Criza guvernamentală și miza unei majorități parlamentare funcționale
La aproape două săptămâni de la demiterea guvernului prin moțiune de cenzură, negocierile pentru un nou executiv au intrat în etapa decisivă. Președintele a convocat consultări cu partidele pentru desemnarea unui premier, iar în spațiul public a crescut susținerea pentru opțiunea unui prim-ministru tehnocrat sau independent. Politologul George Jiglău, profesor universitar, avertizează însă că dezbaterea nu ar trebui concentrată doar pe nume, ci pe capacitatea actorilor politici de a construi o majoritate parlamentară stabilă.
De ce contează o majoritate parlamentară
Mesajul public al președintelui – excluderea variantei anticipatelor – pare menit să grăbească găsirea unei majorități funcționale, evitând o nouă campanie electorală. Totuși, potrivit analistului, această excludere trebuie citită mai curând ca un instrument de presiune în negocieri decât ca o promisiune definitivă: dacă partidele nu ajung la un acord, perspectiva anticipatelor poate reveni rapid pe ordinea de zi.
„Nicușor Dan a exclus scenariul alegerilor anticipate, însă nu cred că această poziționare îi slăbește puterea de negociere. Mai degrabă, a transformat-o într-o premisă a negocierilor și într-o formă de presiune asupra partidelor pentru a găsi rapid o soluție. În realitate, mesajul este adresat în special partidelor din fosta coaliție, care sunt împinse să repare, într-o formulă sau alta, situația creată. Fie toate împreună, fie în combinații diferite, dar tot în interiorul aceluiași grup politic.
În plus, excluderea clară a AUR reprezintă o altă premisă importantă a discuției și restrânge opțiunile încă de la început”,
Jiglău subliniază că dacă negocierile eșuează și desemnările repetate pentru premier nu produc o majoritate, responsabilitatea pentru declanșarea alegerilor anticipate nu mai aparține exclusiv președintelui, ci devine consecința blocajului politic.
„Din perspectiva președintelui, dacă partidele nu se înțeleg și desemnările pentru funcția de prim-ministru nu reușesc să producă o majoritate funcțională, atunci scenariul anticipatelor nu mai ține doar de voința lui.
Devine mai degrabă consecința blocajului politic. De aceea interpretez această excludere a anticipatelor ca pe o intenție politică și un punct de pornire în negocieri, nu ca pe o garanție absolută că ele nu se vor întâmpla. Dacă lucrurile se complică în Parlament și nu se formează majorități stabile, spațiul de manevră al președintelui se îngustează considerabil”
Analistul recunoaște că există interpretări juridice care ar putea amâna organizarea de alegeri anticipate, dar respinge ideea că o asemenea situație ar putea fi prelungită indefinit fără consecințe politice grave.
„Există și interpretarea constituțională potrivit căreia președintele nu ar fi obligat să declanșeze anticipate. Dar, realist vorbind, mă îndoiesc că o asemenea situație ar putea fi evitată la nesfârșit. România nu s-a mai aflat până acum în scenariul în care două propuneri succesive de premier și guvernele aferente să fie respinse sistematic, fără ieșire din blocaj. Nu poți avea la infinit premieri desemnați care nu reușesc să obțină votul Parlamentului și un interimat perpetuu”
Varianta tehnocrată și opțiunile politice
În absența unui partid dispus să-și asume direct conducerea Executivului, tot mai mulți actori iau în calcul instalarea unui cabinet tehnocrat sau a unui premier independent. În discuții publice au apărut mai multe propuneri de persoane din sfera expertizei și administrației, însă sursele care le-au vehiculat indică profiluri provenind din consiliere prezidențială, din mediul bancar sau din servicii publice cu atribuții internaționale.
„Varianta unui premier tehnocrat este cu siguranță o opțiune reală. De fapt, în acest moment, aproape toate scenariile rămân deschise, cu excepția unui guvern cu AUR, pe care președintele l-a exclus explicit. Varianta tehnică rezolvă doar parțial problema, pentru că mută presiunea de pe persoana premierului, nu și de pe majoritatea parlamentară care trebuie să îl susțină.
De aceea contează foarte mult cine este acel tehnocrat și ce agendă propune. S-au vehiculat nume din zona reformei economice și a administrației publice, iar mulți dintre acești candidați par orientați spre discipline fiscale și măsuri de austeritate. Poate că există diferențe de ton sau de accent, dar nu cred că ar exista diferențe majore de fond în ceea ce privește disciplina bugetară și raportarea la sectorul public”
Riscurile pentru partide și costurile politice
Potrivit analistului, situația este deosebit de complicată pentru partidul care a inițiat căderea guvernului: deși și-a atins obiectivul de a schimba conducerea executivă, nu își poate permite să rămână complet în afara responsabilităților administrative fără a suporta costuri politice majore.
„PSD poate să refuze o astfel de variantă de premier, dar problema este că partidul se află într-o poziție extrem de vulnerabilă. Miza lor principală a fost înlăturarea lui Bolojan și a guvernului asociat lui, însă de aici înainte nu mai au foarte multe opțiuni strategice. Pot refuza o dată o propunere de premier, dar dacă se ajunge iar la blocaj și la perspectiva anticipatelor, costurile pentru PSD ar putea fi foarte mari”,
Profesorul de științe politice atrage atenția că, deși unele formațiuni pot respinge anumite variante, ele rămân dependente de combinațiile politice care vor defini sprijinul parlamentar:
„În schimb, PNL și gruparea asociată lui Bolojan par să aibă mai puține constrângeri în acest moment.
Au adoptat o poziționare destul de pasiv-agresivă: «noi v-am lăsat spațiu, descurcați-vă». PSD însă nu prea are luxul opoziției. În opinia mea, partidul este acum cu mâinile legate și depinde foarte mult de combinația dintre voința președintelui, poziționarea PNL și capacitatea unui eventual tehnocrat de a construi o majoritate”
Concluzia: prioritate pentru o majoritate parlamentară stabilă
Mai presus de discuțiile despre persoana care va conduce guvernul, George Jiglău insistă că elementul definitoriu rămâne soliditatea majorității parlamentare care îl va susține. Fără o bază coerentă și disciplinată în Parlament, orice premier – oricât de competent – se poate trezi imediat sub presiune și în imposibilitatea de a aplica o agendă coerentă.
„Dincolo de nume, problema esențială rămâne majoritatea parlamentară. Pe asta a insistat și președintele: nu persoana premierului este decisivă, ci majoritatea care îl susține.
Totuși, acel premier trebuie să aibă suficientă autoritate încât să poată controla partidele care îl susțin și să mențină disciplina parlamentară. Iar aici apar semne de întrebare, pentru că, în afară de USR și UDMR, nici în PSD, nici în PNL nu pare să existe o disciplină internă complet stabilă”
„Tocmai de aceea, chiar dacă se formează o majoritate și un guvern trece de votul Parlamentului, există riscul ca susținerea să fie fragilă și instabilă încă de la început. Una este ce promit partidele în negocierile cu președintele și alta este modul în care votează efectiv în Parlament sau felul în care își negociază interesele interne după aceea. Dincolo de numele vehiculate pentru funcția de premier, adevărata problemă rămâne soliditatea majorității politice care ar trebui să susțină viitorul guvern”
