Companii fantomă: cum rămân pe hartă firme publice fără activitate
Statul deține zeci de societăți publice care există doar pe hârtie: nu produc, nu au angajați și au sediile fictive. Estimările vorbesc despre peste 185 de astfel de entități, dar cifra reală nu este cunoscută cu precizie. Multe dintre aceste companii sunt menținute „în viață” formal, iar altele sunt blocate în procese de faliment sau lichidare care se întind pe ani.
Companii fantomă – scene la fața locului și vorbele oficialilor
Un exemplu frecvent invocat este o societate publică cu un nume oficial, teoretic coordonată de o instituție responsabilă de administrarea activelor statului, care ar trebui să studieze piața. În realitate, reprezentanții care au verificat locațiile asociate companiei au găsit hale și birouri părăsite sau proprietăți care aparțin unor entități private, iar birourile oficiale erau închise.
Un reporter care a mers la fața locului a relatat exact ce a întâlnit:
„Bună ziua, e cineva?
Piața de Gros București, etajul 1, director general, director executiv. Noi căutăm biroul numărul 3 la etajul 1…
Secretariatul… e încuiat.”
În jur, activitatea comercială este reală, dar nimeni nu recunoaște existența respectivei societăți publice. Contactul de pe site a fost un administrator care a confirmat că, în practică, compania nu mai are sediu sau active: funcționează doar în acte, cu un domiciliu oficial păstrat pentru proceduri administrative, de multe ori prin contracte minimale care permit înscrierea la registru și evitarea sancțiunilor.
Fenomenul este larg răspândit: statul are numeroase entități inactive sau falimentare, iar evidența lor nu este centralizată. După preluarea atribuțiilor de reformă a societăților publice, vicepremierul însărcinat cu acest pachet a constatat că nici măcar nu există o contabilizare clară a tuturor firmelor deținute de stat.
Despre această situație, vicepremierul a spus:
„În momentul ăsta pentru mine foarte clar nu este. A existat un raport al Cancelariei (prim-ministrului, n.r.) în care se vorbea de peste 1.700 de companii… mai avem și rapoartele de la AMEPIP, dar acolo AMEPIP face monitorizare doar pe companiile pe care le monitorizează și nu toate companiile de stat sunt monitorizate din perspectiva guvernanței, unele sunt exceptate”
De ce se blochează lichidările
Procesul de lichidare este frecvent îngreunat de birocrație, active greu valorificabile și termene judiciare foarte lungi. Un caz tipic este al unei foste companii feroviare publice care a intrat în insolvență cu ani în urmă, dar al cărei dosar rămâne deschis din cauza unor active neatractive (poduri și cantonamente degradate) și a unor proceduri conexe, inclusiv dosare penale sau executări reluate care prelunge procesul.
În explicația lichidatorului judiciar apare problema dosarelor conexe care împiedică închiderea rapidă a procedurilor:
„Concomitent cu aceste valorificări mai sunt și dosarele conexe, avem întoarcerea unor executări care s-au prelungit pe mai mulți ani și acum în continuare acele dosare sunt pe rol… Și mai sunt dosarele penale și da, sunt în această societate dosare penale pe rol care trebuie soluționate și în felul acesta suntem ținuți de procedură și nu o putem închide,”
Din acest motiv, chiar și firme intrate în insolvență de mai bine de un deceniu rămân pe listele statului, fără un orizont clar de lichidare. Estimarea inițială de circa 185 de companii inactive rămâne doar orientativă.
Despre calculul acelei cifre, vicepremierul a explicat:
„Cifra asta a fost o concluzie pe care am tras-o după o situație prezentată de Ministerul de Finanțe din care reiese că peste 185 de companii, dacă îmi aduc aminte cifra exactă, nu depuseseră situațiile financiare, asta însemnând fie că erau în faliment, fie că nu mai aveau niciun fel de activitate, nu mai aveau niciun angajat care să facă lucrul ăsta”. spune Oana Gheorghiu.
Pe lângă obstacolele juridice și administrative, există suspiciuni că o parte din aceste entități sunt păstrate pentru rațiuni politice sau pentru a întreține relații clientelare, ceea ce face și mai dificilă reforma reală a portofoliului public de companii.
