Gala Galaction: evocare a Sfântului Mormânt de la Ierusalim
Scriitorul şi preotul Gala Galaction a oferit o relatare memorabilă a vizitei sale la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, trăită în dimineaţa de Florii a anului 1926. Amintirile sale îmbină observaţia atentă cu emoţia religioasă, oferind o imagine vie a locului considerat cel mai sfânt de către creştini.
Impresii din interiorul Sfântului Mormânt de la Ierusalim
În paginile în care a consemnat experienţa, Galaction descrie intrarea în spaţiul sacru şi atmosfera încărcată: „Întovărăşit de prea cuviosul Teofilact intru în piaţeta Bisericii patriarhale şi de aci in sacrul labirint, tocmai când orga capelei latine aşternea, în zorii acestei dimineţi, ultimele horbote sonore. Însoţitorul meu mă poartă cu mână energică prin masa clocotitoare a miilor de oamenii de subt cupole… Văd întâia oară ce este Sf. Mormânt şi ce este prăpastia arhitectonică şi cu stalactite de candele, în fundul căreia odihneşte – stalagmită sacrosanctă – capela Sf. Mormânt“, scria el, un an mai târziu, într-o revistă.
Intrarea în mormânt este surprinsă ca o tranziţie de la aglomeraţia labirintică la liniştea sacră a sanctuarului. Galaction relatează cum, după ce trec printr-o anticameră îngustă, pătrund în spaţiul central şi simt că visul s-a făcut realitate: „Trec, frânt în două printr’o anticameră, nu mai mare decât camera unui ascensor şi apoi, după ce au ieşit, ca din gura unui cuptor de aur, alţii închinători predecesori, intrăm şi noi… Visul e realitate!… O realitate iluminată de candele şi prezidată de un preot, cu epitrahil. Sânt în locul cel mai sfânt de pe pământ. O jumătate din acest chivot de piatră e compusă de lespezi între cari se odihni, trei zile, Biruitorul Morţii. Deasupra, e o placă de marmură, poate trandafirie, pe care nu pot s’o vază bine de cât acei prea puţini creştini, intraţi aici, cu ochii uscați şi cu simţurile glaciale…“
Gala Galaction
Golgota, altarul şi procesiunea
Dincolo de mormânt, autorul se îndreaptă spre Golgota, locul legendar al răstignirii, unde descrierea se focalizează asupra altarului, obiectelor sacre şi împărţirii spaţiului bisericesc: „Din altar urcăm, în partea dinspre miază-zi vreo douăzeci de trepte, trecem peste un coridor şi intrăm într’o a doua biserică, mult mai mică de data aceasta, şi împărţită în două jumătăţi: una grecească şi alta latinească. Aici este capela Golgothei. Subt altarul nostru stă, ferecată în argint, piatra scobită, sigilată de tradiţie ca purtătoarea crucii Mântuitorului, în ceasul înfigerii în Calvaria. Revenim în sfântul altar. Scormonesc cu trudă, în greceasca Noului Testament, acele câteva fraze elementare cari îmi trebuesc pentru curiozitatea şi întrebările fraţilor mei întru Christos. Privesc în jurul meu… Altarul în semicircomferinţă are jos un brâu de trepte semicirculare, un jilţ măreţ pentru Patriarh și un dublu-fund obscur, cu guri ca de lojă, în care trebue să fie cămările şi vistieriile sacre. Sfânta trapeză se înalţă ca pe un pedestal şi are deasupra un baldachin cu stâlpi“.
Descrierea continuă prin redarea procesiunii şi a cântecelor care umpleau spaţiul, imaginea comunităţii de închinători şi efectul sonor al glasurilor feminine, comparate de autor cu trilurile unor păsări: „Bisericuţa pare ostrov cu pomi de aur“ şi mai departe: „Bisericuţa pare ostrov cu pomi de aur, în mijlocul miilor de capete cari tălăzuesc în jurul ei în galeriile suprapuse, din imensa rotondă înconjurătoare, stau în ciorchini multicolori toţi acei închinători sau simpli turişti cari n’au mai găsit loc pe pardoseală, sau şi-au asigurat din vreme un loc în galerii. Preoţii cântă trăgănat o melodie lentă şi solemnă, ca şi procesiunea lor… țin acompaniament extraordinar, pe care deocamdată nu-l înţeleg, ajută cântarea preoţească… Este un ison cristalin şi cu gâlgâituri de privighetoare, care sue până în bolţile cele mai de sus şi cutremură văzduhul sfântului locaş. Ai crede că sânt nişte privighetori adevărate, cari stau în ascunse colivii şi cari, hipnotizate de incendiul lumânărilor de jos, au început să cânte… Mă domiresc şi înţeleg ce este: Femeile şi fetele arabe vocalizează ca privighetorile!“
Relatarea lui Galaction rămâne o mărturie tulburătoare a modului în care locul, ritualul şi vocile credincioşilor se contopesc, transformând vizita la Sfântul Mormânt de la Ierusalim într-o experienţă religioasă şi estetică de neuitat.
