Strategia de apărare a SUA: confruntarea dintre Congres și Președinție
Congresul Statelor Unite a adoptat o versiune a strategiei de apărare pentru 2026 care se distanțează în mai multe privințe de direcția promovată de Casa Albă. O cercetătoare de la o universitate din Washington DC explică pentru o publicație care sunt mizele acestei confruntări instituționale și ce înseamnă pentru Europa, inclusiv pentru România.
Ce prevede noua versiune a strategiei de apărare a SUA
Proiectul de lege elaborat de legislativ reafirmă sprijinul pentru alianțele americane din Europa și prevede o prezență continuă a forțelor SUA pe continent. În plus, actul limitează posibilitatea Pentagonului de a reduce semnificativ efectivele militare desfășurate în Europa: în text se menționează că numărul de trupe nu poate scădea sub 76.000 fără justificare și fără un raport în fața Congresului, care are cuvântul final în astfel de decizii.
„Congresul Statelor Unite a trecut NDAA (National Defense Authorization Act – Legea de autorizare a apărării naționale), o lege adoptată anual de forul legislativ cu scopul stabilirii bugetului, politicilor și direcțiilor prioritare de acțiune ale Pentagonului. Este important să avem în vedere faptul că NDAA nu alocă direct bani Pentagonului pentru diverse activități (acest proces al alocării de credite bugetare se realizează prin legi separate, de o comisie distinctă celei de apărare – «Appropriations Committee»), dar autorizează modul în care pot fi cheltuiți banii pentru apărarea Statelor Unite, stabilind priorități macro. NDAA este una dintre cele mai importante legi adoptate anual de către Congres deoarece arată prioritățile strategice ale SUA, așa cum sunt ele văzute de aleșii națiunii. Președintele are dreptul de veto asupra NDAA, putând refuza să o promulge, dar Congresul poate trece peste acest veto cu două treimi din voturi. Odată adoptată de Congres și promulgată de Președinte, NDAA devine obligatorie din punct de vedere legal, iar Președintele Trump și Secretarul Apărării, Pete Hegseth, vor trebui să respecte limitele și condițiile prevăzute în act, de exemplu cum pot fi cheltuiți banii pentru armată și ce programe pot fi finanțate”, spune Antonia Pup.
Impactul pentru Europa și pentru Ucraina în contextul strategiei de apărare a SUA
Pe lângă prevederile legate de desfășurarea trupelor, legea aduce și sprijin concret pentru partenerii europeni. Ea include autorizații și inițiative menite să întărească securitatea regională și să arate un angajament bipartizan în sprijinul unor state aliate.
„NDAA pentru anul 2026 a fost adoptată de Senatul american cu o oarecare întârziere față de programul inițial, după o perioadă în care activitatea Congresului a fost blocată de shutdown. Aceasta include câteva vești bune pentru Europa, precum autorizarea sprijinului militar în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, un semnal important de la Washington care ne arată un lucru: cauza Ucrainei se bucură de sprijin bipartizan. NDAA prevede și obligația ca în continuare să avem un general american în fruntea Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) al NATO, dar și o nouă Inițiativă pentru Securitatea Statelor Baltice. Această inițiativă presupune ca Pentagonul să realizeze o strategie pentru a asigura securitatea statelor baltice, inclusiv pentru a consolida planificarea regională și cooperarea între forțele militare ale țărilor baltice și pentru a descuraja agresiunea Federației Ruse asupra acestor state”, mai spune Antonia Pup.
Unde rămâne România în acest context al strategiei de apărare a SUA
Deși legea conține măsuri pentru unele părți ale flancului estic, România nu este menționată explicit în proiectul adoptat, ceea ce a stârnit critici din partea analiștilor. Motivele țin de nivelul de implicare și de influență pe care anumite state și-au construit-o la Washington.
„Ne aducem aminte faptul că în NDAA 2023 am regăsit o propunere similară, dar pentru o strategie a SUA pentru securitatea Mării Negre. Utilitatea acestei propuneri a fost chestionabilă: deși a reprezentat un semnal politic puternic, ea nu a adus o mare schimbare în termeni de capabilități pentru a securiza Marea Neagră. Actuala NDAA nu prevede nici mențiuni cu privire la Marea Neagră, nici mențiuni cu privire la România. Statele baltice s-au mișcat mult mai bine pentru a-și asigura reprezentarea intereselor la nivelul Congresului; acest activism a lipsit din jumătatea sudică a flancului estic al NATO”, adaugă românca.
Totuși, una dintre prevederile NDAA a fost inspirată chiar din experiențele statelor est-europene, inclusiv din ceea ce s-a întâmplat în România, și urmărește să limiteze surprizele strategice generate de ajustările bruște ale prezenței militare americane.
„O altă prevedere importantă este inspirată de experiența României. Experiența României ca stat aflat în avangarda redimensionării prezenței militare americane în Europa a reprezentat un semnal de alarmă pentru Congres, a determinat congresmani, inclusiv pe cei republicani, să reacționeze ferm pentru a nu mai fi luați prin surprindere de Pentagon. NDAA interzice Pentagonului să mai reducă numărul de trupe staționate în Europa pentru mai mult de 45 de zile dacă nu obține mai întâi aprobarea Congresului, introducând și obligativitatea consultării aliaților NATO înainte ca o asemnea decizie să fie luată”, susține Antonia Pup.
Strategia Pentagonului versus prioritățile politice: cine dictează agenda?
Chiar dacă textul legislativ impune limite și direcții, diplomații și structurile administrative continuă să se raporteze, în practică, la documentele strategice ale Pentagonului. În paralel, NDAA transmite însă un semnal politic clar prin prioritățile pe care le stabilește.
„Lecturată în oglindă cu Strategia națională de securitate a Statelor Unite, NDAA promite menținerea sprijinului pentru teatrul de operații european, pentru alianța NATO și oferă un semnal politic bipartizan pentru menținerea acestor priorități ca fiind vitale pentru securitatea națională a SUA. Este și un semnal că acest Congres nu mai vrea să fie luat prin surprindere de deciziile de politică externă și de securitate ale administrației Trump și este pregătit să-și îndeplinească serios rolul de monitorizare a puterii executive. Birocrația federală, diplomații americani, vor continua totuși să se raporteze la SSN și nu la NDAA când vine vorba de prioritățile strategice de politică externă ale Statelor Unite pe parcursul acestei administrații. Inițiativa de Securitate pentru statele baltice este finanțată cu 175 de milioane de dolari prin NDAA”, explică românca.
Trump vs. Congres: cine poate impune strategia de apărare a SUA?
Întrebarea centrală rămâne cât de eficient poate fi blocat sau modificat conținutul NDAA de către președinte și câtă putere reală are Congresul. Teoretic, președintele deține dreptul de veto, dar Congresul poate anula un veto printr-o majoritate calificată, astfel încât rezultatul final depinde de dinamica politică din Legislativ.
„Este o întrebare cu prea multe nuanțe ca să spun dacă X sau Y. Trump poate bloca semnarea NDAA. Deci ar fi ca întrebarea cu oul sau găina. Teoretic, Trump are acum majoritate în Congres. Congresul poate cu o mobilizare masivă să blocheze anumite inițiative, dar nu pe toate”, explică Antonia Pup.
Există și semnale despre modul în care această relație va evolua pe măsură ce se apropie alegerile intermediare din 2026.
„Cred că pe măsură ce ne apropiem de midterms (n.r. – alegeri intermediare din SUA) din 2026 Congresul va încerca să devină mai asertiv în raport cu această administrație”, spune ea.
Ce transmit tonurile diplomatice despre poziția României
Declarațiile comune și modul în care aliații răspund la inițiativele României arată o realitate în care poziția țării pare diminuată în anumite contexte strategice. Tonul mult mai rezervat al unor documente comune reflectă schimbări de abordare la nivelul administrației care conduce politica externă a Statelor Unite.
„Putem interpreta această declarație în cheia unui rol mai restrâns al Statelor Unite în Europa de Est, în acord cu cele prezentate în noua strategie de securitate națională. Actuala administrație sprijină integritatea NATO, dar nimic mai mult pentru statele din vecinătatea NATO (chiar dacă sunt partenere), fie că e vorba de Ucraina sau Republica Moldova. Această administrație republicană își organizează politica externă optând pentru bilateralism în locul multilateralismului, iar eu cred că această declarație reflectă cu fidelitate această preferință”, punctează ea.
Analiza mai condamnă și lipsa unei poziții active a unor lideri români în discuțiile strategice europene, ceea ce consolidează percepția unei prezențe reduse în negocierile cu miză ridicată.
„Aceasta este consecința faptului că nici sub președinția lui Nicușor Dan România nu-și asumă un rol de lider regional în conversația strategică despre cum va arăta securitatea europeană la finalul războiului din Ucraina. Este un element de continuitate în raport cu președinția Iohannis, acela de a fi mai degrabă spectatori docili decât lideri antreprenoriali pe dosarul Ucraina. O altă dezbatere europeană de actualitate în această săptămână în care vocea României nu s-a auzit este cea privind folosirea activelor înghețate ale Federației Ruse pentru a ajuta Ucraina. Președintele Dan nu s-a exprimat privind modul în care va vota la Consiliul European de joi pentru această inițiativă. Are sens să nu fim invitați la aceste reuniuni dacă nu dorim să oferim nimic în modelarea acestor conversații cu mare miză. Pe scurt, România nu este condamnată – ne condamnăm singuri la a fi lăsați în afara acestor cadre minilaterale de negociere”, conchide Antonia Pup.
