Consumul de alcool în mediul rural românesc: o problemă cu rădăcini istorice
România figurează printre țările europene cu cel mai ridicat consum de alcool pe cap de locuitor, iar statisticile contemporane sunt confirmate de mărturii vechi de peste un secol. În mediul rural, vinul și rachiu‑ul erau parte din viața cotidiană și erau consumate în cantități mari, uneori încă din primii ani de viață.
Consumul de alcool în mediul rural românesc: date recente și context istoric
Potrivit unui raport al unei organizații internaționale de profil, în anul 2025 consumul pe cap de locuitor în România era de 12,3 litri de alcool pur, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Această realitate modernă pare continuarea unei practici cu adânci rădăcini istorice: relatările din secolul al XIX‑lea și începutul secolului al XX‑lea descriu țăranul ca un consumator frecvent de vin și rachiu.
Cauze sociale și observații medicale ale vremii
Sărăcia extremă și lipsa educației în mediul rural erau invocate de medici ca principale motive ale consumului exagerat. Lipsa altor alternative făcea ca alcoolul să devină un refugiu, iar o parte din resursele gospodăriilor erau cheltuite în localurile care vindeau băuturi.
Totuși, nu toți țăranii se încadrau în această imagine; existau și gospodari cumpătați. Problema era însă suficient de gravă pentru ca medicii să atragă atenția asupra dimensiunii sale sociale și sanitare.
Un ecou al mentalității prevalente apare și în remarca concisă: „Băutura lui de dimineață și înaintea fiecărei mâncări este rachiul”
Din rapoartele medicale ale epocii reies note îngrijorătoare. Un medic observa: „Săteanul bea rachiul în tot cursul anului, băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. La muncă, săteanul crede în rachiul ca într-o fântână de puteri, iată pentru ce oricine are muncă la el sau la altul rachiul trebuie să‑l aibă”.
Altă observație a unui contemporan era la fel de dură: „De băuturile ce le au, ţăranii fac abuz înspăimântător”.
Mai departe, notele clinice avertizau: „Ţuica se consumă în mod excesiv, prin aceea că poporaţiunea rurală decade moraliceşte şi fiziceşte. Rachiul mai trece în faţa ţăranului drept o panacee aproape contra tuturor bolilor; fiecare oră de repaos se petrece în beţie”.
Peste 7.000 de litri de băuturi în patru luni – un exemplu local
Documentele clericale și civile din începutul secolului XX oferă cifre impresionante care ilustrează amploarea consumului în unele comunități. Un preot local a estimat cantitățile consumate într‑o comună mică pe durata a patru luni, iar relatarea rămâne elocventă:
„În acest sat cu o populaţiune de 141 capi de familie sunt două cârciumi, în care de la 1 noiembrie până la 1 martie a. c. s-au consumat de locuitori – după cum se constată din declaraţia debitanţilor şi din registrele percepţiei comunale – 961 litri spirt şi 8.590 litri vin. Dar cum spirtul în mâna cârciumarilor primește diferite transformări şi adaus de apă şi alte materii, acest spirt dat în consumaţie este aproape întreit ca cantitate; adăugând apoi că lângă acest sat mai este o cârciumă apropiată din altă comună, de la care locuitorii mărginaşi au consumat, după cercetări, cel puţin 150 litri rachiu; adăugând încă că locuitorii fruntaşi ai satului aduc de sărbători rachiu de cel bun (rom) din oraşul Roman, ca 100 litri, urmează deci că ţăranii satului Doljești au băut, numai în timp de patru luni, peste 3.000 litri rachiu, osebit de spirtul ce cârciumarii – ferească Dumnezeu – l-ar introduce în sat pe sub mânecă, fără să fie declarat, nesocotindu‑se asemenea ceea ce beau ei când se duc la Roman sau târguşorul Bira, unde se duc des, fiind aproape”
Pe baza acelor calcule, rezultă un consum lunar mediu de peste 2.000 de litri de vin și aproape 750 de litri de rachiu pentru această comunitate mică – cifre care arată cât de extins putea fi fenomenul în anumite zone.
Consumul început din fragedă copilărie
O altă dimensiune sumbră a istoriei alcoolului în spațiul rural este obiceiul de a administra băuturi alcoolice copiilor. Mărturii medicale și literare consemnează astfel de practici, atât în sate, cât și în mahalalele orașelor.
Un medic nota direct: „îi adapă, pe copii, cu vin, cu rachiu, chiar când încă sug”.
O relatare literară interbelică descrie un episod similar: „Carolina deveni foarte veselă; rupse copilul de la ţâţă şi îi dete vin din fundul paharului”.
Consecințe sociale și culturale
Medicii vremii asociere consumul exagerat cu declinuri fizice și morale și cu răspândirea alcoolismului în anumite regiuni. De asemenea, ancorele culturale – obiceiul de a consuma alcool la sărbători sau la orice alt eveniment – au contribuit la perpetuarea unui comportament social permisiv față de băut.
Astăzi, datele statistice moderne și istoriile vechi conturează imaginea unei practici cu rădăcini adânci, care continuă să ridice probleme de sănătate publică și sociale în mediul rural.
