Preluarea activelor firmelor private în contul datoriilor: ce prevede proiectul de lege
Statul ar putea prelua fabrici, rafinării, centrale electrice și alte bunuri ale unor companii private cu datorii la buget, dacă acestea sunt considerate esențiale pentru economia României. Un proiect depus la Senat propune ca valoarea activelor transferate să fie compensată cu obligațiile restante, iar unele bunuri să poată fi administrate temporar de societăți controlate de stat și vândute ulterior.
Inițiativa urmărește să protejeze capacități industriale și locuri de muncă, însă ridică întrebări despre cheltuielile care ar putea reveni contribuabililor și despre respectarea dreptului de proprietate privată.
Preluarea activelor firmelor private în contul datoriilor nu s-ar aplica automat
Proiectul legislativ înregistrat la Senat cu numărul B562/2026 propune mecanisme prin care autoritățile să poată interveni atunci când dificultățile financiare ale unei companii amenință continuitatea unei activități importante. Dispariția unui activ ar trebui să prezinte riscuri pentru aprovizionare, infrastructuri critice sau funcționarea unor sectoare relevante pentru economia națională.
Măsura nu ar viza automat toate companiile cu restanțe la buget. Ar trebui îndeplinite criteriile de interes strategic stabilite în proiect, iar intervenția ar urma să fie aprobată prin hotărâre de Guvern.
Ce domenii și companii ar putea fi considerate strategice
Domeniile avute în vedere includ industria extractivă și prelucrătoare, industria de apărare, tehnologia informației și telecomunicațiile, sectoarele maritim, portuar și aeronautic, industria farmaceutică și cea alimentară. Lista cuprinde, de asemenea, infrastructura națională de transport, producția și furnizarea energiei, transportul și stocarea energiei și combustibililor, precum și infrastructura de alimentare cu apă.
În funcție de criteriile proiectului, ar putea fi analizate, de exemplu, o fabrică de oțel, o unitate de producție pentru industria de apărare, o rafinărie sau o centrală energetică. Contează dacă pierderea activului ar avea consecințe importante asupra economiei.
Evaluarea ar lua în calcul ponderea companiei în producția națională, numărul angajaților și al utilizatorilor afectați, precum și valoarea de piață a bunurilor. Printre pragurile menționate se numără o cotă de cel puțin 10% din producția, prelucrarea sau furnizarea națională a unui produs ori serviciu relevant, minimum 1.000 de angajați în anumite ramuri industriale și cel puțin 500 în alte sectoare vizate.
Proiectul ia în calcul și activitățile care deservesc minimum 200.000 de utilizatori finali, activele cu o valoare de piață de peste 100 de milioane de euro și situațiile în care o companie este singurul producător sau furnizor național al unui produs necesar industriei de apărare. Aceste criterii sunt repere de evaluare și nu ar trebui îndeplinite toate simultan în fiecare caz.
Cum ar funcționa transferul bunurilor către stat
Procesul ar începe cu o analiză realizată de ministerul de resort. Autoritățile ar examina riscul opririi activității, rolul capacității de producție, situația juridică a bunurilor, garanțiile și litigiile existente, dar și costurile necesare pentru menținerea activului în funcțiune.
Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute, Guvernul ar putea declara compania sau activul de interes strategic prin hotărâre și ar stabili măsurile de intervenție. Valoarea de piață a bunului ar urma să fie determinată de un evaluator autorizat, iar transferul s-ar desfășura potrivit regulilor din proiect.
Valoarea activului ar putea fi compensată cu datoriile eligibile către instituțiile publice creditoare. Dacă bunul și datoria au aceeași valoare, obligațiile s-ar stinge prin compensare. În cazul în care activul valorează mai mult, statul ar trebui să achite diferența în cel mult 90 de zile de la procesul-verbal de predare-preluare. Dacă valoarea bunului este mai mică decât datoria, aceasta s-ar reduce doar în limita valorii activului, iar restul ar rămâne de recuperat potrivit legii.
Proiectul stabilește și ordinea în care s-ar compensa creanțele: ajutoarele de stat declarate ilegale, TVA aferentă operațiunii dacă aceasta este taxabilă, datoriile garantate cu bunurile transferate, apoi celelalte creanțe fiscale și bugetare.
Există și o limitare privind creditorii privați. Bunurile grevate de garanții sau de alte sarcini în favoarea acestora nu ar putea fi transferate prin mecanism fără acordul lor scris.
Argumentele în favoarea intervenției și costurile posibile
Analistul Adrian Negrescu consideră că mecanismul ar putea ajuta la păstrarea unor capacități industriale greu de repornit după închidere.
„În esență, Guvernul ar putea declara, prin hotărâre, anumite companii sau active ca fiind de interes strategic, pe baza unor praguri stabilite prin lege: cota din producția națională, numărul de angajați, numărul de utilizatori afectați sau valoarea activului”, a declarat Adrian Negrescu.
În opinia sa, statul ar putea avea prioritate la cumpărarea unei companii declarate strategice, la același preț cu oferta primită de vânzător. De asemenea, ar putea prelua bunuri sau participații prin compensarea datoriilor, ar putea încredința administrarea unei societăți controlate de stat și ar putea scoate activele ulterior la licitație.
Negrescu susține că păstrarea capacităților industriale și a locurilor de muncă ar putea reduce dependența de importuri pentru produse esențiale. El a invocat și scăderea producției industriale, precum și nevoia de a dezvolta capacități locale utile inclusiv programelor europene de apărare.
„O oțelărie, o rafinărie sau o centrală oprită nu se repornește ușor, iar pierderea ei înseamnă locuri de muncă dispărute, lanțuri de aprovizionare rupte și importuri mai mari pentru produse esențiale”, a explicat analistul.
Evaluarea independentă și revânzarea prin licitație ar putea limita riscul unor preluări fără justificare economică, consideră acesta.
„Intenția legii este corectă. România a pierdut în ultimii ani capacități industriale care nu mai pot fi refăcute, iar statul a privit neputincios cum se degradează active în care avea creanțe de sute de milioane de lei”, a declarat Adrian Negrescu.
Totuși, aplicarea mecanismului ar putea genera cheltuieli chiar dacă proiectul afirmă că acesta nu produce, prin el însuși, costuri bugetare. Statul ar putea fi nevoit să plătească diferența dintre valoarea activului și datoriile compensate, dar și să suporte conservarea, operarea sau repornirea unei fabrici. La acestea se pot adăuga investiții și obligații de mediu.
Analistul avertizează că posibilitatea intervenției statului ar putea influența investitorii: unii ar putea oferi un preț mai mic sau s-ar putea orienta către alte piețe. Orice măsură ar trebui, de asemenea, să respecte normele europene privind ajutorul de stat.
„Statul trebuie să intervină doar acolo unde există o perspectivă reală de relansare și să revândă rapid activele, nu să devină din nou administratorul unor fabrici care produc pierderi plătite de contribuabili”, a subliniat analistul.
Riscuri juridice și drepturile creditorilor
Avocatul Marius Stanciu consideră că protejarea activelor strategice poate fi un obiectiv legitim, dar mecanismul trebuie să găsească un echilibru între interesul public și dreptul de proprietate privată.
„Este de înțeles preocuparea statului de a proteja active strategice, mai ales atunci când există riscul ca anumite capacități industriale să dispară în urma dificultăților financiare ale unei companii. Totuși, un asemenea mecanism trebuie să păstreze un echilibru între interesul public și dreptul de proprietate privată”, a declarat Marius Stanciu.
O companie poate avea datorii nu doar la stat, ci și la bănci, furnizori și alți creditori. În acest context, transferul unui bun pentru acoperirea creanțelor publice ar trebui să țină seama de drepturile tuturor creditorilor și de garanțiile pe care aceștia le dețin.
„Statul nu ar trebui să poată obține o poziție mai favorabilă doar pentru că are și calitatea de autoritate publică”, a explicat avocatul.
Stanciu spune că proiectul ar putea fi contestat la Curtea Constituțională dacă va fi adoptat în forma actuală. Printre garanțiile incluse se numără evaluarea bunurilor la valoarea de piață și acordul creditorilor privați care au garanții asupra activelor transferate. Rămâne de văzut cum vor fi aplicate aceste reguli și cum se vor raporta la procedurile de insolvență.
„Din perspectiva mediului de afaceri, miza este predictibilitatea. Statul trebuie să poată interveni pentru protejarea unor interese strategice, dar fără să creeze incertitudine asupra dreptului de proprietate sau asupra recuperării creanțelor. Altfel, o măsură destinată protejării economiei poate ajunge să descurajeze finanțarea și investițiile private”, a declarat Marius Stanciu.
Preluarea activelor nu garantează profitabilitatea unei fabrici
Analistul de date Silviu Gresoi atrage atenția că schimbarea proprietarului nu rezolvă automat problemele financiare ale unei companii. Un activ preluat ar putea necesita investiții importante, fără garanția că va deveni profitabil.
„Statul poate salva capacități industriale importante prin acest mecanism, dar există riscul să preia și problemele financiare ale companiilor private. O fabrică nu devine profitabilă doar pentru că trece în proprietatea statului”, a declarat Silviu Gresoi.
Înaintea fiecărei intervenții ar trebui analizate costurile de operare, investițiile necesare și perspectivele economice. Altfel, contribuabilii ar putea suporta cheltuieli pe care statul să nu le recupereze ulterior.
„Nu trebuie să confundăm salvarea industriei cu salvarea unor afaceri neperformante. Statul trebuie să recupereze bani din datorii, nu să acumuleze noi pierderi pe cheltuiala populației”, a subliniat analistul.
Ce prevede proiectul pentru angajați și activitatea companiilor
Inițiativa urmărește nu doar transferul activelor, ci și menținerea în funcțiune a capacităților considerate importante pentru economie. Statul ar putea desemna o structură care să administreze și să opereze bunurile preluate, inclusiv o societate aflată sub control public.
Proiectul include măsuri privind continuitatea contractelor esențiale, furnizarea utilităților și raporturile de muncă legate de active. În privința mediului, obligațiile ar urma să fie delimitate printr-un bilanț realizat la momentul preluării, fără ca răspunderea pentru poluarea istorică să fie eliminată.
