Transferul lui Marius Marin, pus în pericol de schimbările din conducerea unui club spaniol
De ce riscă transferul lui Marius Marin să pice: intervenția lui Sergio Ramos
Marius Marin, mijlocașul român în vârstă de 27 de ani care a retrogradat recent cu echipa sa din Italia, a fost intens urmărit de un club din prima divizie spaniolă în ultimele luni. Pe surse s-a vorbit chiar despre un posibil acord prealabil între părți, dar negocierile s-au blocat în cele din urmă.
Directorul sportiv al grupării spaniole, Antonio Cordon, s-a deplasat în Italia pentru a-l evalua pe jucător în teren, însă ghinionul a făcut ca Marin să sufere o accidentare în acel meci, ceea ce a complicat temporar situația transferului.
Marin s-a refăcut între timp, dar motivele pentru care mutarea pare tot mai puțin probabilă nu ţin neapărat de starea sa fizică, ci de schimbările la nivel administrativ. Fostul fundaș Sergio Ramos, care ar putea prelua pachetul majoritar de acțiuni al clubului, ar dori schimbări la conducere, printre care şi înlăturarea directorului sportiv care îl urmărea pe român.
În aceste condiții, viitoarea reorganizare la nivelul structurii de conducere ar putea bloca definitiv demersurile pentru transferul lui Marin.
”Sevilla se îndepărtează tot mai mult de pista Marin. Clubul Sevilla traversează, de fapt, câteva săptămâni foarte dificile.
Salvarea în La Liga a fost obținută abia în penultima etapă a sezonului, datorită unei combinații de rezultate favorabile, iar în afara terenului, Sevilla trece printr-o adevărată perioadă de tranziție, cu Sergio Ramos posibil viitor proprietar al clubului.
Aceste schimbări vor duce la o reorganizare la nivel de conducere, iar Antonio Cordon, actualul director sportiv, urmează să plece la finalul sezonului.
Aici se află, de fapt, cheia situației lui Marin: Cordon era cel care intenționa să îl aducă pe român în Andaluzia. Plecarea sa ar bloca astfel negocierile pentru mijlocaș”, au scris spaniolii.
- Valoarea estimată a lui Marius Marin este de aproximativ 3 milioane de euro, conform evaluărilor de piață.
- 36 de meciuri a jucat Marin pentru naționala României.
Lotul preliminar al României pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
PORTARI
Ionuț Radu (9/0), Otto Hindrich (0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (38/2), Tony Strata (0/0), Deian Sorescu (23/0), Radu Drăgușin (29/1), Virgil Ghiță (9/1), Bogdan Racovițan (5/0), Andrei Burcă (45/1), Lisav Eissat (2/0)
MIJLOCAȘI
Marius Marin (35/0), Răzvan Marin (74/12), Nicolae Stanciu (86/15), Vlad Dragomir (7/0), Marius Corbu (0/0), Adrian Șut (8/0), Dennis Man (45/11), Ianis Hagi (53/8), Valentin Mihăilă (35/5)
ATACANȚI
Ianis Stoica (0/0), Denis Drăguș (27/7), Florinel Coman (20/2), Louis Munteanu (4/2)
