Aurul din Munții Metaliferi: bogății subterane și comunități în declin
În apropierea municipiului Brad, Munții Metaliferi ascund unele dintre cele mai valoroase zăcăminte de aur nativ din România. Deși exploatările s-au închis treptat până la mijlocul anilor 2000, localitățile construite în jurul minelor continuă să resimtă efectele declinului industrial.
Brad și satele din împrejurimi s-au dezvoltat odată cu mineritul, însă mulți locuitori se confruntă astăzi cu oportunități economice limitate. Problemele zonei sunt vizibile și pe „Drumul Aurului”, care leagă Bradul de Crișcior prin văile unde au funcționat mine importante.
„I se spune Drumul Aurului, datorită vechilor mine de aur, dar arată în ultimul hal. După ploi este dezastru, iar iarna când e zăpadă nu mai poți trece pe aici cu mașina”, spune Mircea, fost miner din Ruda.
Acesta a intervenit pe cont propriu pentru a desfunda o porțiune inundată a drumului, care traversează satele de pe văile Musariului și Barza. În apropiere se află și biserica de piatră Ruda 12 Apostoli, ridicată pentru familiile minerilor, lângă intrările unor galerii istorice.
Aurul din Munții Metaliferi și pepitele descoperite în mine
În jurul Bradului, vestigiile activității miniere amintesc de lunga istorie a exploatărilor. Pe valea Musariului, galeria Treptele Romane, folosită încă din Antichitate, s-a păstrat într-o stare bună, deși se află într-o zonă izolată, la marginea satului Ruda Brad.
Munții din apropiere adăpostesc și alte galerii, unele abandonate, altele închise. Câmpul minier era cunoscut pentru aurul nativ, apreciat pentru conținutul redus de impurități, identificat în filoanele aurifere.
Una dintre descoperirile importante a fost consemnată spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Istoricul Ion Rusu Abrudeanu relata în 1937: „În Ardeal, în mina de la Musariu-Ruda, s-a găsit în greutate de 67 kilograme.
Pepite sau bulgări mai mici (de 3 – 9 kilograme) s-au găsit și în minele de la Roșia Montană și Bucium, lângă Abrud, și Stănija (lângă Zlatna)”
La Stănija, aflată la aproximativ 20 de kilometri de Brad, minerii au găsit în 1931 bulgări de aur care cântăreau împreună aproape 150 de kilograme. După exploatarea filonului Antoniu, cantitatea totală de aur nativ descoperită ar fi ajuns la 372 de kilograme.
Descoperirile au continuat în zona minieră Barza. În 1947, la Musariu, a fost găsită o pepită de 53 de kilograme. Geologul Grigorie Verdeș descria astfel aspectul acestor acumulări: „Aici, în zona filoanelor 20, 30 şi Ţipiş, la orizonturile – 120 de metri, la 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”.
De la exploatările antice la închiderea minelor din zona Bradului
În Munții Metaliferi, aurul a fost căutat și exploatat de mai bine de două milenii. În Antichitate, populațiile locale îl recuperau din nisipul râurilor, iar romanii au dezvoltat exploatări subterane, cu galerii săpate în munte. Vestigii ale acestor activități se găsesc în ținuturile Bradului și în apropiere de Abrud și Roșia Montană.
Minele au fost redeschise în perioada medievală și reorganizate în timpul Imperiului Habsburgic. În secolul XX, mineritul a fost naționalizat, iar așezările din jurul zăcămintelor s-au transformat în centre industriale, unde au venit să lucreze mii de oameni.
Bradul a devenit unul dintre principalele centre aurifere ale țării. Câmpul minier Barza se întindea pe aproximativ 80 de kilometri pătrați și producea, la mijlocul secolului trecut, între 1,5 și 2,5 tone de aur anual. Rețeaua subterană de galerii depășea 500 de kilometri, iar minerii intrau în exploatare prin 11 puncte de acces.
Declinul a început în anii 1980, iar minele s-au închis etapizat. Restructurările și pensionările au redus numărul angajaților, până când, în 2006, toate exploatările fostului complex Barza au fost oprite.
În urma mineritului au rămas galerii închise, halde de steril, instalații dezafectate și clădiri abandonate. Unele cursuri de apă au căpătat nuanțe roșiatice, iar comunitățile locale au pierdut o sursă importantă de locuri de muncă. Mulți foști mineri din Brad și Crișcior au plecat din zonă începând cu anii 1990.
Astăzi, Bradul este un oraș liniștit, cu clădiri istorice și cartiere ridicate pentru familiile muncitorilor. Muzeul local păstrează eșantioane de aur nativ, minerale, unelte și documente despre mineritul din Apuseni, însă este vizitat rar.
Închiderea exploatărilor nu a însemnat dispariția zăcămintelor. Unele filoane au rămas inaccesibile, iar cercetările geologice au identificat în alte zone resurse de aur, argint și cupru. Astfel, aurul din Munții Metaliferi rămâne legat atât de istoria bogată a regiunii, cât și de provocările economice cu care se confruntă fostele comunități miniere.
