Presiunea academică: când așteptările pentru note devin dăunătoare
Note mari, teme terminate la timp, rezultate bune la examene și teama de a nu-i dezamăgi pe părinți – pentru mulți copii, presiunea legată de performanța școlară se transformă treptat într-o sursă serioasă de stres. Un studiu care a urmărit 4.714 tineri a arătat că adolescenții care, la 15 ani, resimțeau o presiune mai puternică legată de rezultatele școlare aveau un risc mai mare de a recurge la autovătămare în anii următori, efectul fiind identificabil până la vârsta de 24 de ani. În plus, cei care simțeau nevoia imperativă de a obține note foarte bune au raportat și mai multe simptome depresive până în jurul vârstei de 22 de ani.
Cercetătorii de la o instituție britanică au analizat răspunsurile adolescenților în vârstă de 15 ani despre cât de mult îi preocupă temele și rezultatele școlare și cât de mult simt presiunea familiei. Pe baza acestor date, ei au monitorizat ulterior simptomele depresive între 16 și 22 de ani și episoadele de autovătămare până la 24 de ani. Nivelul de presiune a fost măsurat pe o scală în nouă trepte; rezultatele indică o creștere cu 8% a riscului de autovătămare pentru fiecare punct în plus pe acea scală.
Presiunea academică – cât e prea mult?
„De ce n-ai luat 10?”
„Presiunea academică nu este, în sine, un lucru negativ. Copiii și adolescenții au nevoie de așteptări, structură și limite.
Problema apare atunci când presiunea pentru performanță devine constantă, este percepută ca fiind excesivă sau ajunge să fie asociată cu valoarea personală a copilului. Din punct de vedere psihologic, trebuie să facem diferența între așteptare și presiune. Așteptarea transmite: «Cred că poți și te susțin să reușești». Presiunea transmite, mai ales atunci când este excesivă: «Trebuie să reușești, altfel mă dezamăgești sau nu ești suficient de bun»,” explică un psiholog clinician și psihoterapeut pentru o publicație.
Un nivel moderat de stres poate ajuta copilul să se concentreze și să-și mobilizeze resursele; a avea standarde înalte nu este, în sine, dăunător. Situația devine însă problematică când cerințele vin împreună cu comparații constante, critică sau amenințări, iar copilul trăiește cu teama permanentă de a nu-i dezamăgi pe adulți.
„Prin urmare, întrebarea nu este «câtă presiune trebuie să punem?», ci mai degrabă «cum construim un mediu care stimulează efortul fără să transforme performanța într-o sursă cronică de amenințare?»”,
Când un 9 nu mai este suficient
Problema apare când o notă nu mai este văzută doar ca o evaluare punctuală, ci ca o confirmare a valorii personale. În acest caz, copilul poate ajunge să dezvolte perfecționism maladaptativ: nu mai încearcă doar să obțină rezultate bune, ci se teme că orice greșeală îl va denega.
„Dacă mesajul repetat este «trebuie să fii cel mai bun», «trebuie să iei 10», «nu este suficient», copilul poate ajunge să construiască o relație condiționată cu propria valoare: «Sunt valoros dacă performez»”,
Comparațiile cu ceilalți amplifică această tensiune: replici precum „uite ce notă a luat colegul tău” mută atenția de la progresul individual la poziția în raport cu alții. „Este mult mai sănătos să mutăm accentul de la «ai fost mai bun decât X?» la «ce ai reușit să îmbunătățești față de data trecută?»”,
Semnele că presiunea a devenit prea mare
Părinții și educatorii nu trebuie să aștepte o situație extremă pentru a observa că ceva nu merge bine. Semnele care pot indica că presiunea școlară a devenit nocivă includ:
- anxietate intensă înaintea testelor;
- reacții exagerate la o notă mai mică;
- teama puternică de a greși;
- probleme cu somnul și oboseală persistentă;
- autocritică frecventă sau afirmații de tipul „nu sunt suficient de bun”;
- retragere socială, iritabilitate sau pierderea interesului pentru activități care înainte făceau plăcere;
- evitarea materiilor sau a situațiilor în care copilul se teme că ar putea greși.
La rândul său, „Ele sunt însă motive pentru ca adultul să se oprească și să încerce să înțeleagă ce se întâmplă dincolo de nota respectivă”,
„O notă mică nu schimbă ceea ce cred despre tine”
Așteptările nu înseamnă renunțare la reguli sau la responsabilitate, dar nu trebuie să transforme iubirea și aprecierea în ceva condiționat de performanță. Cuvintele folosite acasă pot face diferența între a sancționa un comportament și a eticheta copilul.
„Nu ți-ai făcut tema și trebuie să îți asumi consecințele” se referă la un comportament care poate fi schimbat. „Ești leneș și nu vei ajunge nimic în viață” transformă însă o situație punctuală într-o judecată despre copil.
În loc să laude exclusiv rezultatul, părintele poate remarca efortul: perseverența, strategia găsită când a întâmpinat dificultăți, curajul de a cere ajutor sau munca depusă pot fi scoase în evidență.
„Cred că un copil are nevoie să audă două lucruri în același timp: «am încredere în capacitatea ta și am așteptări de la tine» și «au trebuie să fii perfect pentru a fi valoros și iubit».
Aceste mesaje nu se contrazic”,
O notă rămâne, în esență, o informație despre performanța copilului într-un anumit moment și context; ea nu măsoară inteligența, potențialul sau valoarea ca persoană. „O notă este o informație despre performanța copilului într-un anumit moment și într-un anumit context. Nu este o măsură a inteligenței lui, a potențialului său și, cu atât mai puțin, a valorii sale ca persoană”,
