Noile cercetări arată că neanderthali vânau oameni pentru hrană
Noile analize efectuate pe rămășițele descoperite într-o peșteră din Belgia sugerează o realitate tulburătoare: comunități de neanderthali practicau vânătoarea de oameni cu scop nutritiv. Studiul pune în lumină dovezi care arată că indivizi vii erau urmăriți, uciși și folosiți drept sursă de hrană, nu doar îngropați sau sacrificați în ritualuri.
Cum arată dovezile că neanderthali vânau oameni
Informațiile provin dintr-o sinteză a descoperirilor arheologice din peștera Troisième, din regiunea Goyet. Cercetătorii, care au publicat rezultatele într-o revistă științifică de prestigiu, au analizat peste 100 de fragmente osoase umane datate între aproximativ 120.000 și 40.000 î.Hr. Un procent semnificativ dintre aceste oase poartă urme de tăiere, decojire, dezarticulare și fracturi de percuție asociate extracției măduvei, procedee similare celor folosite la prelucrarea cărnii de animale vânate.
Selecție țintită: femei și copii
Analizele osteologice și genetice indică faptul că printre rămășițe predominau indivizi tineri și femei cu o constituție fragilă. Tehnicile de procesare a cadavrelor erau asemănătoare celor folosite pentru animale, concentrându-se pe părțile moi – mușchi, grăsime și organe – ceea ce susține interpretarea unui canibalism nutritiv, realizat pentru a asigura supraviețuirea comunității.
Mai exact, studiul a identificat cel puțin șase indivizi ale căror resturi sugerează o vânătoare selectivă: patru erau femei adulte sau adolescente de statură redusă și robusteză scăzută a oaselor lungi, iar ceilalți doi erau indivizi imaturi (un copil și un nou-născut). Analizele genetice și morfologice întăresc ipoteza că anumite grupuri au fost vizate în mod repetat, probabil pentru că erau mai vulnerabile și mai ușor de capturat.
„Am identificat minimum șase indivizi, inclusiv patru femei adulte sau adolescente. Comparativ cu Homo sapiens și neanderthalienii – inclusiv exemplarele regionale – femelele de la Goyet prezintă staturi scurte și o robustețe diafizară redusă a oaselor lungi. Le lipsesc markeri scheletici asociați cu o mobilitate ridicată, în ciuda dovezilor izotopice pentru origini non-locale. Suprareprezentarea femelelor scunde, gracile din punct de vedere morfologic, non-locale, alături de doi indivizi imaturi, sugerează o puternică tendință de selecție la indivizii prezenți la sit”, arată cercetătorii în studiul publicat.
Conflicte pentru resurse și exocanibalism
Autorii sugerează că aceste practici pot reflecta războaie sau raiduri intertribale, în care prada umană era obținută în contextul unor dispute teritoriale sau al confruntărilor pentru resurse. Schimbările climatice, scăderea populațiilor de mari animale și presiunea exercitată de grupuri concurente ar fi putut împinge comunitățile spre extreme pentru a supraviețui.
„Datate între 41.000 și 45.000 de ani în urmă, o perioadă marcată de diversitatea culturală neandertaliană, declinul biologic și sosirea lui Homo sapiens în Europa de Nord, femelele și tinerii de Neandertal canibalizați de la Goyet indică exocanibalism, posibil legat de conflicte intergrupale, teritorialitate și/sau tratament specific aplicat străinilor”, notează specialiștii.
Implicații pentru înțelegerea comportamentului preistoric
Descoperirile din Goyet schimbă imaginea clasică asupra modului de viață al neanderthalilor, arătând că pe lângă vânătoarea de megafaună existau și practici violente care vizau alți oameni. Rămân însă întrebări importante: cât de frecvente erau aceste raiduri, dacă grupurile vizate erau întotdeauna din aceeași populație și dacă au existat acțiuni reciproce contra comunităților care organizau astfel de raiduri. Răspunsurile necesită mai multe date arheologice și analize comparative.
În ansamblu, această cercetare oferă o perspectivă sumbră, dar esențială, asupra felului în care presiunea mediului și competiția socială pot remodela comportamentele umane la scară largă.
