Digitalizarea administrației publice: blocaje actuale și soluții posibile
România se confruntă de mult timp cu dificultăți în digitalizarea administrației publice: inițiativele sunt adesea fragmentate, sistemele nu comunică între ele și lipsa unei strategii unice favorizează practicile clientelare. Propunerea de a centraliza datele într-o platformă securizată există, dar implementarea se lovește de obstacole organizatorice, salariale și tehnice.
De ce digitalizarea administrației publice rămâne fragmentară
Un parlamentar și specialiști din domeniul IT atrag atenția că absența unei autorități care să coordoneze digitalizarea, salariile neatractive pentru profesioniști și dependența de furnizori care blochează migrarea datelor (vendor-locking) sunt cauzele principale ale eșecului la scară națională. Fără o arhitectură clară și un mecanism de guvernanță, proiectele se multiplică, rămân necompatibile și devin dificil de întreținut.
Senatorul propune crearea unui mecanism național unic de autentificare care să integreze platformele existente și serviciile electronice ale instituțiilor, iar experții consideră imperativă aducerea infrastructurii digitale la un nivel coerent până în 2026.
Un profesionist IT implicat în analiza unor incidente de securitate mai larg mediatizate explică problema astfel:
“În primul rând, problema fundamentală la noi nu este că nu se digitalizează, că se bagă bani mulți și degeaba. Problema la noi este alta.
Noi nu avem un organism care să fie autoritate de guvernanță a digitalizării. Și nu vorbesc de ADR, că ADR-ul doarme în papuci oricum.”
El detaliază apoi de ce este necesară o structură clară de coordonare:
“Trebuie să existe o organizație care să spună în felul următor: așa trebuie să arate protocoalele, așa trebuie să fie standardul. Ei să zică arhitectura per instituție și interconectivitatea lor și doar să subcontracteze persoane fizice, juridice care să execute acele taskuri. Dar ei să fie project managers.
Să nu se mai facă licitații din astea individuale. Să zică: vrem să lucrăm cu 10 subcontractori pe proiectul ăsta. Și ei să dirijeze proiectul de la arhitectură la management. Ăia doar să scrie cod și să facă deployment-uri. Cam așa ar trebui.
Până la hacking sunt alte probleme. Hacking-ul e doar o consecință a haosului. Până la urmă.”
Statul ca angajator și problema remunerării în digitalizarea administrației publice
Un alt obstacol semnificativ este atractivitatea redusă a sectorului public pentru profesioniștii IT: salariile din administrație sunt mult sub nivelul pieței private, astfel încât specialiștii preferă oferta companiilor private. Soluțiile propuse vizează crearea unor structuri care să angajeze direct personalul tehnic pe salarii competitive și să gestioneze proiectele la nivel de arhitectură și management, subcontractând execuția tehnică.
În cuvintele specialistului:
“Deci la stat sunt oameni total pe lângă tehnic majoritatea. Că nimeni nu vrea să lucreze cu salarii de 10.000 lei când poți să câștigi 6.000 euro la o corporație, de exemplu. Și atunci nu asta este soluția.
Soluția este să ai un organism format din 10 arhitecți, software, hardware și așa mai departe. La nivel conceptual. Și doar să subcontracteze bucăți.”
Fără drept de exclusivitate: deschiderea codului și interoperabilitatea
Un fenomen frecvent întâlnit este acela în care furnizorii asigură continuitatea serviciilor prin mecanisme contractuale care împiedică transferul administrării către alți prestatori. Aceasta menține dependența instituțiilor față de anumite firme și îngreunează modernizarea tehnologică.
- Vendor-locking – contractele construite astfel încât baza de date și părți critice ale soluției rămân controlate de furnizor, pentru a împiedica schimbarea prestatorului.
- Open source – propunerea legislativă menționează că, în principiu, soluțiile ar trebui să fie cu cod sursă deschis pentru a permite mentenanța de către terți și integrarea viitoare.
Despre practica vendor-locking, specialistul comentează concis:
“Toți care au reușit și-au prins un contract, au făcut-o în așa fel încât să fie fiecare soft făcut vendor locking. Aceasta înseamnă că atât prin contract stochează bază de date, să nu cumva se piardă ei contractul de mentenanță și să vină alții.”
Totodată, inițiativa legislativă menționată urmărește ca, în afară de situații excepționale aprobate la nivelul autorităților de resort, soluțiile să fie open source și integrabile, pentru a facilita transferul și interoperabilitatea între aplicații.
“Eu, prin legea cu codul sursă deschis, pe care estimez că o să o depun în mai, după ce îmi fac toate negocierile care trebuie să le fac și după ce trece de avizul juridic, spun chestia asta. Că doar în situații excepționale și aprobate la nivelul Autorității de Digitalizarea României și a Consiliului Național de Transformare Digitală se mai acceptă soluții vendor locking. Restul trebuie să fie open source și pe viitor integrabile cu alții să poată face oricine altcineva mentenanță, nu doar cel care ți-o vândut-o. Noi în loc să migrăm bazele de date pe care le avem și să regândim o structură nouă, ne pierdem o grămadă de timp începând să migrăm, să interconectăm aplicațiile între ele.”
Securitatea datelor personale în procesul de digitalizare
Un sistem comun ar trebui să includă și mecanisme eficiente de protecție a utilizatorului. În România, obiceiul de a solicita copii redundante ale documentelor și de a păstra date în formate neunificate generează inconsistență și riscuri pentru confidențialitatea cetățenilor.
Un exemplu elocvent prezentat de unul dintre vorbitori:
„Adresa mea de domiciliu este împărțită în zeci sau sute de instituții în funcție de interacțiunile de-a lungul anilor. Când încerci să unifici arhitectura și guvernanța datelor, nu știi care este adresa corectă sau actualizată.
Aceasta creează inconsistență și afectează toate procesele administrative. Este un exemplu clar de ce digitalizarea fragmentată eșuează. Orice sistem nou trebuie să gestioneze corect și unitar aceste date. Fără aceasta, digitalizarea rămâne formală și nefuncțională.”
Ciprian Rus
Un alt specialist reiterează nevoia de a limita colectarea de date inutile și de a actualiza cadrul legal astfel încât verificarea să se poată face fără acumularea de copii redundante:
“În loc să folosim tehnologia pentru a proteja cetățeanul, sistemul răspândește informațiile inutile. Aceasta este o problemă majoră de securitate și confidențialitate. Trebuie să schimbăm legea și practicile pentru ca datele să fie centralizate și verificate corect, fără a fi multiplicate.”
Propunerile practice identificate în discuție includ:
- crearea unei autorități sau structuri de guvernanță care să definească protocoale și standarde;
- adoptarea soluțiilor open source și a reglementărilor care să prevină vendor-locking-ul;
- angajarea directă a specialiștilor pe salarii competitive sau crearea unor entități care să poată oferi condiții de muncă atractive;
- standardizarea și centralizarea datelor pentru a elimina datele redundante și a proteja confidențialitatea cetățenilor.
Profesionalismul tehnic, salariile decente și reguli clare privind interoperabilitatea sunt, în opinia experților, condițiile fără de care digitalizarea administrației publice nu poate deveni funcțională și sigură pentru cetățeni.
