Relația profesor-elev: cum construiește o dirigintă autentică o clasă în care se poate învăța
Relația profesor-elev este una dintre cele mai sensibile din spațiul educațional, mai ales când vorbim despre adolescenți. Alexandra Chirea este profesoară de limba franceză și dirigintă la un liceu din București și povestește, într-un interviu pentru o publicație, cum a învățat să se apropie de elevi fără rețete miraculoase. ,,Cred că dacă ești autentic în sala de clasă și îți pasă în mod real de copii, ei simt”, spune profesoara.
,,Copiii pot ierta foarte multe atunci când se simt văzuți și auziți de profesori”
Autenticitatea și consecvența sunt, în opinia sa, esențiale pentru a câștiga încrederea adolescenților. A fi autentic nu înseamnă doar să pari tolerant, ci și să fii ferm: regulile enunțate trebuie aplicate constant, fără excepții. Elevii percep sinceritatea și răspund mai bine la cadre didactice echilibrate, care știu să combine claritatea regulilor cu empatia.
Ca trăsături cheie pentru lucrul cu adolescenții, profesoara menționează echilibrul interior, pasiunea pentru meserie și interesul real pentru elevi. Interesul, empatia și dorința sinceră de a-i cunoaște fac munca mai ușoară și fac ca tinerii să accepte îndrumarea. Exemplul personal este mai convingător decât orice teorie despre integritate sau curaj.
,,Cred că profesorii ar trebui să treacă printr-un proces de psihoterapie”
La polul opus, profesoara atrage atenția asupra comportamentelor inacceptabile: descărcarea frustrărilor asupra elevilor și umilirea acestora sunt acte care nu și-au găsi locul în clasă. Ea susține că ar fi util ca formarea cadrelor didactice să includă și componente care să-i ajute să gestioneze propriile emoții și traume. Un profesor care își proiectează frustrările asupra copiilor sau discrimină pe baza propriilor prejudecăți nu ar trebui să rămână la catedră.
Kitul pentru părinți: simboluri și mesaje practice
Pentru prima ședință, diriginta a conceput un mic „kit de supraviețuire” pentru părinți, pornind de la ideea că anul școlar poate fi dificil și pentru ei. Scopul a fost să transmită empatie și solidaritate, recunoscând că provocările de la clasă se reflectă adesea acasă.
- Plic de cafea – pentru energia necesară pe parcursul anului.
- Bomboană – pentru a îndulci momentele mai grele ale parentingului.
- Șervețel – pentru lacrimile ocazionale când lucrurile par copleșitoare.
- Agrafă de birou – pentru a păstra ordinea în gânduri în mijlocul haosului adolescenței.
- Plasture – simbolic, pentru micile „vindecări” prin dialog și răbdare.
- Gumă de mestecat – un mic ajutor pentru păstrarea calmului în discuțiile tensionate.
- Cărticel și creion – pentru a nota momentele importante care vor rămâne amintiri.
- Lipici – pentru a repara, prin gesturi mici, punțile dintre părinte și copil.
- O piuneză – o metaforă: adolescența este un tărâm în care e nevoie de pași atenți; cuvintele pot răni adânc.
- Gumă de șters – pentru a reaminti că multe greșeli pot fi reparate și că există întotdeauna o nouă șansă.
Profesorul dă tonul în relația cu părinții
Comunicarea echilibrată se stabilește de la început: diriginta explică regulile colaborării și așteptările încă din prima ședință. Ea recomandă păstrarea unui singur canal oficial de comunicare între profesori și părinți (un grup al clasei pe o aplicație de mesagerie administrat de dirigintă), pentru a evita formarea de „grupuri paralele” care pot alimenta bârfe și tensiuni. De asemenea, refuză primirea cadourilor și strângerea de bani pentru gesturi care ar putea crea așteptări nepotrivite.
Atitudinea profesorului contează: când cadrele didactice acționează în interesul superior al elevului și sunt transparente în decizii, chiar și părinții dificili pot fi gestionati mai ușor. Ea încurajează asumarea publică a nemulțumirilor și dialogul deschis, în locul criticilor în cercuri închise.
Ce face meseria de profesor atât de valoroasă?
Răspunsul este simplu: viața școlii, cu micile sale dramatizări, bucurii la reușite, îmbrățișări și mulțumiri, dă sens muncii de zi cu zi. Toate aceste trăiri apar dacă profesorul se implică sincer și își dorește să-i cunoască pe cei cărora le predă. După cum subliniază diriginta, copiii învață mai bine de la profesori pe care îi plac și în care au încredere.
Relația profesor-elev – concluzie
Construirea unei relații sănătoase între profesor și elev trece prin autenticitate, consecvență, empatie și un cadru de comunicare clar stabilit cu părinții. Intervenții simple, respect și exemplul personal pot transforma o clasă într-un spațiu sigur pentru învățare și creștere.
