Succesiunea în Rusia: de ce plecarea lui Putin riscă să declanșeze o luptă pentru putere
Vladimir Putin conduce Rusia de peste un sfert de veac și nu a lăsat în urmă un mecanism clar de succesiune. Istoricul Cosmin Popa atenționează că, în absența unei proceduri instituționalizate, plecarea sa nu ar garanta o tranziție pașnică, ci ar putea declanșa o confruntare între facțiunile care controlează resursele, serviciile de securitate și aparatul de stat.
De ce succesiunea în Rusia nu este pregătită
O analiză publicată de o revistă americană arată că elita care îl înconjoară pe lider a îmbătrânit împreună cu acesta, iar sistemul politic nu include mecanisme clare pentru desemnarea sau alegerea unui succesor. Constituția prevede că, în caz de vacanță a președinției, premierul asigură interimatul până la organizarea alegerilor, dar nu spune cine va controla în mod efectiv statul după plecarea liderului actual.
Problema este accentuată de vârsta avansată a unor responsabili-cheie din securitate: șeful principalului serviciu de securitate are 74 de ani, conducătorul spionajului extern 71 de ani, șeful comitetului de anchetă 72 de ani, comandantul Gărzii Naționale 72 de ani, iar alți oficiali militari și de securitate se apropie de 70 de ani.
Precedentul „rocadei” și un cerc restrâns de influență
Există deja un episod în care puterea a fost rearanjată formal: la un moment dat s-a făcut o înlocuire oficială a posturilor, după care controlul real a revenit tot celui care a dominat scena politică. Acest episod arată dependența sistemului de personalitatea aflată la vârf și dificultatea de a instituționaliza o succesiune veritabilă.
Din punct de vedere practic, există un grup restrâns de instituții și înalți funcționari care teoretic pot decide viitorul lider: președinții celor două camere ale parlamentului, premierul, șeful administrației prezidențiale, secretari ai unor consili strategice, șeful serviciilor de securitate și ministrul apărării. În spațiul public au apărut câteva nume de posibili candidați, dar generațiile mijlocii au fost ținute în posturi secundare, fără ocazia de a acumula experiența pentru a conduce independent, ceea ce complică orice schimbare.
Paralele istorice: lecții din succesiuni trecute
Istoria oferă exemple în care plecarea unui lider dominant a fost urmată de dispute puternice între facțiuni până la stabilirea unui control clar. Paralele relevante arată că succesiunea formală nu echivalează cu transferul real al puterii: constituțiile pot stabili proceduri provizorii, dar nu pot decide cine controlează efectiv instituțiile, serviciile și resursele statului.
Ce spune Cosmin Popa despre regimul actual și posibilii urmași
Succesiunea în Rusia este o problemă care depășește simplele nume: Cosmin Popa consideră că regimul actual întrunește trăsături profunde de represiune, iar ideea că actualul lider ar fi o variantă „mai previzibilă” decât un succesor este discutabilă.
„Trebuie să fim foarte atenți cine vehiculează astfel de aserțiuni, potrivit cărora Putin nu este cel mai rău dintre scenariile posibile legate de Federația Rusă. E foarte greu să-mi închipui ce ar putea să fie mai rău. Pentru că avem tot ceea ce constituie, dacă vreți, buchetul de caracteristici al unui personaj odios. Avem războaie de agresiune, avem terorism politic, terorism de stat, avem represiune și opresiune internă, foarte asemănătoare cu cea care se petrecea în timpul Uniunii Sovietice.
Ceea ce este important este că represiunea de astăzi din Federația Rusă este mult mai bine administrată, ca urmare a faptului că în Rusia este pe cale de construcție un adevărat gulag digital, împrumutat din experiența similară a comunismului chinez și, de ce nu, a celui nord-coreean. Din punctul acesta de vedere, nu văd semnele pozitive în această aserțiune.
Dar dacă vrem să justificăm într-un fel sau altul un aranjament de pace nedrept, care să ofere satisfacția agresorului, da, atunci putem spune că Putin s-ar putea să nu fie cea mai proastă variantă”, a explicat istoricul Cosmin Popa.
Analistul respinge ideea unui determinism geografic absolut, deși admite o predispoziție istorică către regimuri autoritare; schimbarea depinde, în opinia sa, de capacitatea societății de a-și privi critic trecutul și prezentul.
„Dacă discutăm de teoria determinismului geografic, cred că știința a depășit cu mult acest stadiu. Există, fără îndoială, o predispoziție către regimuri autoritare și dictatoriale în Rusia, o predispoziție care poate să fie explicată istoric și din perspectiva factorului geografic.
Îmi permiteți să nu fiu de acord cu această aserțiune, pentru că este foarte important în ce măsură societatea rusă își poate absorbi critic prezentul și trecutul. Dacă prezentul și trecutul acestei țări sunt înțelese critic, comunicate critic, iar toate aceste noțiuni, toate aceste valori sunt transmise prin educație, atunci am putea să avem o schimbare de paradigmă politică. În momentul de față nu există premise pentru o evoluție naturală către democrație în Rusia”, a subliniat analistul.
Un recul extern posibil și constrângeri economice
O întrebare esențială pentru partenerii Europei este dacă un succesor ar continua politica externă agresivă. Popa estimează că impactul economic, social și politic al războiului ar putea forța o nouă conducere să reducă intensitatea acțiunilor militare și externe.
„Cred că ceea ce este la fel de important să observăm este că, indiferent de cum ar arăta lucrurile intern în Rusia într-o perioadă politică, un nou regim politic ar trebui să ducă o politică externă și militară mai puțin activă, în primul rând ca urmare a efectelor economice, sociale și, de ce nu, politice pe care războiul le-a produs în Rusia. Nu cred că imperialismul este o constantă istorică. Consecințele pe care acesta le poate produce asupra politicii europene sunt variabile, căci depind în bună măsură de maniera, de felul și de concepția cu care Occidentul trasează această tendință”, a explicat istoricul Cosmin Popa.
De ce o tranziție pașnică este puțin probabilă
Sistemul construit în jurul liderului nu se sprijină pe instituții independente capabile să funcționeze fără o convenție tacită între actorii cheie. În jurul grupului dominant există servicii speciale, structuri de ordine și represiune și un aparat judiciar dependent de echilibrul intern al regimului; astfel, plecarea liderului nu înseamnă automat o predare consensuală a puterii.
„Nu, nu este un scenariu realist. Deja, un grup politic din Rusia, condiționat și de constrângeri, exercită puterea și controlează resursele țării în mod direct sau prin interpuși.
În jurul acestui grup există un întreg sistem instituțional, la baza căruia se află serviciile speciale, aparatul de ordine și de represiune, apoi aparatul justiției și așa mai departe. Un astfel de sistem funcționează ireproșabil atâta vreme cât există o convenție de negociere pe care toți actorii acestuia o împărtășesc și exclude, astfel, transferul pașnic al puterii încă din timpul vieții liderului. S-a întâmplat acest lucru în cazul lui Boris Elțîn, însă trebuie să avem în vedere că Boris Elțîn, deși a sfârșit prin a pune bazele unui nou regim autoritar în Rusia, instituțional și politic vorbind, nu a intenționat în mod evident să construiască un sistem totalitar, un sistem dictatorial, nu doar autoritar”, a subliniat analistul.
Posibile urmări: lupta pentru resurse și o tranziție îndelungată
În acest scenariu, miza principală nu ar fi doar fotoliul prezidențial, ci controlul resurselor strategice și al aparatelor statului. Actorii care controlează deja pârghiile economice și instituționale pornesc cu un avantaj și ar putea încerca să-și creeze structuri de forță paralele pentru a-și securiza pozițiile.
„În baza unor proceduri, îi favorizează pe cei foarte bine plasați în lupta de aparat.
Îi favorizează, în cazul sistemului putinist, pe cei care controlează resursele și care pot să mobilizeze, la nevoie, segmente ale mașinii de stat pe care să le folosească în serviciul propriilor scopuri politice. Ce vreau să spun este că un astfel de sistem nu se va baza pe proceduri transparente. O astfel de succesiune va fi rezultatul unei lupte de aparat și, de asemenea, al confruntării diverselor componente ale aparatului represiv și de ordine din Rusia. Confruntarea va viza, sigur, reîmpărțirea resurselor, dar și controlul mașinii de stat.
Acești oameni care dețin resursele, pentru a-și maximiza șansele într-o astfel de luptă, cu siguranță își vor crea poliții proprii, își vor crea mini-servicii speciale proprii, astfel încât să câștige lupta care se va da”, a subliniat analistul.
Chiar dacă în urma plecării liderului ar fi instalat rapid un succesor, această schimbare personală ar reprezenta doar primul pas: reconfigurarea instituțiilor și a raporturilor de putere ar putea dura mult, transformând o numire formală într-o tranziție prelungită.
„O primă succesiune sau numirea formală a cuiva în fruntea țării nu va însemna și sfârșitul tranziției. Tranziția între fazele unui regim autoritar-dictatorial este o chestiune destul de îndelungată și care atrage după sine, dacă vreți, mutații structurale și instituționale destul de importante”, a explicat istoricul Cosmin Popa.
