FC Argeș – Dinamo: duel important în etapa a 15-a din prima ligă
Meciul dintre FC Argeș și Dinamo se dispută vineri, 6 noiembrie, de la ora 20:30. Partida va fi transmisă în direct la televizor și online.
FC Argeș – Dinamo: gazdele caută prima victorie după o serie dificilă
După un sezon precedent în care a avut evoluții apreciate, FC Argeș traversează o perioadă complicată. Echipa pregătită de Bogdan Andone ocupă locul 14, cu 12 puncte, și a ajuns la zece meciuri consecutive fără victorie.
Ultimul succes al piteștenilor în campionat datează din 8 august, când au învins Universitatea Craiova cu 1-0. Înaintea partidei cu Dinamo, au apărut informații potrivit cărora conducerea ar putea lua în calcul despărțirea de antrenor în cazul unui nou rezultat negativ.
Dinamo vine la Pitești din postura de lider, cu 33 de puncte. Formația a pierdut o singură dată în acest sezon, 0-1 cu Petrolul, în prima etapă, iar ulterior a obținut zece victorii și trei rezultate de egalitate.
Ultima întâlnire directă s-a încheiat cu victoria dinamoviștilor, scor 2-1, în etapa a opta din play-off-ul sezonului trecut.
Ce a declarat Nuno Campos înaintea partidei
”Suntem o echipă care practică un pressing agresiv, în sensul pozitiv al cuvântului.
Avem un stil diferit față de majoritatea echipelor din campionat și ne așteptăm la un meci dificil.
Suntem pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă. Dacă starea gazonului nu va fi una bună, meciul s-ar putea transforma într-o confruntare de uzură și luptă fizică, ceea ce nu ne avantajează.
Cu toate acestea, trebuie să ne adaptăm.
Cred că traversăm o perioadă bună, iar pentru a trece cu bine peste acest meci va trebui să fim foarte clari și inspirați în decizii”, a spus antrenorul înaintea confruntării.
Bogdan Andone spune că nu intenționează să demisioneze
La conferința de presă dinaintea meciului, Bogdan Andone a clarificat situația sa la FC Argeș. Tehnicianul a afirmat că nu are de gând să renunțe la funcție, indiferent de dificultățile întâmpinate în perioada următoare.
”Sunt mai direct şi îmi place ca lucrurile să fie clare şi în raport cu echipa, cu cei din conducere şi cu suporterii, mă aşteptam să discutăm acest subiect şi consider că este subiectul principal al conferinţei de presă, iar ca să fie foarte clar nu s-a pus niciodată problema şi nu am de gând să îmi dau demisia sub nicio formă.
Am mai declarat acest lucru şi în trecut, indiferent cât de dificil va fi sezonul şi eram convins că va fi unul dificil, pentru că întotdeauna al treilea sezon la o echipă şi pentru antrenorii mari este cel mai dificil sezon, aşa că voi răspunde în două-trei idei şi o să şi argumentez.
Când am venit la echipă şi am acceptat postul de antrenor la FC Argeş, am discutat cu Dani Coman, formaţia era pe locul 13 în Liga a II-a, obiectivul era promovarea şi am semnat un contract pe doi ani de zile.
Am luptat şi am muncit împreună, jucători, staff, staff auxiliar, conducerea clubului, suporteri, acestea sunt componentele esenţiale ca o echipă să reuşească.
Am avut un sezon dificil în care am luptat cu toţii şi am reuşit să promovăm încă din primul an.
În vara promovării am avut o discuţie cu Dani Coman şi m-a rugat să rămân pe toată durata sezonului de Liga 1 indiferent de situaţii şi ofertele avute şi i-am promis acest lucru”, a declarat Bogdan Andone.
