Sectorul construcțiilor, motor al economiei: creștere robustă în ciuda crizei politice
Date oficiale arată că, în primele cinci luni ale anului, volumul lucrărilor de construcții a urcat cu 12,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Categoriile de lucrări inginerești – proiectele de infrastructură – au înregistrat un avans chiar mai consistent, de circa 14,1%.
Comparativ cu vârful din 2011, volumul activității din construcții este, în acest moment, de aproximativ trei ori mai mare, ceea ce reflectă progrese semnificative realizate în ultimii 15 ani. În schimb, producția industrială a scăzut în prima jumătate a anului cu 3,3%, ceea ce face ca sectorul construcțiilor să fie, pe termen scurt, principalul motor al economiei naționale.
De ce sectorul construcțiilor a crescut?
Creșterea ritmului de execuție poate fi explicată, în bună măsură, prin trei factori principali:
- Presiunea finalizării proiectelor finanțate din planuri de redresare – a existat un sentiment de urgență legat de încheierea investițiilor asumate în planurile naționale de redresare, astfel încât resursele să poată fi decontate și utilizate eficient.
- Consolidarea firmelor locale – antreprenorii autohtoni au început să accepte și să realizeze proiecte tot mai complexe, având la dispoziție tehnologie, forță de muncă și utilaje adecvate pentru lucrări de anvergură.
- Presiunea prețurilor la materiale – creșterea costurilor materiale a determinat accelerarea execuției pentru a limita impactul inflației; însă procedurile de reevaluare contractuale nu acoperă întotdeauna integral majorările reale, ceea ce duce frecvent la blocaje sau întârzieri.
Ce trebuie schimbat pentru stabilitate pe termen lung
Pentru ca sectorul construcțiilor să-și păstreze rolul de locomotivă, este nevoie de predictibilitate fiscală, prioritizare clară a investițiilor publice și un dialog consistent între stat și mediul de afaceri. Parteneriatele dintre autorități și reprezentanții economiei sunt esențiale pentru a evita decizii luate în ultimul ceas și pentru a garanta continuitatea proiectelor majore – autostrăzi, căi ferate, spitale regionale, sisteme de protecție și rețele energetice.
„Nu există vânt favorabil pentru cel care nu ştie spre ce port se îndreaptă”, spunea Seneca. În termeni practici, pentru sectorul construcțiilor „portul” înseamnă o viziune strategică pe termen lung, cu priorități de investiții și reguli fiscale stabile. Mediul privat nu se teme de muncă sau competiție, ci de schimbarea regulilor în timpul jocului.
Exemple de consecințe ale lipsei de planificare
Lipsa deciziilor anticipate poate bloca proiecte esențiale: în situații critice, intervențiile reactive nu sunt la fel de eficiente ca proiectele planificate din timp. Un exemplu relevant este necesitatea unor lucrări hidraulice care ar fi putut asigura resursa de apă pentru anumite centrale în condiții de secetă – proiecte care, dacă ar fi fost inițiate la timp, ar fi redus riscurile în perioade dificile.
Concluzia este clară: există în țară capacitate tehnică și resurse umane pentru a proiecta și construi o viziune de țară pe termen lung. Pentru a transforma această capacitate în rezultate concrete, decidenții trebuie să adopte politici previzibile, să prioritizeze investițiile majore și să mențină un dialog real și continuu cu sectorul privat. Numai astfel România poate construi, pas cu pas, o versiune modernizată a sa pentru 2050.
