Obezitatea, boală cronică ignorată: ce spune asociația despre situația din România
O afecțiune complexă, cu incidență în creștere și legată de numeroase complicații grave, rămâne în mare parte neabordată din perspectiva tratamentului decontat în România. Conform datelor citate, aproximativ 70% dintre adulți au un indice de masă corporală preocupant, aproape 4 din 10 adulți sunt obezi, iar prevalența obezității în rândul copiilor a urcat la 11%.
De ce obezitatea este o boală și nu doar o problemă de voință
Obezitatea nu este doar o consecință a alegerilor personale; este o boală cronică complexă care favorizează apariția diabetului de tip 2, hipertensiunii arteriale, steatozei hepatice, apneei în somn, osteoartritei și unor tipuri de cancer. În multe țări din Uniunea Europeană tratamentul pentru obezitate, inclusiv intervențiile chirurgicale și terapiile medicamentoase, este decontat. În România însă, lista serviciilor acoperite de sistem este foarte limitată, iar tratamentele costisitoare rămân inaccesibile pentru mulți.
Asociația Împreună Împotriva Obezității atrage atenția că impactul acestei boli depășește sfera medicală: mobilitatea redusă, durerile cronice, oboseala persistentă, tulburările anxioase și depresive, precum și dificultățile în viața socială și profesională figurează printre consecințele frecvente.
Ce solicită organizațiile de pacienți
Reprezentanții asociației cer autorităților recunoașterea obezității ca boală cronică în practică – nu doar în coduri sau statistici – și includerea tratamentelor eficiente în programele naționale de sănătate pentru a asigura acces la terapii medicamentoase și la chirurgia bariatrică în cazurile severe.
„Este momentul ca obezitatea să devină vizibilă nu doar în statistici, ci și în prioritățile sistemului de sănătate”
Lipsa decontării și exemple personale
Un reprezentant al asociației explică faptul că, deși boala are cod și există în teorie posibilitatea trimiterilor către specialiști, decontările sunt în practică concentrate pe intervenții legate de stilul de viață (nutriție, activitate fizică, suport psihologic), iar opțiunile chirurgicale sau medicamentoase rămân, în mare parte, neacoperite.
„Este, cred, singura boală cronică, dintre cele mai comune, pentru care nu se decontează tratamentul. Este o boală cu o prevalență extrem de mare. Cu toate astea se decontează doar intervenții care țin de stilul de viață: nutriție, mișcare, suport psihologic și sfaturi care țin de odihnă, de stres, de managementul vieții”
Potrivit aceleiași surse, majoritatea țărilor europene asigură cel puțin una dintre opțiunile de tratament (chirurgical sau medicamentos). „Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană decontează și tratament chirurgical sau medicamentos. Sunt doar patru țări care nu decontează niciunul din astea două și România e una dintre ele (n. red. – alături de Bulgaria, Ungaria și Grecia). În celelalte, măcar una dintre cele două opțiuni, cel mai adesea chirurgia așa-numită bariatrică, este decontată. La noi se spune că este parțial, dar este un procent infim. E o glumă. Nu ajută cu nimic”
Exemplul personal folosit de reprezentant arată că afecțiuni precum gonartroza, apneea în somn sau hipertensiunea pot fi tratate compensabil prin alte terapii, însă reducerea greutății ar putea diminua sau elimina necesitatea acelor tratamente.
„Personal am cel puțin trei afecțiuni pe care le pot trata compensabil. Și mă refer aici la kinetoterapie și fizioterapie pentru o gonartroză, genunchi, mă refer la apnee în somn, pentru care se decontează acel dispozitiv C-PAP și hipertensiune arterială. Toate trei se tratează cu tratamente decontate. Ei bine, toți cei trei medici specialiști la care am fost pentru confirmarea diagnosticului mi-au spus același lucru: greutatea ar remedia foarte mult, inclusiv până la dispariția nevoii de a trata”
Riscul pentru generațiile viitoare
Asociația avertizează că obezitatea la vârste tinere prelungește perioada în care organismul trăiește cu exces ponderal și astfel bolile cronice apar mult mai devreme. „Dacă începi de la 14 ani, de la 12 ani sau de la 6 ani cu obezitate gradul 2, aproape garantat aceste boli nu vor veni după 50-60 de ani ci vor veni poate după 30-35 de ani. Ceea ce înseamnă că dacă nu se oprește această curbă ascendentă a obezității ne așteaptă niște generații extrem de bolnave. Mult mai devreme decât suntem noi obișnuiți”
Educație, politici publice și mediu obezogenic
O lipsă acută de strategie națională de prevenție și absența educației pentru sănătate în programul obligatoriu de școală sunt aspecte semnalate drept cauze importante. În multe cazuri, copiii nu învață ce înseamnă alimentația sănătoasă, iar mediul – marketingul agresiv al produselor ultra-procesate și oferta alimentară din jurul școlilor – nu facilitează alegeri sănătoase.
„România nu are nicio strategie de prevenție. Niciuna. În școli se studiază 12 ani de religie, zero ani de educație pentru sănătate. Și nu spun că una o exclude pe cealaltă, dar atunci când se discută, mulți se plâng de programa încărcată, unde să mai bagi încă o oră, de unde iei profesori… Lucrurile acestea nu s-au luat în discuție când s-a introdus religia în programă, s-au găsit și profesori, s-au găsit și ore, s-a găsit și timp. Nu există campanii naționale la care eu să mă pot gândi acum, de conștientizare, și oamenii nu știu de fapt cât de mult rău își pot face singuri, pur și simplu, împingând căruciorul prin supermarket și adăugând produse în el. Foarte mult de acolo pleacă, de la lipsa de educație. Nu ne așteptăm ca adolescenții, puși să aleagă între un energizer și o pungă de chipsuri și niște morcovi cu humus să aleagă pe a doua, dar măcar părinții care controlează cât de cât ceea ce copiii mănâncă să știe că lucrurile acestea pot avea efecte destul de importante și pe termen lung. Și nimeni nu- învață, ne așteptăm că știm ce înseamnă să mâncăm sănătos. Poate că nu știm”
„Plus că trebuie ca statul să controleze cumva ce opțiune au acei copii în zona școlilor, ce pot cumpăra, de unde. Acest marketing agresiv al mâncărurilor ultra-procesate este parte sub control și industria acestor bunuri de consum produse extrem de bine, dar cu niște costuri pentru noi toți ca societate, nu este nici aici măcar o încercare de a controla lucrurile acestea. Sunt țări în care există campanii, dau exemplu Marea Britanie, „5 a day” și orice copil de 10 ani întrebat ce înseamnă „cinci pe zi” știe că e vorba de cinci porții de legume și fructe pe zi care sunt necesare pentru a crește frumos și a te dezvolta”
Autoritățile discută opțional introducerea educației pentru sănătate în școli, dar, până acum, acest curs rămâne opțional și urmat de un procent mic de elevi: „Pe partea de obezitate la noi se vorbește, nu se face încă nimic. Știu că sunt cel puțin 3 ani de când, în teorie, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății discută despre Educația pentru sănătate ca subiect, el este acum opțional, ales de 5% dintre elevi, și nu are cum să facă o diferență atâta vreme cât nu devine obiect obligatoriu”
Mituri și realități: de ce nu funcționează doar „voința”
Un mit periculos este că „obezitatea este problemă de voință” și că „e vina persoanei cu obezitate”. Reprezentantul asociației subliniază că, atunci când problemele afectează o mare parte a populației, responsabilitatea trece la nivelul mediului și al sistemului de sănătate. Mediul urban și presiunea timpului, oferta alimentară procesată, stresul și oboseala fac dificilă menținerea unor obiceiuri sănătoase prin simplu autocontrol.
„Eu aveam la un moment dat un citat: atunci când într-o clasă de 30 elevi ai unul sau doi care nu trec clasa poți da vina pe ei, atunci când 20 din 30 nu trec clasa devine clar că problema este a sistemului sau a profesorilor. Noi suntem în situația în care am ajuns la 2 din 3 persoane care deja au exces ponderal, pre-obezitate, și nu mai putem să dăm vina în continuare pe oameni. Pentru că există într-o anumită măsură autocontrolul, dar atâta vreme când nu ai alegeri… Uitați-vă, în drum spre serviciu, câte opțiuni aveți să mâncați ceva cu adevărat proaspăt, sănătos, făcut pe loc și câte opțiuni aveți de a mânca covrigi sau ceva un prea procesat. Cât timp avem în societatea noastră în care timpul și stresul, ambele, sunt o problemă. (…) Atunci când oamenii sunt extrem de obosiți, când oamenii sunt preocupați foarte mult de anumite lucruri, creierul ne împinge către dulce, către procesate, către lucruri care ne oferă un confort. Autocontrolul te poate duce până undeva dar nu poate rezolva problema unui mediu obezogenic. Pentru că acesta este termenul, mediul din jurul nostru este obezogenic. Nu avem cum, nu avem timp să facem cele 30 de minute de mișcare pe zi. Foarte puțini oameni își permit să cumpere alimente de calitate, pentru că atunci când e vorba de alimente cea mai importantă este calitatea și gradul de procesare. Le putem spune oamenilor ce să facă, dar nu putem schimba faptul că nimic din jurul nostru nu ne ajută să facem asta”
Concluzii și apeluri la acțiune
Asociațiile și specialiștii cer intervenții integrate: politici publice de prevenție, acces real la tratamente pentru cei diagnosticați, educație pentru sănătate în școli și măsuri de reglementare a ofertei alimentare pentru copii. Fără astfel de măsuri, costurile sociale și economice ale creșterii prevalenței obezității riscă să crească semnificativ.
„Realitatea dură este că din păcate sistemele de sănătate nu sunt făcute neapărat să prevină boala sau să vindece, ci sunt niște sisteme pur și simplu economice. Atunci când tragi linie totul se reduce la bani. Dacă ar exista niște analize făcute de economiști specializați în sănătate să demonstreze că e mai ieftin să tratezi obezitatea decât multe complicații”
