Festivalul Mamaia 2026 – impresii și critici din partea unui fost prezentator
Octavian Ursulescu, absent din public și din juriu la ediția din acest an, a urmărit concursul de la televizor. Fostul amfitrion, care a prezentat festivalul de mai multe ori, a oferit o serie de observații despre organizare, invitați și montajul serilor, într-un interviu pentru o publicație.
Organizarea: pregătire insuficientă la Festivalul Mamaia
El consideră că lipsa unei planificări adecvate s-a văzut în toate etapele pregătirii și că termenele au fost, aparent, mult prea strânse.
„Problema cu festivalul de la Mamaia, în forma actuală, rezidă din faptul că el nu pare gândit și pregătit din timp, temeinic, așa cum ar fi normal. Cea mai bună dovadă: ofertele pentru firmele producătoare se primesc până…cu o lună înaintea primului gong! O altă observație, care nu implică nicidecum direct gazdele decât în măsura în care le face, evident, plăcere, se referă la modalitatea prin care invitații au reacționat la terminarea evoluției sau după primirea premiilor, mulțumind în neștire, toți, publicului, organizatorilor, juriului, orchestrei, dirijorilor (cu prestații excellente, nimic de zis, dar ce-i prea mult…).”
Tonul mulțumirilor: cine datorează recunoștință cui?
Ursulescu atrage atenția asupra etichetei și a ordinii firești a mulțumirilor la un astfel de eveniment: organizatorii ar trebui să le mulțumească artiștilor pentru contribuție, nu invers.
„Să fie clar, organizatorii și toți cei de mai sus trebuie să mulțumească EI artiștilor, care și-au pus talentul în slujba festivalului, prezența lor (sau laurii, după caz) dă strălucire evenimentului – și nu invers. Am auzit artiști care au repetat „mulțumesc” la adresa organizatorilor de zece ori, de parcă li se făcea un hatâr, căci una e să feliciți și alta să te ploconești, după decenii în care ai scris pagini de neuitat în istoria genului, chiar atunci când ești plătit (bănuim) puțină demnitate nu strică”.
Invitați și omiterea unor nume reprezentative
El regretă că au lipsit de pe afiș nume cu adevărat reprezentative pentru istoria festivalului și că unele propuneri inițiale au fost nepotrivite sau eronate.
„Cât de puțin este cunoscută istoria festivalului de la Mamaia inclusiv de constănțeni (dacă ar fi citit serialul din revista „Actualitatea Muzicală” ar fi mai documentați și mai feriți de greșeli…) ne-a arătat un articol publicat în site-ul local onlypress.ro, care pur și simplu ne-a oripilat. Apoi, însăși directoarea festivalului, anunțând propunerile inițiale, se referea la artiști care au „marcat istoria festivalului”, chit că unii n-au trecut niciodată pe la Mamaia, ca în cazul unora care au susținut recitaluri în acest an (cele propuse inițial erau și mai și!): Mira (nu Mirabela Dauer, cum ar fi fost normal…), Catinca Leu, Sofia Damian, Dragoș Chircu, Feli, Misha Miller, Tania Turtureanu, The Urs!”
El a menționat aceste observații pentru o publicație, subliniind că astfel de erori denotă o documentare superficială în faza de preselecție și promovare.
Legendele care încă lipsesc de pe scenă
Octavian Ursulescu și-ar fi dorit să vadă pe scenă nume emblematice ale muzicii ușoare, invocate și de publicul nostalgic.
„A lua un mic premiu nu înseamnă nimic, dar istorie au scris cu adevărat cei pe care tot sperăm de 4 ani să-i vedem invitați la Mamaia și care sunt vedete autentice ale genului: Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Petre Geambașu, Pompilia Stoian (premiul I în 1966 cu ”Prieten drag”), Luminița Dobrescu, Anca Agemolu, Gabriel Dorobanțu, Cătălin Crișan, Alina Mavrodin, Silvia Dumitrescu, Luminița Anghel, Mihaela Marinache (Miki), Emilia Dițu și alți laureați care sunt în activitate. Cum ar fi cei care au reușit performanța rară de a cuceri două premii la Mamaia, Alexandra Canareica (câștigătoare a ultimului Trofeu „Steaua fără nume” al Televiziunii, împreună cu Ramona Bădescu) și Aurel Moga, cu acest lucru mai mândrindu-se doar Anca Țurcașiu și Ramona Bădescu. De Stela Enache nu mai vorbesc, din fericire ea a fost inclusă în minunatul show al lui Paul Surugiu-Fuego de anul trecut alături de alte laureate emerite – Marina Florea, Ileana Șipoteanu, Gina Pătrașcu, Simona Florescu, Denis Ștefănescu, Sanda Ladoși, Carmen Trandafir, acesta făcând un mare serviciu organizatorilor, care nu le-ar fi invitat niciodată”.
Nota festivalului și aprecieri
Cântărind plusurile și minusurile, fostul prezentator apreciază că ediția a fost în mare parte reușită, cu mențiunea că anumite seri au redus calitatea generală.
„Consider că a fost o ediție reușită, căreia i-aș da un 8 plus, care ar fi putut fi 9 după primele două seri. Nu sunt nicidecum cârcotaș, observațiile mele sper să le folosească organizatorilor la următoarea ediție, dar tocmai seara a 3-a a scăzut nota”.
Tematica serii „De la Sanremo la Mamaia” – o justificare discutabilă
Conceptele tematice au fost, în opinia sa, insuficient susținute de conținutul efectiv al serii dedicate festivalului italian.
„În comunicatul de presă al organizatorilor, înainte de festival, se vorbea despre „Anul cultural România-Italia” (bănuiesc că există așa ceva), dar din moment ce la Sanremo 2026 n-a fost nimic legat de muzica românească sperăm să avem această bucurie anul viitor. Îmi amintesc că în proiectul producătorului Nicky Constantinescu, respins la licitația din 2023, figura această colaborare cu celebrul festival italian, care din 1951, spre deosebire de al nostru (lansat în 1963), nu s-a întrerupt niciodată.”
„Titulatura ultimei seri, „De la Sanremo la Mamaia”, mai că nu s-a justificat! Doi laureați ai festivalului, dar de la…Brăila, nu de la Sanremo, unde n-au ajuns niciodată (solista Marta Verecchia și simpaticul Rocco Palazzo, care aduce concurenți la festivalul „George Grigoriu”, unde este o adevărată mascotă), un interviu filmat în Italia, dar nu cu o vedetă, precum și un cântăreț binecunoscut în țara noastră.”
Invitații străini: documentare insuficientă
Prezentările artiștilor internaționali, potrivit observațiilor sale, au fost adesea incomplete, ceea ce a afectat impresia generală.
„Alessandro Safina (pe numele real Sanna), care a cântat însă în recital o singură piesă de la Sanremo, „L immensita”, locul 9 în 1967, el însuși urcând numai o dată pe scena Teatrului Ariston, în 2002 (locul 12 cu „Del perduto amore”). Din păcate, autorii textului de prezentare (frumoasele amfitrioane n-au nici o vină) au omis să includă detaliile absolut obligatorii tocmai la artiștii străini și mai ales la unica vedetă adevărată de la Sanremo, legendarul Bobby Solo (Roberto Satti), 81 de ani.”
Performanța și așteptările de la artiștii invitați
El reproșează că nu s-au negociat suficient contractele astfel încât unii invitați să interpreteze piesele care i-au consacrat.
„Cum să amintești la tinerii concurenți români de la „Interpretare” tot felul de premii obținute la Deva, Reșița sau Techirghiol și să nu subliniezi că Bobby Solo este dublu învingător la Sanremo, cu „Se piangi, se ridi” (1965) și „Zingara” (1969)? Surprinzător, el nu le-a cântat și aici este vina organizatorilor – când au făcut contractul era obligatoriu să-i spună, în afara duratei, unde vine, în ce context, punând condiția să cânte piesele sale de la Sanremo (a avut 12 participări în finală). Așa însă, Elvis-ul italian a cântat, frumos ce-i drept, numai vreo 8 cântece, mai mult rock and roll, a vorbit în engleză, abia la final amintindu-ne primul său succes major, „Una lacrima sul viso” (1964), cu peste 2 milioane de discuri vândute, ceea ce pe atunci era imens. Detaliu anecdotic, Solo a fost descalificat la ediția respectivă la Sanremo, făcând playback cu acest cântec!”
O artistă româncă cu prezență la Sanremo – sugestia de invitație
Ursulescu consideră că prezența anumitor interprete românce cu istoric în Italia ar fi îmbogățit seara tematică.
„Seara Sanremo ar fi arătat altfel și sigur mai bine dacă se apela la fosta realizatoare TVR Ileana Popovici, de mai bine de două decenii acreditată la festivalul de la Sanremo, unde locuiește bună parte din an. În plus, să nu uităm că Alina Perletta Toma, constănțeancă (premiul III la Mamaia 90), are o frumoasă carieră muzicală în Italia, așa cum trebuia invitată Paula Mitrache, SINGURA cântăreață din țara noastră care a fost pe scena de la Sanremo, prezentată de celebrul Pippo Baudo (a cântat atunci, sub titulatura Haiducii”, cum apare și pe disc, „Dragostea din tei”)”.
Transmiterea la televizor și partea tehnică
Din perspectiva difuzării, fostul prezentator apreciază în mare parte realizarea transmisiei, dar semnalează neconcordanțe în montajul unor secțiuni muzicale.
„Pe micul ecran, festivalul a arătat minunat (bravo pentru transmisia pe TVR1!) – lumini, proiecții, sonorizare, scenă la nivel înalt. Au fost și proiecții retro (sper că ele continuau în sală în timp ce la TV erau reclame), mâna experimentatului Dan Manoliu, director artistic, simțindu-se din plin. Orchestra festivalului, de fapt o combinație inspirată între formația Ionel Tudor și orchestra Teatrului ”Oleg Danovski” din Constanța, a fost la mare înălțime, cei doi Tudori, Ionel și Andrei, dirijori și pianiști, arătându-și încă o dată clasa. Din păcate, tocmai melodiile din secțiunea de Creație n-au beneficiat de acompaniamentul „Live” al orchestrei, ceea ce nu este deloc normal”.
În ansamblu, sectorul tehnic – scenotehnică, lumini și sunet – a primit aprecieri consistente: „Emoționante au fost evocările in memoriam Horia Moculescu și Jolt Kerestely (cu Andrei Kerestely în lacrimi la pupitrul de sunet), așa cum am putea acorda nota maximă și sectorului tehnic (scenotehnică – lumini, sunet, proiecții), orchestrei, celor doi dirijori-pianiști-orchestratori Ionel Tudor și Andrei Tudor, celor 3 prezentatori. Dacă media ajunge doar la un 8 plus, trageți concluziile…”.
Câștigători, recitaluri și concluzii personale
Despre trofeele și prestațiile serilor, el a exprimat simpatie pentru unele alegeri și a oferit sugestii pentru îmbunătățiri viitoare.
„În privința palmaresului, aș fi văzut recompensată cel puțin cu premiul III piesa „Nu merit” (și chiar că merita, fiind una din puținele cu un refren memorabil!) a lui Mihai Alexandru și m-am bucurat de victoria Paulei Seling, alături de valorosul muzician basarabean Alexandru Gorgos, căruia se cuvenea să i se facă o mică prezentare. Paula a strălucit și în recital, ca și Monica Anghel (sărac text de prezentare în cazul ei…), Andreea Bălan, Nicola, Ovidiu Komornyik (din păcate cu „negative”), Oana Sîrbu, Voltaj, Nico sau Marcel Pavel.”
Printre recomandările sale se numără creșterea numărului de piese înscrise la secțiunea „Creație” și ajustarea regulilor de la „Interpretare” pentru a permite o evaluare mai clară a capacităților concurenților: „Cu mai multe piese la «Creație» cresc șansele de a descoperi un veritabil șlagăr, în timp ce la «Interpretare» se impune ca soliștii să cânte 2 piese, una în prima audiție, doar așa ne vom convinge cu adevărat de posibilitățile lor”.
Concluzie
Per total, impresia sa este una echilibrată: un eveniment cu multe plusuri tehnice și de spectacol, dar cu lacune în documentare, selecție și organizare care pot fi remediate. Nota finală: un 8 plus, cu speranța unor ajustări utile pentru edițiile viitoare.
