Incompetența statului – problema structurală care umbrește coeziunea României
Economistul Sebastian Buhai propune, într-un eseu de bilanț, o schimbare de perspectivă asupra problemelor României: „înainte să tratăm corupția ca „boala originară” și să sperăm că restul se aliniază, trebuie să tratăm capacitatea statului de a gândi, de a executa și de a învăța ca variabila decisivă.” El susține că slaba capacitate administrativă explică, în multe cazuri, apariția și persistența altor disfuncții publice.
Ce înseamnă incompetența statului
Prin „incompetență sistemică”, Buhai se referă la deficite instituționale care erodează capacitatea statului de a mobiliza resurse, de a produce reguli credibile și de a livra bunuri publice esențiale precum infrastructură, educație, sănătate sau justiție. Studiile comparative arată că departamentele publice organizate prin recrutare pe merit, cariere previzibile și coerență administrativă tind să susțină performanțe economice superioare. Fără astfel de structuri, piața rămâne vulnerabilă și se poate deforma în loc să funcționeze eficient.
Cum se manifestă incompetența sistemică
Autorul identifică patru locuri unde această incompetență apare frecvent:
- (i) Politici fără date – Fără bază factuală, măsurile publice devin dificil de evaluat și de îmbunătățit. În cuvintele sale: „Datele lipsesc. Nu se face cercetare. În România nu se colectează date de economie în general”. Lipsa datelor înseamnă incapacitatea de a testa ipoteze, de a estima efecte și, în consecință, de a prioritiza eficient.
- (ii) Strategii fără arhitectură de implementare – Planurile rămân adesea „politici ca gen literar”: fără metodologie clară, fără analiză a politicilor existente, fără bugetare multianuală, indicatori de rezultat ori mecanisme de monitorizare și evaluare, documentele programatice rămân decor, nu instrumente.
- (iii) Capacitate fiscală scăzută – Un stat care nu colectează suficiente venituri nu poate investi în competență administrativă și recurge la soluții improvizate: deficite, taxe ad-hoc, amnistii, schimbări frecvente. Datele externe arată un decalaj semnificativ la colectarea TVA; Comisia Europeană estima un „VAT compliance gap” de 30,0% în 2023, cel mai ridicat din UE.
- (iv) Resurse umane și management public – Mecanismele de personal care nu recompensează performanța, promovările bazate pe criterii non-meritocratice și o structură rigidă blochează atragerea și reţinerea specialiştilor. El sintetizează: „nu au stimulente […] nimeni nu e plătit în funcție de performanță […] avansarea nu se face în funcție de calitate”.
De ce incompetența statului favorizează corupția
Incompetența funcționează ca un multiplicator al riscurilor de captură și abuz, prin mai multe mecanisme esențiale:
- Crește discreția: regulile incomplete sau aplicate neuniform transformă interpretarea în instrument de guvernare.
- Scade responsabilizarea: lipsa indicatorilor, a evaluărilor și a auditului ex post împiedică învățarea instituțională – „dacă nu măsori, nu poți învăța”.
- Amplifică renta administrativă: avizele, excepțiile sau întârzierile dobândesc valoare economică în absența standardizării și transparenței, devenind oportunități pentru interese organizate.
Buhai atrage atenția că slăbiciunea analitică și administrativă reduce costul capturii statului și mărește rentabilitatea acesteia, sporind astfel riscul de capitalism clientelar.
Priorități: anticorupție prin consolidarea capacității administrative
Pentru a fi eficient, efortul anticorupție trebuie dublat de construcția capacității statului. După cum spune autorul: „Nimic din cele de mai sus nu relativizează anticorupția. O completează”. Intervențiile propuse vizează infrastructură administrativă – digitalizarea serviciilor publice, recrutare meritocratică, salarizare competitivă în zone-cheie, audituri independente și mecanisme care să transforme performanța în criteriu real, nu ornament retoric.
El pledează, de asemenea, pentru diferențiere strategică a remunerației în profesiile critice, cu reguli transparente și monitorizare, pentru a corecta penuria de competențe acolo unde statul are nevoie de ele. „A trata competența ca bun public înseamnă, literal, a o finanța, a o organiza și a o proteja de clientelism, nu a o invoca”, argumentează economistul.
Concluzie: armonia stat-piață începe cu un stat care știe să facă
Tema centrală a eseului este clară: piața și statul sunt interdependente, dar armonia lor nu apare automat. Un stat competent transformă reguli în rezultate, taxe în servicii și politici în implementare; în lipsa acestei competențe, flexibilitatea se substituie construcției instituționale și improvizația devine regulă. România riscă astfel să ceară piețe „ca în Vest” fără a construi mai întâi statul capabil să le susțină.
