Pericolele plafonării adaosului comercial: când o soluție pare mai mult un risc
Propunerea introducerii unui mecanism automat care să plafoneze adaosul comercial atunci când inflația trece de 5% sună tentant ca măsură imediată pentru protejarea puterii de cumpărare. Totuși, experții atrag atenția că o astfel de intervenție în formarea liberă a prețurilor poate avea efecte secundare serioase, convertind o criză de prețuri într-o criză a disponibilității bunurilor.
Impactul plafonării adaosului comercial asupra lanțului de aprovizionare
Un plafon fix al adaosului (de exemplu un prag procentual aplicat atât procesatorilor, cât și retailerilor) introduce distorsiuni imediate în relațiile comerciale și în lanțul de aprovizionare. În condiții inflaționiste, costurile de producție și logistică cresc, iar dacă prețul final este limitat artificial, unele segmente ale pieței vor deveni nerentabile.
„Propunerea Ministerului Agriculturii ridică o mulțime de semne de întrebare. Dacă dl. Barbu vrea să extindă un astfel de mecanism la nivelul întregii industrii alimentare, în tentativa de a reduce inflația, asistăm la o premieră mondială. Pare o inițiativă demnă de Premiul Nobel pentru Economie. În realitate, este o inepție economică”, afirmă Adrian Negrescu, managerul unui centru de analiză.
Efectul de Waterbed — compensări pe alte produse
Când unele categorii de produse sunt plasate sub un plafon de adaos, comercianții vor căuta să își mențină marjele totale prin majorarea prețurilor la alte categorii neplafonate. Astfel, restricționarea adaosului la alimente de bază poate determina creșteri puternice ale prețurilor la produse neesențiale din același magazin.
„Este clasicul efect de Waterbed, pe care l-am mai văzut în economie din momentul în care a fost introdusă plafonarea adosului la produsele alimentare de bază. Inclusiv Consiliul Concurenței a reclamat acest efect economic cu consecințe semnificative în dinamica vânzărilor și a puterii de cumpărare”, arată analiza citată.
Penuria la raft: când prețul reglementat devine inacceptabil
Dacă prețul impus nu acoperă costurile reale de producție și distribuție, producătorii sau comercianții pot decide să nu mai ofere anumite produse pe piață, rezultând rafturi goale și raționalizare. În plus, în medii cu marje controlate, companiile reduc investițiile, se restrâng campaniile de marketing, iar calitatea produselor poate scădea prin schimbarea formulărilor sau a ingredientelor.
„România nu este singura țară care a căutat soluții neortodoxe, însă modelele diferă radical prin rezultate”, subliniază analiza.
Exemple din regiune arată riscuri reale: unele intervenții cu plafoane stricte au dus la penurii și la creșteri ulterioare dramatice ale prețurilor când restricțiile au fost ridicate. Alte abordări au mizat pe acorduri voluntare între autorități și retaileri sau pe transparență și limitarea marjei brute, pentru a permite ajustări în funcție de costuri.
Firmelor locale le este cel mai greu
O plafonare generală amenință în mod special întreprinderile mici și mijlocii. Rețelele mari cu volume mari pot absorbi marje mai mici grație puterii de negociere și rulajului, în timp ce magazinele mici au costuri operaționale mai mari per produs și riscă falimentul dacă adaosul este redus la un nivel care nu le permite acoperirea cheltuielilor.
Analiza avertizează că, sub presiunea plafonării, marii retaileri pot solicita reduceri mai mari de preț de la furnizori. Producătorii locali, deja fragilizați, riscă să vândă sub cost sau să fie înlocuiți de importuri mai ieftine.
„Introducerea automată a plafonării adaosului comercial la o inflație de 5% riscă să transforme economia României într-o piață parțial planificată, cu riscuri majore de blocaj”, arată documentul citat.
Soluții alternative și concluzii
- Menținerea competitivității: lăsarea pieței să funcționeze și întărirea concurenței între comercianți pot fi soluții mai eficiente pe termen mediu.
- Măsuri țintite: intervențiile selective sau acordurile voluntare pe anumite produse esențiale pot limita efectele negative ale unei reglementări generale.
- Controlul cartelizării: instituțiile de concurență au rolul de a sancționa practici anticompetitive care duc la creșterea prețurilor.
„Soluția viabilă este să lași piața liberă, retailerii să concureze între ei, să existe o competiție reală în piață, iar dacă există înțelegeri, avem Consiliul Concurenței care poate să sancționeze. În plus, să nu uităm un lucru esențial – prețurile sunt ca un elastic. Dacă tragi prea mult de el, se rupe, altfel spus dacă scumpești prea mult, rămâi cu marfa nevândută. Iar producătorii și retailerii știu acest lucru, dovadă că s-au angajat într-o cursă infernală de promoții și discounturi, în tentativa de a-și păstra clientela, de a face vânzări în volum”, a mai declarat specialistul citat.
