România și riscul unui scenariu ca în 1940
Generalul (r) Alexandru Grumaz explică cât de reale sunt temerile că România ar putea trece printr-un episod similar celui din 1940, cu pierderi teritoriale sau cedări decise de marile puteri, și care sunt, de fapt, vulnerabilităţile actuale ale țării.
România și riscul unui scenariu ca în 1940: asemănări, dar mai ales diferențe
Contextul regional este tensionat: eşecul sau slăbiciunea unui stat vecin, presiunile militare şi imprevizibilitatea unor parteneri externi pot amplifica vulnerabilităţile noastre. Totuşi, există diferenţe majore faţă de perioada interbelică, în principal legate de apartenenţa României la structuri colective de securitate și de sprijinul militar aliat prezent în regiune.
„Deși comparația poate părea justificată la nivel emoțional, realitatea strategică este mult diferită și mult mai favorabilă României decât în perioada interbelică. Atunci, țara era izolată, fără alianțe funcționale, înconjurată de state ostile și confruntată cu o armată nepregătită pentru provocările momentului. Astăzi, România este membră NATO și a Uniunii Europene, parte a celui mai puternic sistem de apărare colectivă existent vreodată, ceea ce îi oferă garanții de securitate care în 1940 nu existau”,
Riscurile externe care contează
În regiune, factorii de risc provin din instabilitatea unui conflict apropiat și din politici externe agresive ale unor actori importanți. Aceste fenomene pot afecta gradul de securitate al flancului estic și pot modifica ritmul sau natura sprijinului aliat.
„Totuși, contextul regional rămâne serios. Rusia adoptă o politică externă agresivă, războiul din Ucraina continuă să destabilizeze flancul estic, iar unele state din vecinătate manifestă simpatii sau interese politice apropiate de Moscova. Poziția ambivalentă a Ungariei, relația tradițională dintre Serbia și Rusia sau instabilitatea politică din Bulgaria pot alimenta percepția unei Românii încercuite de țări cu orientări incerte. În același timp, situația fragilă a Republicii Moldova și presiunea constantă asupra Ucrainei adaugă un nivel suplimentar de risc”,
- Presiuni militare regionale – evoluțiile din proximitate pot afecta securitatea la graniţe.
- Schimbări în angajamentul aliat – fluctuațiile în prezența și suportul aliat pot modifica nivelul de descurajare.
- Război hibrid – dezinformarea, atacurile cibernetice și presiunile politice rămân ameninţări serioase.
Pericole interne: lipsa de reacție politică și întârzierea modernizării
Conform generalului, cele mai mari riscuri vin acum din interior: slaba gestionare politică, întârzierea modernizării forţelor armate şi erodarea încrederii populației pot submina reziliența națională.
„Cu toate acestea, securitatea României nu este grav amenințată în sensul unei agresiuni directe. Flancul estic al NATO rămâne activ, apărarea colectivă funcționează, iar orice atac asupra României ar declanșa automat solidaritatea militară a întregii alianțe. În plus, România beneficiază de infrastructură militară modernă, de exerciții aliate constante și de măsuri de descurajare care mențin un echilibru strategic în regiune. Provocările există – mai ales în domeniul războiului informațional, al atacurilor cibernetice și al presiunilor hibride, dar acestea nu echivalează cu vulnerabilitatea existențială din 1940. Prin urmare, România se confruntă cu un mediu de securitate complicat, însă fundamental diferit de cel de acum aproape un secol”,
„Riscul real nu îl reprezintă o invazie iminentă, ci erodarea încrederii interne, manipularea informațională și întârzierea modernizării militare. Forța alianțelor și capacitatea statului de a rămâne vigilant, coerent și conectat la dinamica europeană sunt elementele care asigură, în mod concret, stabilitatea și siguranța ţării”,
O nouă Yalta în 2025? Ce spune generalul
Deși discuțiile diplomatice între marile puteri pot influenţa mediul strategic, generalul consideră improbabilă o reconfigurare a frontierelor sau o cedare „ca pe vremea lui Yalta”, grație cadrului juridic și mecanismelor colective de securitate.
„România nu poate fi astăzi «negociată» între marile puteri în modul în care se întâmpla în secolul trecut. Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană o plasează într-un cadru juridic și strategic care nu poate fi modificat prin acorduri secrete sau bilaterale. Marile puteri pot avea discuții strategice ample, dar nu pot lua decizii care să afecteze suveranitatea sau statutul României fără a încălca tratate internaționale fundamentale. Realitatea actuală este că România nu este singură, iar mecanismele colective de securitate o protejează de scenarii de tip «Yalta» sau «1940»”,
„Însă România poate fi influențată indirect de marile negocieri globale – precum cele dintre SUA și China, SUA și Rusia sau Uniunea Europeană și Rusia – prin schimbări în ritmul sprijinului pentru Ucraina, în prezența militară aliată din regiune sau în prioritățile strategice ale partenerilor, însă acest lucru nu echivalează cu «negocierea României»”
Cine este generalul Alexandru Grumaz
Generalul (r) Alexandru Grumaz are o carieră în diplomație și în structurile de apărare. A urmat programe de pregătire în Statele Unite, inclusiv un program executiv de securitate la o instituție academică de prestigiu, și a ocupat poziții de conducere în managementul resurselor pentru apărare și în planificare integrată. A fost, de asemenea, implicat în diplomație economică în Asia și are experiență în telecomunicații și gestionarea complexă a bugetelor instituționale. În prezent conduce un centru de analiză și studii în domeniul securității.
