Descoperire majoră: cel mai vechi focar de ciumă din Siberia
Analizele ADN-ului antic din rămășițele vânători-culegători îngropați în sud-estul Siberiei indică existența celui mai vechi focar de ciumă cunoscut până în prezent, datând de aproximativ 5.500 de ani.
Ce arată ADN-ul antic despre focarul de ciumă din Siberia
Studii genetice realizate pe material biologic prelevat din dinți au arătat prezența ADN-ului bacteriei Yersinia pestis în rămășițele persoanelor îngropate în mai multe cimitire de pe malul râului Angara, în apropiere de Lacul Baikal. Rezultatele sugerează că boala a măturat comunități izolate în valuri devastatoare în urmă cu circa 5.500 de ani, cu cel puțin două secole după apariția inițială a bacteriei.
Detectarea și distribuția cazurilor
Testele efectuate pe 42 de indivizi din patru cimitire au identificat ADN de Yersinia pestis la 18 dintre aceștia (39%). Având în vedere degradarea ADN-ului antic și posibilitatea rezultatelor fals negative, cercetătorii estimează că numărul victimelor cauzate de boală ar fi putut fi chiar mai mare.
Unul dintre situri, numit Ust-Ida, a atras atenția prin numărul neobișnuit de mare de copii îngropați: cel puțin două treimi dintre cei din două cimitire aveau sub 15 ani, iar multe morminte conțineau frați sau alți membri ai familiei îngropați aproape unul de celălalt.
Moduri de transmitere și forme clinice
Cercetătorii consideră că transmiterea inițială la oameni a avut loc probabil prin contact direct cu marmote sau prin consumul de carne crudă de la aceste rozătoare, care reprezintă încă în regiune un rezervor natural al bacteriei. Ulterior, infecția s-a răspândit om-la-om, decimând gospodării întregi.
- Forma pulmonară (pneumonică) afectează plămânii și se transmite direct între oameni.
- Ciuma septicemică implică o infecție severă a sângelui.
- Ciuma bubonică, asociată de obicei cu puricii și rozătoarele, se manifestă prin ganglioni limfatici inflamați.
Metodologie și echipă
O echipă internațională de cercetători a analizat pulpa dentară a scheletelor pentru a detecta urme genetice ale agenților patogeni. Mormintele studiate sunt dispuse paralel cu cursul râului, corpurile fiind poziționate cu capul spre aval.
Concluziile au fost publicate într-o revistă științifică, care descrie existența a două focare distincte: unul care a început acum aproximativ 5.500 de ani și un al doilea apărut între 400 și 600 de ani mai târziu. Analizele filogenetice plasează apariția Yersinia pestis la cel puțin 5.700 de ani în urmă, după separarea de strămoșul său genetic.
Ce explică mortalitatea ridicată în rândul copiilor
Cercetătorii au identificat la tulpina descoperită elemente genetice care codifică un superantigen – o proteină capabilă să declanșeze reacții imunitare puternice – ceea ce ar fi putut crește mortalitatea, în special în rândul copiilor, care aveau imunitate insuficient dezvoltată.
Importanța descoperirii pentru înțelegerea epidemiilor timpurii
Descoperirea arată că epidemii letale nu au ocolit nici comunitățile mici de vânători-culegători, contrar ipotezei că pandemiile timpurii ar fi fost predominante doar în populațiile sedentarizate asociate agriculturii. Un specialist în istorie medievală a afirmat că studiul ajunge la „concluzii revoluționare” prin identificarea unor focare atât de timpurii în astfel de comunități.
„Arheologii erau dornici să afle dacă analiza ADN-ului antic poate explica ce s-a întâmplat și chiar a făcut-o”, a declarat un cercetător britanic. „Rezultatul, care arată că toți acești oameni au murit de ciumă, a fost extraordinar și extrem de captivant.
Chiar nu ne așteptam să găsim așa ceva la vânători-culegători preistorici.”
