Gura Văii și construcția hidrocentralei Porțile de Fier I: o poveste a muncii și schimbărilor radicale
În anii ’60, Gura Văii, o localitate modestă situată la periferia orașului Drobeta Turnu Severin, a devenit un important șantier unde peste 10.000 de muncitori au participat la construirea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Deasupra acestei colonii a fost ridicată și casa de oaspeți a lui Nicolae Ceaușescu, cu vedere spre hidrocentrală.
Acest sat a fost martorul nașterii celei mai mari hidrocentrale din România, iar puțini dintre cei care au participat la acest proiect mai trăiesc astăzi în zonă. Grigore Sfetcu, cunoscut localnicilor drept Gicu, a fost unul dintre muncitorii care și-au dedicat viața acestei construcții și a copilărit chiar în Gura Văii.
Legenda și dificultățile navigației pe Dunăre
Înainte de modernizările majore, satul era o așezare mică de pescari pe malul Dunării, într-un loc încărcat de legende locale, precum cea a sfântului Petru, receptorul unor puteri tămăduitoare. Dunărea traversa pe aproape nouă kilometri o zonă extrem de periculoasă, cunoscută sub numele de Cataractele Dunării, unde stâncile și curenții i-au pus frecvent în primejdie pe marinari.
Romanii au fost primii care au încercat să îmbunătățească navigația în acest sector prin construirea unui canal și a unui drum suspendat pe malul fluviului. Cu toate acestea, în anii ’50, vasele de tonaj mare abia puteau traversa această zonă îngustă, întrucât și cea mai lată fâșie navigabilă avea doar 20 de metri lățime.
Este remarcabil raportul CIA din 1952 care menționa dificultatea de a trage barje pe acest sector cu locomotive speciale și remorchere, o operațiune care putea dura ore întregi, din cauza curenților puternici.
Transformarea satelor înghițite de ape
În toamna anului 1964, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, România a început lucrările la barajul Porțile de Fier I, un proiect comun cu Iugoslavia condusă atunci de Iosif Broz Tito. Două mari șantiere au fost deschise pe malurile fluviului: unul la Sip în Iugoslavia și altul în Gura Văii, România, unite temporar printr-un pod provizoriu.
Gicu își amintește cu sinceritate greutățile muncii: „M-am angajat din 1965 și am lucrat ca muncitor și electrician până în 2005. Nu toți localnicii au fost angajați; cei fără chef sau cu probleme erau lăsați deoparte.”
Proiectul a schimbat complet soarta satelor din jur, mii de localnici fiind strămutați din cauza creșterii nivelului Dunării care a inundat mai multe așezări, inclusiv legenda insulei Ada-Kaleh, care a dispărut sub ape pentru totdeauna.
Casele din Gura Văii situate sub vechea cale ferată au fost demolate, construcțiile fiind mutate pe dealuri, iar mai sus, în zona înaltă, s-a ridicat faimoasa casă de oaspeți a lui Ceaușescu, unde liderul venea în inspecții.
În plus, un număr considerabil de muncitori și militari veniți din alte părți au fost cazați într-o colonie muncitorească formată din barăci și blocuri aliniate de-a lungul văii Jidoșnița, pe lângă calea ferată ce leagă Orșova de Drobeta Turnu Severin.
Insula Ada-Kaleh și transformările în zonă
În aceeași perioadă, insula Ada-Kaleh, locuită majoritar de comunități turcești, a început să se scufunde sub ape. Totodată, insula Golului, aflată în apropiere, a fost transformată într-o insulă-șantier, exploatându-se piatra și folosind funiculare pentru transportul materialelor necesare construirii barajului.
Viața pe șantierul hidroenergetic
Primele patru ani de muncă intensivă au fost dedicate construirii ecluzelor, celor două centrale electrice și a câmpurilor deversoare, în timp ce Dunărea și-a păstrat cursul natural. Ulterior, între 1968 și începutul anilor ’70, fluviul a fost delimitat pentru a permite finalizarea construcției.
Gicu rememorează programul de lucru dificil, cu ture de până la 16 ore pe zi, iar munca solicitantă a dus la probleme de sănătate pentru mulți muncitori: „Era greu, dar ne amintim cu mândrie ce am realizat.”
Pe lângă schimbările majore produse de hidrocentrală, vechiul oraș Orșova, populat de aproximativ 5.000 de locuitori, a fost evacuat în anii ’60, iar o localitate nouă a fost reconstruită la circa 3 km de vechea așezare, cu infrastructură completă inclusiv port, gară și șantier naval.
De asemenea, a fost amenajat un drum spectaculos în stânca de deasupra Dunării, cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, o realizare inginerească de excepție pentru acea vreme în România.
Odată cu inaugurarea ecluzei în 1969 și cea a hidrocentralei în vara anului 1970, problemele legate de navigație și energia electrică au fost soluționate pentru întregul sector al Porților de Fier.
Moștenirea hidrocentralei Porțile de Fier
Astăzi, construcția hidrocentralei Porțile de Fier I rămâne unul dintre cele mai ambițioase proiecte de dezvoltare energetică și de îmbunătățire a navigației pe Dunăre din România. Cu o producție anuală de peste 5 miliarde kWh, aceasta contribuie semnificativ la necesarul național de energie regenerabilă și controlează inundațiile pe secțiuni din fluviu.
Cuvinte-cheie incluse: hidrocentrala Porțile de Fier, construcția hidrocentralei, navigația pe Dunăre.
Istoria și impactul hidrocentralei Porțile de Fier I asupra zonei Dunării
În anii ’60, mica localitate Gura Văii, aflată în apropierea orașului Drobeta Turnu Severin, a devenit un mare șantier unde peste 10.000 de lucrători au contribuit la realizarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Peste această colonie s-a ridicat casa de oaspeți a lui Nicolae Ceaușescu, cu vedere către hidrocentrală.
Epoca pionieratului în navigația pe Dunăre
Anterior acestei dezvoltări, satul era o comunitate de pescari așezată la malul Dunării, într-un loc încărcat de legende populare. Cataractele Dunării, o zonă de aproximativ nouă kilometri, constituiau una dintre cele mai periculoase secțiuni ale fluviului, cu curenți rapizi și stânci ascunse, ce puneau viața navigatorilor în mare pericol.
Încă de pe timpul împăratului Traian, romanii au deschis un canal navigabil și au construit drumuri suspendate pentru a facilita traficul fluvial. Totuși, în anii 1950, vasele cu tonaj mare întâmpinau dificultăți majore în traversarea acestui sector îngust și complicat, unde lățimea de navigație ajungea doar la 20 de metri.
Construcția barajului și transformarea satelor inundate
Lucrările la barajul Porțile de Fier I au debutat în 1964, sub regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej, în colaborare cu Iugoslavia lui Iosif Broz Tito. Două șantiere majore s-au desfășurat, unul pe malul sârbesc și celălalt pe malul românesc, în Gura Văii, unite temporar printr-un pod construire special pentru acest scop.
Unul dintre muncitorii emblematici ai șantierului, Grigore Sfetcu, povestește: „M-am angajat din 1965 și am lucrat până în 2005. Angajările au fost selective și pentru cei responsabili, cei fără chef sau probleme nu erau acceptați.”
Creșterea nivelului Dunării a însemnat strămutarea forțată a mii de oameni, iar numeroase sate, inclusiv faimoasa insulă Ada-Kaleh, au dispărut sub ape. Locuitorii au fost mutați pe terenuri înalte, iar la punctul cel mai înalt al Gura Văii a fost ridicată Casa de oaspeți a lui Ceaușescu, destinată vizitelor acestuia.
Transformări majore și viața în colonia muncitorească
În vecinătatea șantierului s-a ridicat o colonie muncitorească pentru forța de muncă, compusă din barăci și blocuri pe valea Jidoșnița, de-a lungul căii ferate care conecta Orșova cu Drobeta Turnu Severin. Insula Ada-Kaleh, deși bogată în vestigii romane, a devenit un teren de extracție pentru piatră necesară construcției, iar Funicularul asigura transportul materialelor.
Provocările muncii și impactul asupra sănătății lucrătorilor
Construcția a durat ani de zile, cu eforturi intense pentru realizarea ecluzelor, centralelor electrice și a sistemului de deversare a apei. „Se lucra mult, cu ture iarna de 8 ore și vara de până la 16 ore în cazuri excepționale. Mulți au suferit de boli profesionale, cum ar fi pierderea auzului sau amorțeală, dar urmările au fost asumate cu mândrie”, mărturisește un fost muncitor.
Refacerea infrastructurii și mutarea orașului Orșova
Vechea localitate Orșova, populată de aproximativ 5.000 de persoane, a fost evacuată, iar un nou oraș a fost construit mai în aval, în perioada 1966-1971, cu infrastructură completă, inclusiv port, gară și șantier naval. Un drum modern, săpat în stâncă și echipat cu poduri și tuneluri, a fost realizat pentru a conecta această zonă cu Drobeta Turnu Severin.
Inaugurarea și rolul hidrocentralei în producția de energie
Hidrocentrala Porțile de Fier I a fost inaugurată în 1972 de președinții Nicolae Ceaușescu și Iosif Broz Tito. După retehnologizare, centrala asigură o producție anuală de peste 5 miliarde kWh, acoperind aproximativ 10% din necesarul energetic național. Totodată, proiectul a reprezentat o soluție majoră pentru îmbunătățirea navigației și gestionarea inundațiilor pe fluviul Dunărea.
Hidrocentrala Porțile de Fier rămâne astăzi un pilon important în infrastructura energetică a României, amintind de eforturile și sacrificiile muncitorilor care au transformat zona Dunării.
