Fructe și legume de sezon: ce găsim în piețele locale în plină vară
Fructele și legumele de sezon rămân prima opțiune când temperaturile urcă, iar mulți cumpărători caută tarabele în speranța de a găsi produse autohtone, netratate pentru transport și depozitare. Realitatea de pe tarabe este însă mai nuanțată: originea produselor, modul în care ajung la vânzare și prețurile variază, iar părerea comercianților și a producătorilor nu coincid întotdeauna.
Proveniența produselor și încrederea cumpărătorilor în fructe și legume de sezon
Comercianții recunosc că o parte din marfă vine de la producători locali, dar și prin rețele de aprovizionare sau depozite din afara țării. Discuțiile cu vânzătorii scot la iveală ambivalențe privind originea reală a unor loturi.
„Dacă-i întrebi, toți sunt producători și toți au de la ei din fermă. Ei, pe lângă ce au de la ei, mai cumpără și de la alții, mai cumpără și din depozite, aduse din Grecia. Ce cumpărăm noi mai cumpără și ei”
Unii comercianți insistă că nu induc în eroare clienții: „La mine sunt din Grecia. Nu mint pe nimeni, că pe mine mă găsesc clienții aici și mâine. Și clienții mei nici nu cumpără acum de la producători, că se tem că sunt forțate. Vor din Grecia, că acolo s-au făcut, sunt și testate”.
Ce produse se găsesc cel mai des și de unde vin
Vânzătorii menționează o combinație între aprovizionări locale și loturi importate sau aduse din depozite regionale. După cum spun ei:
„Perele sunt Argentina, uitați, scrie și pe etichetă, în rest e tot din România”
„la mine din România e tot acum, mai puțin ceapa și fasolea boabe”
„Varza, castraveții, roșiile, ardeiul, cartoful, sunt de la noi, sigur-sigur. Le cumpărăm de la producător, cum cumpără toată lumea, din Izbiceni, din Rusănești”
„caisele sunt de la Constanța, cireșele sunt din Argeș, au făcut acolo un depozit, la Cândești, și aduc toți producătorii din zonă”
„roșiile evident că de la noi, de pe Valea Oltului”
„piersicile sunt din Bulgaria”
Prețuri, intermediari și calitate
În sectorul comercianților de pe tarabe, prețurile pot fi chiar mai mici decât cele de la producători sau din centrele en-gros, pentru că marfa trece prin mai mulți intermediar. Vânzătorii spun că acest lucru explică oferta variată și fluctuațiile de preț.
„Noi le luăm la a doua mână, nu la a treia, ca în alte piețe, iar ce vedeți aici mai e și marfă calitatea a II-a, sunt mai mici, producătorul le sortează, nu-și permite să i le pună intermediarului printre cele mari. Ne-am făcut în timp legături, vă dați seama, ne cunoaștem, știm de unde luăm, nu ne permitem să vindem oamenilor, să pățească ceva și să nici nu știi de unde ai luat”
Despre comparațiile între piețe, un comerciant remarcă: „A venit ieri șeful pieței de en-gros din Cilieni și când a văzut prețurile de aici a zis că sunt mai mici decât la Cilieni. E a doua cea mai ieftină piață din țară, suntem pe locul doi în România, media pe tot anul la principalele produse, ne-am uitat pe revista în care se prezintă prețurile din toată țara, prin Brăila cred că e una cu prețuri mai mici decât la noi. Sunt mai mici și decât la Doba, unde vând producătorii, unde vin intermediarii și se aprovizionează”
Pe tarabe, roșiile se vând frecvent la prețuri foarte mici: „Roșia de calitate, mare, frumoasă, se vinde de la Vâlcea în sus. Sibiu, Mediaș, cu prețurile pe care le vedeți la televizor. De ce așa mari (n. red. – prețurile în alte piețe)? Că sunt la a treia mână”
Greutățile comercianților și viața la piață
Vânzătorii descriu un program epuizant, cu zile lungi și puține zile libere, dar și presiunea de a rămâne competitivi în fața marilor magazine.
„Pe aici, de la 45 de ani în sus auzi că are infarct, are stenturi, are… Pentru că te omoară programul. Eu când plec de aici merg la producători după marfă, ajung acasă la 9.00 seara. Programul e foarte lung, dimineața suntem aici pe întuneric. Avem șase libere pe an, când se pune lacăt pe ușa pieței, alt liber aici nu există, e ca pușcăria aia – un an și o zi. N-ai cum, că zici – bă, păi dacă nu mă duc astăzi, pierd furnizorul ăla, dacă lipsesc cinci zile dă la altu’”
Comercianții sunt conștienți și de costurile mari pentru fermieri: „Acum sunt de toate peste tot. Cel care a scos roșia devreme și a vândut cu 10 lei poate să o dea acum și cu 2 lei, tot câștigă, dar cel care le scoate acum și le vinde la fel, cu 2 lei, nu-și scoate nici curentul, că de la răsaduri până le cules sunt costuri”
În același timp, competiția cu magazinele mari este resimțită acut: „Suntem ultimii mohicani. Lupta noastră cu supermarketul este, nu cu altceva. Clientul le preferă. Are loc de parcare, ba parchează pe locurile pentru persoanele cu handicap, ca să fie mai aproape, deși mai sunt 50 de locuri libere, ca să vedeți la cât confort am ajuns. Păi, mai vine clientul ăla în piață? N-am mai văzut un om cu bani pe aici…”
Pepenii și producătorii care vând direct
Există fermieri care vin cu marfa proprie și își construiesc clienți fideli. În sezonul pepenilor, familia de la care cumpără mulți localnici povestește despre modul în care gestionează recoltarea și vânzarea.
„Ieri dimineață, la ora 6.00, am fost aici cu ea”
O vânzătoare explică strategia prețurilor și așteptările: „Astăzi am făcut o săptămână de când am venit. Cu 5 lei/kg am început, cu 5 lei încă vindem, pepenii galbeni cu 10 lei/kg. Merge mai încet, nu ca altădată, dar pe vremurile astea întunecate ne mulțumim și cu puțin, că multul nu-l avem întotdeauna. Pepenii sunt de Dăbuleni, nu de Grecia, cum zic unii. Avem și roșii de solar, nu de grădină. Noi avem marfă bună, suntem aici de 30 de ani de zile, n-am avut reclamații niciodată. Uitați aici musca (n. red. – o urmă, pe tomată, că e afectată de tuta absoluta), dacă erau din altă parte mai aveau asta?”
Un alt producător povestește începuturile și implicarea în munca câmpului: „De la vârsta de 10 ani am stat la pază la bostan, asta fac, când m-am făcut mai mare am început să pun pompa-n spinare, la stropit”
Despre planuri și producție, fermierii spun: „Avem clienții noștri, nu ne văietăm, avem clienții noștri care ne cunosc și ne apreciază marfa. Oricum lumea se vaietă că n-are bani. Până la 1 septembrie stăm aici. Am pus 500 de fire, la o săptămână am pus iar 500 și tot așa. 40 de tone trebuie să scoatem”
Realitatea cumpărătorilor și adaptarea la prețuri
Mulți vânzători au redus prețurile pentru a ține ritmul cu puterea scăzută de cumpărare a clienților și cu costurile ridicate ale propriilor activități.
„Nu sunt bani, trebuie să ne lăsăm după oameni. Eu las și la 4 lei, să știți, 1 leu la kg contează, pentru că deja e foarte scumpă. Și motorina e scumpă, dar oamenii nu au bani. Pensionarii sunt cum sunt, energia e scumpă, ce să fac? La mine lubenița e 4 lei și pepenele e 8 lei”
Într-o notă de recunoștință, unii vânzători remarcă că, în ciuda greutăților, reușesc să-și câștige traiul: „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem și așa. Cei care sunt în cărucior ce să facă? Mulțumim lui Dumnezeu că ne câștigăm existența”
