Ce explică pierderea apei de pe Marte: noi dovezi din observații orbitale
Cercetătorii care au analizat date colectate de șase instrumente aflate pe trei misiuni spațiale au găsit un indiciu important privind cauza principală a pierderii apei de pe Marte: furtunile de praf transportă vapori către straturile superioare ale atmosferei, unde moleculele sunt descompuse și hidrogenul se pierde în spațiu pe tot parcursul anului, conform unei publicații științifice.
Oceane presupuse și ce spune raportul D/H despre pierderea apei de pe Marte
Estimările despre cantitatea inițială de apă de pe Marte se bazează pe măsurători ale raportului dintre deuteriu și hidrogen (D/H). Deuteriul, un izotop mai greu al hidrogenului, apare în cantități mici în moleculele de apă; acea „apă grea” are mai puține șanse să ajungă în straturile superioare ale atmosferei, unde radiația ultravioletă o poate descompune. Pe măsură ce hidrogenul mai ușor este eliminat, proporția de deuteriu crește.
Valorile înregistrate pe Marte arată un raport D/H de aproximativ cinci până la opt ori mai mare decât pe Pământ. Din această abatere, oamenii de știință deduc că planeta a avut cândva depozite de apă suficiente pentru a acoperi suprafața la adâncimi de ordinul sutelor de metri, posibil sub formă de gheață extinsă.
Rolul anotimpurilor în dinamica apei de pe Marte
Pentru a înțelege cum a dispărut această apă, este esențial să luăm în calcul anotimpurile marțiene. Marte are o axă înclinată similară cu a Pământului, ceea ce generează anotimpuri, dar orbita sa este mult mai eliptică. Aceasta face ca vara care coincide cu apropierea de Soare (periheliu) să fie semnificativ mai caldă decât cealaltă vară a planetei. În consecință, vara din emisfera sudică poate fi mult mai fierbinte decât cea din nord.
Până recent, se credea că vaporii de apă ajung în mod predominant în atmosferă în timpul verii sudice, când topirea locală favorizează eliberarea apei.
O furtună neașteptată și implicațiile pentru pierderea apei de pe Marte
Noua analiză contrazice ipoteza sezonieră strictă. Datele arată că un anumit tip de furtună de praf, înregistrată neobișnuit în timpul verii din emisfera nordică în anul marțian 37 (echivalentul anilor 2022–2023 pe Pământ), a declanșat același proces de urcare și distrugere a apei observat anterior în sud.
În timpul furtunilor de praf, particulele sunt ridicate până în straturile mijlocii ale atmosferei și încălzesc aerul cu zeci de grade în raport cu condițiile normale la acea altitudine. Acolo se formează, în mod obișnuit, nori de gheață care „captează” apa prin îngheț, însă încălzirea determinată de praful în suspensie oprește formarea acestor nori. Ca urmare, vapori de apă urcă în straturile superioare, sunt expuși radiației ultraviolete, se descompun și atomii de hidrogen rezultați pot fi transportați în spațiu de vântul solar.
Descoperirea sugerează că ciclurile furtunilor de praf pot facilita transportul apei către regiuni atmosferice în care aceasta este pierdută, și nu numai într-un singur sezon, ceea ce schimbă viziunea asupra modului în care s-a produs pierderea apei de pe Marte pe termen lung.
