Copilăria și promisiunile lui Cristi Chivu
Într-un interviu amplu acordat unei publicații italiene, Cristi Chivu s-a arătat sincer, vulnerabil și plin de regrete, vorbind deschis despre copilărie, despre lipsurile din timpul regimului comunist și despre absența tatălui său. Tema centrală a discuției a fost copilăria și promisiunile lui Cristi Chivu, care i-au modelat parcursul personal și profesional.
Copilăria și promisiunile lui Cristi Chivu: amintiri care l-au format
Pierdea figura paternă încă de tânăr, iar acel gol l-a urmărit de-a lungul vieții. După ce a reușit profesional, a consolidat legătura cu mama sa și i-a oferit, printre altele, o locuință, ca semn de recunoștință pentru sacrificiile făcute. Experiențele din copilărie i-au conturat și modul în care relaționează astăzi cu jucătorii pe care îi antrenează.
„Am fost un copil fericit. Aveam puține lucruri, cele permise de regimul comunist din România. Dar am crescut cu educația primită de la părinții mei, bucurându-mă de copilărie, cu dorința de a nu pierde acea fericire. Aveam puțin, dar ne bucuram de tot. Eram pasionat de fotbal, pentru că tatăl meu fusese jucător. La acea vreme, antrena o echipă de amatori. Când eram mic, eram fericit și nerăbdător să descopăr ce avea să-mi ofere lumea.
Era o minge de tenis cu care mă jucam în casă.
Studiam traiectoriile, mecanismele de dribling și de șut. Îmi amintesc acea minge de tenis zburând pe toți pereții camerei.
O loveam cu capul sau din voleu și ajungea în ușa camerei, care pentru mine devenea poartă!”
Promisiunea care l-a călăuzit
Moartea tatălui, survenită când avea 16 ani, a reprezentat un punct de cotitură. Chivu spune că promisiunea făcută înainte de dispariție i-a ghidat pașii și l-a obligat să crească rapid, să-și asume responsabilități și să muncească pentru familie.
„Aveam șaisprezece ani și jumătate. Voiam să-i demonstrez ceea ce el a gândit mereu despre mine, dar pe care eu l-am aflat abia mai târziu de la mama: că pot crește responsabil și îmi pot croi un drum prin forțe proprii. Acesta a fost singurul obiectiv al vieții mele: să-i arăt că pot face lucruri frumoase și corecte, ca un tânăr matur.
Din păcate, nu a apucat să mă vadă crescând. În ziua în care a murit, eram în cantonament, dar am reușit să-mi iau rămas bun de la el. A doua zi, așa cum și-ar fi dorit el, eram pe teren pentru un meci.
I-am spus să nu-și facă griji, pentru că voi deveni foarte responsabil și voi avea grijă de toată familia.
Am crescut brusc, iar acea promisiune am avut-o mereu în fața ochilor. Acel angajament mă ține mereu cu picioarele pe pământ, atât în momentele bune, cât și în cele mai grele!”
Valorile care au rămas
Chivu a povestit și despre limitele materiale din trecut: pentru el libertatea înseamnă astăzi să poată mânca și să trăiască fără constrângeri. A relatat mici episoade care ilustrează condițiile vremii și cum aceste experiențe i-au alimentat ambiția de a oferi familiei o viață mai bună.
„Vreți să vă spun adevărul? Posibilitatea de a avea lucruri.
De a trăi normal, de a mânca normal. Atunci aveam dreptul la doar doi litri de lapte, câteva ouă, puțin ulei și pâine doar sâmbăta. Libertatea însemna o felie de șuncă, un cub de ciocolată.
Vă vine să credeți că am mâncat prima mea banană la opt ani?!
Când am avut posibilitate, i-am dăruit mamei o casă.
I-am făcut multe cadouri mamei, dar nu sunt suficiente pentru a compensa eforturile pe care le-a făcut, rămasă singură, pentru a ne crește pe mine și pe sora mea. M-a răsplătit mândria ei pentru cariera mea, pentru faptul că am învățat și mi-am ținut promisiunea făcută tatălui meu.
Astăzi, în Europa, este greu să mai găsiți situații ca cele din trecut. În Africa se simte această dorință de ascensiune socială. Foamea oferă un impuls important: dorința de a ieși din situații dificile, de a te afirma, de a răsplăti toate sacrificiile pe care familia ta le-a făcut pentru tine… Sunt lucruri care îți transmit ceva în plus față de cineva care ar putea părea mai superficial, care nu a cunoscut greutățile vieții!”
Pasiunea pentru fotbal și filosofia de antrenor
Visul de a juca și de a aduce venituri acasă i-a apărut devreme, în contextul regimului. Această motivație și valorile învățate în familie influențează și astăzi felul în care se raportează la cei pe care îi pregătește: cu devotament, apropiere și responsabilitate.
„La nouă ani. Eram încă sub regim și, chiar în acel decembrie, frecventam o școală de fotbal.
Visul meu era să pot avea un salariu pe care să-l aduc acasă. Așa cum făceau părinții mei, care la sfârșitul lunii numărau economiile și le ascundeau.
Voiam să fac la fel ca tatăl meu.
Eu știu că adesea am de-a face cu adulți care uneori pot părea copii. Stima lor este importantă, dar nu este iubirea pe care o simți față de un tată.
Pentru că jucătorii sunt conștienți că mâine pot pleca și își pot găsi un alt «tată». Copiii sunt copii pentru toată viața. Eu le transmit jucătorilor mei că aș face orice pentru ei. Că dacă au nevoie de mine, sunt acolo. Le sunt alături. Nu sunt genul de antrenor convins că proximitatea diminuează autoritatea.
Autoritatea nu provine dintr-un rol, ci dintr-un mod de a fi!”
