Verdict istoric pentru coloniști coreeni în Coreea de Nord
După mai bine de șase decenii, visul unui „paradis pe pământ” s-a transformat într-o realitate dureroasă pentru zeci de mii de persoane de origine coreeană atrase să se stabilească în Coreea de Nord. Săptămâna aceasta, o instanță din Tokyo a pronunțat o hotărâre cu semnificație istorică, recunoscând ilegalitățile comise în cadrul acestui program de relocare.
Ce înseamnă decizia pentru coloniști coreeni în Coreea de Nord
În anii 1960, mii de etnici coreeni din Japonia au plecat către Coreea de Nord convinși de promisiuni despre un trai mai bun: educație și servicii medicale gratuite, locuri de muncă și locuințe asigurate. În realitate, mulți au fost lipsiți de libertăți fundamentale, supuși unor condiții de muncă grele și unor restricții severe, inclusiv interdicția de a călători înapoi pentru a-și vedea familiile. Unii au ajuns chiar victime ale muncii forțate sau au fost închiși pe motive politice.
Detalii ale procesului și ale hotărârii
Patru foști coloniști care au reușit să se întoarcă în Japonia au obținut despăgubiri simbolice: tribunalul le-a acordat fiecăruia cel puțin 20 de milioane de yeni (aproximativ 107.000 de euro). Kawasaki, acum în vârstă, a spus că a fost „copleșită de emoție”, dar a recunoscut că este puțin probabil ca sumele să fie efectiv recuperate. „Sunt sigură că guvernul nord-coreean va ignora pur și simplu hotărârea judecătorească”, a spus ea pentru presă internațională.
- Inițierea procesului: Reclamanții au demarat acțiunea în 2018; printre ei se numără aproximativ 150 de persoane care au reușit să fugă din Coreea de Nord și să se întoarcă.
- Mijloace posibile de recuperare: Avocatul principal al cazului a sugerat că singura cale realistă de a obține despăgubiri ar putea fi confiscarea bunurilor sau a proprietăților asociate statului responsabil.
Context istoric și mărturii personale
Între 1959 și 1984, peste 90.000 de persoane, majoritatea etnici coreeni din Japonia, au fost convingse să emigreze sub umbrela unui program prezentat oficial ca o inițiativă umanitară, sprijinit și de unele instituții internaționale ale vremii. Mulți au ajuns să muncească în condiții aspre în mine și fabrici; printre cei relocati au fost și femei care trăiau în Japonia și au fost incluse în program odată cu soții lor coreeni.
Kawasaki a povestit momentul sosirii la un port nord-coreean: „Am văzut sute de oameni acoperiți de funingine și clar subnutriți. Atunci mi-am dat seama că am fost păcălită”. Ea a rămas în țară 43 de ani, până în 2003, când a reușit să plece înapoi printr-o rută ocolitoare. A lăsat în urmă copii adulți, iar de când granițele s-au închis la începutul pandemiei, nu mai are nicio veste despre unii dintre ei. „Nici măcar nu știu dacă mai sunt în viață”, a mărturisit ea.
Reacții și semnificație internațională
Unul dintre avocații reclamanților a apreciat decizia drept „istoric”: „O instanță japoneză și-a exercitat suveranitatea împotriva Coreei de Nord pentru a recunoaște practicile ilegale ale acesteia”. O reprezentantă a unei organizații pentru drepturile omului din Japonia a subliniat că hotărârea este „un exemplu foarte important și de succes al încercărilor de a trage Coreea de Nord la răspundere” pentru încălcări internaționale.
Decizia marchează un pas simbolic în recunoașterea suferințelor cauzate de programul de relocare și oferă recunoaștere juridică victimelor, chiar dacă perspectivele practice de recuperare a despăgubirilor rămân limitate.
