Escaladarea iraniană în Strâmtoarea Ormuz: schimbare clară de strategie după înmormântare
Un nou curs în politica externă iraniană, marcat de o atitudine mult mai agresivă față de Statele Unite, a fost declanșat după înmormântarea fostului lider suprem. Succesorul a abandonat reţinerea care caracterizase mandatul predecesorului şi a permis o intensificare a atacurilor în regiune, inclusiv în Strâmtoarea Ormuz.
Ce înseamnă escaladarea iraniană în Strâmtoarea Ormuz pentru stabilitatea regională
După funeralii, autorităţile de la Teheran au lansat o serie de operaţiuni care au vizat nave în Strâmtoarea Ormuz şi baze militare americane din mai multe state arabe. Deşi niciuna dintre părţi nu doreşte, deocamdată, un război de amploare, acordul fragil care păruse să tempereze conflictul este amenințat grav.
Observatori considerați neutri au remarcat că schimbarea de ton nu pare întâmplătoare: noua conducere pare să creadă că tactica reţinerii a slăbit capacitatea de descurajare a ţării, iar ripostele vizibile sunt folosite pentru a recâştiga influenţă şi a transmite un semnal clar partenerilor şi adversarilor externi.
- Atacuri asupra navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz;
- Tiruri şi lovituri îndreptate spre baze militare americane din cel puţin trei ţări din regiune;
- Presiuni diplomatice şi manevre menite să împiedice alte state să modifice rutele maritime sau să slăbească controlul regional.
Un fost ofiţer de informaţii israelian, acum cercetător la un think-tank, a sintetizat transformarea în termeni clari:
Ceea ce vedem acum este un Iran nou în ceea ce privește îndrăzneala și disponibilitatea de a-și folosi capacitățile.
Acesta nu este stilul lui Ali Khamenei.
Istoria recentă arată că reacţiile iraniene la lovituri majore au fost adesea simbolice: după uciderea unui comandant important în urmă cu câțiva ani, Iranul a avut o reacție limitată şi avertizoare, iar în alte cazuri a urmat un armistițiu după represalii circumscrise. Acum însă, calculele se schimbă – atât din motive interne, cât şi pentru că liderii noi consideră că trebuie restabilită o poziţie de forţă.
Un expert afiliat unei instituţii universitare elveţiene a atras atenţia că reţinerea predecesorului contribuise, în parte, la erodarea capacităţii de descurajare, ceea ce ar fi condus la necesitatea unei schimbări strategice ample.
„Ali Khamenei ar fi putut fi mai cumpătat sau ezitant, dar, la momentul asasinării sale, era clar că abordarea sa prudentă eșua, contribuind la prăbușirea forței de descurajare iraniene, și că era necesară o schimbare drastică a strategiei Republicii Islamice.”
Strategia actuală vizează păstrarea şi chiar consolidarea pârghiei Iranului asupra strâmtorii, inclusiv prin forţarea limitelor pentru a verifica cât de mult pot răspunde adversarii fără a declanşa o conflagraţie la scară mai largă.
„Conform memorandumului de înțelegere, Iranul încearcă să-și păstreze pârghia de influență asupra Strâmtorii Ormuz”, a spus o cercetătoare care conduce un program pentru Orientul Mijlociu la un institut de reflecție. „Consideră că SUA încearcă să-i erodeze această pârghie și, prin urmare, forțează limitele pentru a-și clarifica poziția.”
Decizia unor state vecine de a recomanda navelor să ocolească apele controlate de Iran sau să urmeze rute de coastă a adăugat o nouă dimensiune: pe termen scurt aceasta atenuează riscul unor incidente, dar pe termen lung poate eroda influenţa regională dacă rămâne permanentă.
Un cercetător din mediul de politică externă a sintetizat dilema:
„Dacă vrei să slăbești controlul iranian asupra strâmtorii, atunci nu va exista niciun acord. Dacă vrei un acord nuclear, atunci lași strâmtoarea în mâinile Iranului, ale Omanului și ale celorlalte țări din Golf. Aici ne aflăm acum.”
Pe fondul acestor tensiuni, viitorul relațiilor dintre Teheran și Washington rămâne foarte incert, iar regiunea urmărește cu atenţie orice semn că escaladarea iraniană în Strâmtoarea Ormuz se intensifică sau, dimpotrivă, ar putea fi temperată de diplomaţie.
