Pasiunea lui Pavel Bartoș pentru gătit: „Sunt destul de priceput”
Cunoscut pentru umorul și spontaneitatea sa, Pavel Bartoș spune că, dacă nu ar fi ales actoria, s-ar fi putut îndrepta spre bucătărie. Printre filmări și spectacole, prezentatorul își face timp pentru familie și pentru una dintre plăcerile sale: gătitul.
Pasiunea lui Pavel Bartoș pentru gătit ar fi putut deveni o meserie
Actorul nu se vede doar în postura de degustător, ci și la cratiță. Îi place să pregătească feluri diverse, de la mâncăruri la grătar până la preparate consistente și supe.
„Cred că aș fi fost un bun bucătar. Un chef, iartă-mă! Da, gătesc. Îmi place să fac mâncare. De la orice tip de grătar până la papricaș de pui, gulaș… Sunt destul de priceput. Fac ciorbe, supe…”, a povestit Pavel Bartoș.
Întrebat dacă împarte uneori bunătățile pregătite cu un coleg, actorul a răspuns: „Da, când pot, îi aduc”.
Admirația pentru concurenții care își urmează visul
În paralel cu viața de familie și activitățile profesionale, prezentatorul urmărește cu interes oamenii care urcă pe scenă și își arată talentul. Îl impresionează creativitatea lor, dar și curajul de a-și continua visul, indiferent de vârstă.
„Este un sezon în care sunt surprins în fiecare zi. Sunt niște oameni care au niște idei… De fapt, asta mă surprinde. Zici: «Cum de le-a venit lor ideea și nu mi-a venit mie?». Cu niște lucruri simple, niște obiecte simple, fac performanță. Sunt uimit de astfel de talente și admir curajul. Admir faptul că, fiind copii sau fiind în vârstă – am avut chiar oameni de 89 de ani -, n-au renunțat la visul lor”, a spus acesta.
Pavel Bartoș, despre recunoașterea marilor sportivi
Întâlnirea cu Nadia Comăneci i-a oferit ocazia să vorbească despre performanța legendarei gimnaste și despre importanța de a-i aprecia pe cei care au reprezentat România în sport.
„În primul rând, trebuie să realizăm că suntem contemporani cu ea. Trebuie să realizăm această dimensiune. La un moment dat, a fost cea mai bună de pe planetă”, a subliniat actorul.
În aceeași discuție, i-a amintit și pe David Popovici, Simona Halep și sportivii din canotaj, spunând că aprecierea nu ar trebui să depindă doar de victoriile obținute: „Trebuie să-i prețuim și trebuie să ne mândrim. Dar nu numai când câștigă. Să ne mândrim cu ei tot timpul”.
Un program încărcat și timp pentru familie
Agenda actorului include spectacole de teatru, proiecte de televiziune și întâlniri cu publicul din mai multe orașe, în cadrul promovării unei producții cinematografice. Pavel Bartoș spune că organizarea din timp îl ajută să țină pasul cu numeroasele activități.
„Mi le organizez din timp. Ține foarte mult de organizare, pentru că, dacă crezi că «lasă, cumva se rezolvă», mai mult te încurci. Și încurci. Și atunci când încurci, nu-i bine. Devii un om-problemă”, a explicat el.
Dincolo de proiectele profesionale, familia ocupă un loc important în viața prezentatorului. Acesta spune că el și fiicele sale se înțeleg bine și încearcă să petreacă împreună cât mai mult timp, recuperând momentele în perioadele libere.
„Și eu le simt lipsa când ele sunt la școală și nu zic nimic, înțelegi? Ne înțelegem, dar recuperăm în vacanțele pe care le avem, în timpul pe care ni-l alocăm după. Suntem o familie care petrece destul de mult timp împreună, ieșim destul de mult”, a mărturisit actorul.
