical aduce, totuși, sărbătoarea în saloane, astfel încât spiritualitatea să fie prezentă și pentru cei care nu pot părăsi spitalul.
Botez de necesitate și miracole la Neonatologie
Există și întâmplări care aduc bucurie sinceră. Un exemplu emoționant a fost când o mamă a venit în biserică cu copilul de doi ani, prezentat drept pruncul botezat în circumstanțe dificile, în Neonatologie. Astfel de botezuri de urgență au fost mai frecvente în trecut, dar și azi rămân momente de speranță.
„M-a bucurat enorm. A venit să mulțumească și să-mi prezinte băiețelul: părinte, mulțumim, el este copilul pe care l-ați botezat și a trăit!”, a precizat preotul.
Despre ritualul botezului în astfel de situații, preotul explică: „Stropit cu apă – în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh – de trei ori. (…) Dacă, Doamne-ferește, se întâmplă undeva unde nu poate ajunge preotul, îl poate oficia orice creștin botezat”, a mai arătat el.
Pastorația în spital: adaptare, răbdare și discreție
Preotul subliniază importanța unei atitudini blânde și adaptate celor care vin la biserică: nu se judecă, se încearcă răbdarea și înțelegerea obișnuințelor oamenilor. Din experiența sa, aproximativ 20% dintre cei care solicită preotul fac acest pas pentru prima dată, cerând spovedania și împărtășania pe patul de spital.
„Vin, spun o rugăciune aici, aprind o lumânare și așa intrăm în contact. Am pe tata, am pe mama, unchiul, mătușa, bunicul și tot așa. Dar se știe, adică se află, cred că, din vorbă în vorbă acolo, tot printre pacienți, că în curte este o biserică. Sau întreabă cadrele medicale și le spun. Chiar astăzi m-a întrebat un pacient – Părinte, dar Paști faceți? Unde faceți? – Și a fost surprins să afle că există biserică”, a relatat preotul.
El a povestit și că, pentru a nu spori temerile, preferă să nu apară imediat în reverendă în preajma pacienților, iar când intră în saloane o face cu discreție, ținând cont de programul de tratament și de vizite al medicilor.
