Mesaj de avertizare privind deversarea unui baraj, transmis din greșeală în Brăila și Galați
O alertă despre o deversare controlată la un baraj de pe râul Bistrița a ajuns sâmbătă, în jurul orei 16:00, la locuitori din județele Brăila și Galați. Barajul se află la sute de kilometri distanță, în județul Neamț, iar mesajul a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor. Inspectoratele pentru Situații de Urgență au precizat că alerta a fost trimisă din cauza unei erori de soft.
Mesajul de avertizare privind deversarea unui baraj nu semnala un pericol în Galați
Informarea anunța o deversare controlată la Barajul Reconstrucția, de pe râul Bistrița, în zona acumulării Piatra Neamț. Deși sistemul de alarmare pentru inundații este operațional și monitorizează inclusiv bazinul râului Siret pe raza județului Brăila, transmiterea către populație s-a făcut accidental, din cauza unei disfuncționalități informatice.
„Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înştiinţare-alarmare la inundaţii pe râul Siret, care funcţionează şi pe raza judeţului Brăila, a fost transmis un mesaj către populaţie privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucţia de pe râul Bistriţa, acumularea Piatra Neamţ,” au transmis autoritățile brăilene.
Reprezentanții ISU Brăila au menționat că, în cazul unor deversări controlate care pot afecta localitățile din albia majoră a râului Siret, autoritățile și locuitorii vor fi informați la timp, pentru a putea lua măsurile necesare de protecție.
Și ISU Galați a confirmat că mesajul despre deversarea de la baraj a fost transmis în județ din cauza unei erori informatice a sistemului de alarmare.
„Menţionăm că mesajul nu semnalează producerea unei situaţii de urgenţă pe raza judeţului Galaţi şi nu impune adoptarea unor măsuri suplimentare de către populaţie”, au precizat reprezentanții instituției, îndemnând cetățenii să își păstreze calmul.
Potrivit ISU Neamț, informarea privind deversarea controlată, programată sâmbătă de la ora 16:00, a fost primită de la Hidroelectrica, operatorul barajului, și transmisă de acesta.
