Satele depopulate din Munții Zarandului: între case goale și stâne care mai țin viața
Satele depopulate din Munții Zarandului – peisajul unei regiuni în retragere
În Munții Zarandului, multe sate au ajuns aproape pustii: locuințele sunt în mare parte nelocuite, școlile vechi stau în ruină, iar bisericile nu mai au frecventă constantă. Economia locală s-a repliat la ocupațiile tradiționale – creșterea animalelor și munca în pădure – în timp ce drumurile forestiere și livezile bătrâne marchează peisajul acestor comunități.
„Slujbă a mai fost aici, la biserică, prin august, anul trecut, iar în rest biserica a stat închisă”, își amintește Zian, un localnic din satul Almășel, privind spre biserica de lemn din așezare.
Alcătuirea unei comunități aproape dispărute
Almășel este un exemplu elocvent: la capătul unui drum forestier, între două județe, rămân doar câteva persoane care locuiesc permanent. Zian povestește despre vecini plecați sau mutați și despre cei puțini care au rămas.
„Până de curând au fost cinci, dar cel mai vârstnic dintre noi, Iosif, ajuns la aproape 90 de ani, a fost luat de familie și stă acum la Cerbia, în apropiere. Creștea oi și o vacă și avea grijă de biserică, dar nu a mai putut, la vârsta lui, să se ocupe de animale”, spune Zian.
Totuși, viața nu a dispărut complet: o stână de oi și capre menține un ritm de existență în sat, iar unii tineri aleg păstoritul ca mod de viață.
„După ce am terminat liceul, m-am ocupat de creșterea animalelor. Acum am 28 de ani și mă ocup în continuare de stână, iar lucrurile merg destul de bine”, mărturisește un tânăr cioban.
Peisaj, resurse și supraviețuire
Munții Zarandului sunt o regiune cu altitudini moderate, culmi line și poieni favorabile pomiculturii și pășunatului. Deși nu s-au găsit aici mari rezerve minerale, pădurile și pășunile au fost până în prezent cel mai important suport pentru traiul localnicilor. Pe parcursul verilor secetoase, însă, efectele asupra faunei și a agriculturii se resimt puternic.
„Anul trecut, am găsit mai multe căprioare moarte în pădure. Au murit din cauza secetei, nu au găsit apă, după ce pârâurile de aici au secat. Dacă ar fi ajuns la Mureș, ar fi supraviețuit”, spune Zian.
Drumurile forestiere care leagă văile, gospodăriile parțial părăsite și bisericile vechi alcătuiesc un tablou al unor așezări care după secole de istorie se confruntă cu declin demografic.
Istorie și refugiu în codru
Regiunea a servit de-a lungul vremii drept zonă de refugiu și legătură între Apuseni și câmpie. Pădurile au ascuns atâtea mișcări de rezistență și haiducie în trecut, iar localnicii și-au menținut obiceiuri patriarhale de-a lungul secolelor.
„Întreg Zarandul era cutreierat în veacurile XVII și XVIII de cete de haiduci, de «lotrii», cum îi numesc documentele pe țăranii români ce luau calea codrului, exasperați de asupriri, și atacau cuiburile nobililor. Mișcarea «lotrilor» din Zarand a avut o atât de mare amploare, încât nu de puține ori s-au mobilizat armate. S-a ajuns chiar să se închidă granițele comitatului și să se ceară pașapoarte pentru trecere. Și nu-i de mirare că s-a ajuns la asemenea soluții”, relatează o sursă istorică citată în presa regională.
Depopularea – un proces de decenii
Scăderea numărului de locuitori a început în a doua jumătate a secolului trecut, pe fondul migrației către orașe pentru locuri de muncă în industrie sau minerit. Satele care odinioară găzduiau zeci de familii au rămas cu doar câteva gospodării active.
„Când m-am născut eu, prin 1938, aici, în Runcșor, erau vreo 70 de familii. Acum mai sunt vreo 20. Toată lumea avea vite, iar ogoarele erau muncite. După război, mulți au plecat spre Deva, Hunedoara, Brad ori Arad pentru a munci în industrie, în fabrici, în cariere, în minerit”, povestește un locuitor din Runcșor.
„Aici, unele familii au avut opt-zece copii, dar nu aveau pământ de lucrat. În trecut, oamenii au primit terenuri și locuri de case în județul Arad și s-au mutat acolo. Puțini s-au mai întors. Alții s-au tras înspre comuna Zam”, adaugă Zian.
Drumul și speranța unei revitalizări
În ultimii ani au existat încercări de îmbunătățire a accesibilității: un tronson montan planificat între două comune va conecta văile și ar putea stimula turismul local. Proiectul prevede un drum de aproximativ 17 kilometri, cu două benzi, care urcă până la circa 900 de metri și care ar putea facilita legătura între localități și atracțiile din zonă.
„De câțiva ani a fost asfaltat drumul din Runcșor, căci înainte erau numai noroaie. Dar, știți ce s-a întâmplat? Au făcut drumul când nu mai sunt oameni. Acum vin mai mulți turiști aici, că este frumoasă zona, nu e chiar departe de Deva, doar la vreo 40 de kilometri”, observă un locuitor, reflectând asupra potențialului turistic care poate da o nouă viață țărilor depopulate.
Pe termen lung, menținerea unor comunități în Munții Zarandului va depinde de combinația dintre infrastructură, turism sustenabil și revenirea unor activități economice adaptate peisajului montan.
