Copii care fug de acasă: amploare, cauze și ce pot face părinții
Aproape 10.000 de copii pleacă de acasă anual în România, iar în ultimii ani fenomenul a crescut semnificativ. Datele furnizate de o organizație pentru protecția copilului arată că, în perioada 20 mai 2024 – 20 mai 2025, au fost înregistrate peste 9.500 de sesizări la Poliție privind minori dispăruți, majoritatea fiind plecări voluntare. La aceste cifre se adaugă și copii care vagabondează perioade lungi fără ca dispariţia lor să fie raportată.
Ce se întâmplă când un copil este semnalat dispărut
Când dispariția unui minor este anunțată la Poliție, începe căutarea pe baza semnalmentelor, iar informațiile sunt făcute publice pentru ca populația să poată oferi detalii. Majoritatea copiilor fugiți sunt găsiți și, după identificare, urmează două trasee: fie sunt duși într-un centru de primire administrat de serviciile de protecție a copilului, fie sunt readuși acasă. În ambele situații, urmează evaluări sociale, medicale și educaționale pentru a stabili cauzele plecării și măsurile necesare.
„Există două situații. Sunt cazurile copiilor care părăsesc voluntar domiciliul sau locuința familiei și sunt aduși de Poliție sau de alte instituții ale statului, precum SPAS, la centrul nostru de primire în regim de urgență. Și mai este cel al copiilor care dispar din mediul familial și sunt aduși de organele de Poliție sau de alte organe ale statului în mediul familial. În ambele cazuri acești copii ajung în atenția noastră. În primul rând, celor aduși în centrul nostru de primire în regim de urgență li se aplică procedura operațională, adică sunt evaluați social, medical, educațional. În funcție de rezultatul evaluării noi luăm o decizie referitor la acești copii. Dacă au fost victima unui abuz sau a unui alt comportament abuziv atunci acești copii rămân cu măsură de protecție în sistem”
Atribuire: Alexandru Colbu, director adjunct al serviciului local de protecție a copilului.
Fuga ca semnal de alarmă în familie
Specialiștii avertizează că fuga unui copil este adesea un indiciu al unor probleme în dinamica familială, nu doar un moft. Conflictele frecvente, lipsa comunicării și senzația copilului că nu este ascultat sau valorizat sunt motive frecvente. Situații de divorț sau impuneri în privința traseului școlar ori a activităților preferate pot determina repetarea plecărilor.
„Când un copil fuge de acasă este clar că avem un semnal de alarmă. Este clar că ceva acolo în dinamica familiei nu funcționează într-un mod sănătos din punct de vedere psiho-emoțional pentru copil. De multe ori constatăm că ar fi un conflict între părinți și copii, conflicte între părinți pe care le somatizează copiii prin introversiune, închidere în sine chiar fugă de acasă. Copilul ajunge să fugă de acasă dacă nu se simt suficient de văzut, ascultat și important în mediul familial, ca membru cu drepturi depline”
Atribuire: Felicia Mihai, șef serviciu în cadrul serviciului local de protecție a copilului.
Fuga pentru a scăpa din medii abuzive
Există și cazuri grave în care fuga este singura opțiune de a evada dintr-un mediu abuziv: violență fizică, abuz psihic, abuz sexual sau neglijare severă. În astfel de situații, dacă abuzul este confirmat, copilul poate rămâne sub măsuri de protecție ale statului. Abuzuri pot apărea nu doar în familii evidente problematic, ci și în medii aparent funcționale, iar autorii pot face parte din anturajul familiei, ceea ce duce copiii să tacă din teamă.
„Sunt și cazuri grave de abuz și atunci acei copii rămân în sistemul de protecție al statului dacă se confirmă abuzul. Sunt și cazuri grave de neglijare. Sunt copii care sună singuri la 112 sau 119 și raportează astfel de lucruri. Adică faptul că nu mai pot îndura să stea în acel mediu familial. Poate la prima vedere pentru unii pare ceva ușor. „Ei, o altă aventură! Nu mai vrea el acasă”. Din păcate, sunt și cazuri reale în care copiii suferă abuzuri grave și au cu adevărat au nevoie de sprijin”
Profilul copiilor care fug de acasă
Datele arată că adolescenții sunt cei mai predispuși să plece de acasă. Motivele variază după gen și vârstă: băieții mai tineri pot fugi de teama pedepsei, iar adolescenții pleacă din cauza lipsei înțelegerii sau a conflictelor cu părinții. Fetele adolescente dispar adesea după interdicții privind relațiile, după relații formate online sau pentru a pleca cu un partener pe care familia nu îl acceptă.
„Adolescenții care au tendința de a fugi de acasă în repetate rânduri fac acest lucru pentru a câștiga putere asupra unei situații în care se simt neputincioși, în timp ce părinții adolescenților care fug au lăsat adesea relația părinte-copil să se deterioreze până în punctul în care comunicarea este fie dificilă, fie inexistentă. Principalele cauze care determină fuga de acasă sunt: absența comunicării eficiente în relația părinte-copil, incapacitatea adolescentului de a-și rezolva problemele personale, maltratarea adolescentului de către părinți sau alți adulți”
Atribuire: o asociație de sprijin pentru copii (linia de asistență).
Reguli de aur când dispare un copil
Părinții trebuie să acționeze imediat: anunţați Poliția, întrebați prietenii şi persoanele din anturajul copilului și verificați dacă telefonul îl poate localiza. Căutările în camera și printre lucrurile personale pot oferi indicii utile. Atunci când copilul este găsit și adus acasă, este importantă o reacție calmă și empatică pentru a relua comunicarea și a descoperi cauzele reale ale plecării.
- Sunați la Poliție imediat, nu aşteptaţi 24 de ore.
- Contactați prietenii, colegii și adulții apropiați copilului.
- Dacă telefonul este la el, încercați localizarea prin GPS.
- Căutați indicii în camera și printre obiectele personale.
- La întoarcere, evitați confruntările aprinse; căutați o discuție calmă și deschisă.
- Dacă fuga se repetă, solicitați ajutor profesionist (consiliere psihologică sau terapie familială).
„Acordați-vă reciproc spațiu. Probabil că sunteți extrem de emoționanți, iar momentul în care copilul dumneavoastră se întoarce s-ar putea să nu fie cel mai productiv moment pentru a rezolva situația. Purtati o conversatie deschisă și sinceră, cu scopul de a înțelege motivația care stă la baza comportamentului. Reevaluați regulile. Comunicarea slabă este principalul motiv pentru care adolescenții fug de acasă. Dacă sunteți amândoi calmi, acesta este momentul să examinați regulile, rezultatele și așteptările comportamentale pentru adolescentul dvs. Solicitați ajutor dacă adolescentul fuge de acasă în repetate rânduri, cel mai probabil strategiile utilizate nu funcționează. Asta înseamnă că este timpul să ajungem la rădăcina reală a problemei. Cel mai bun mod de a face acest lucru este apelând la ajutorul unui profesionist din domeniul sănătății mintale specializat în problemele adolescenților”
Atribuire: recomandări oferite de o linie de asistență pentru copii.
