România nu trimite trupe
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a afirmat într-un interviu la un post de televiziune că „România nu trimite trupe atâta timp cât se desfășoară conflictul în Ucraina”. Despre opțiunile pentru cazul unui armistițiu, el a precizat că „vom vedea cum va arăta ipotetica finalizare a discuțiilor despre pace, după care președintele României, CSAT și Ministerul Apărării vor lua decizii”.
România nu trimite trupe – cum se poartă negocierile pentru pace
Întrebat despre întâlnirea dintre președintele ucrainean și conducerea de la Washington, oficialul a descris climatul discuțiilor ca fiind unul tensionat, în care fiecare parte își susține pozițiile maxime, în căutarea unui compromis acceptabil.
„Cu negocieri la sânge. Fiecare dintre părți încearcă să-și împingă în aceste zile dezideratele pe care le-a anunțat în ultimele luni. Pare că se dorește încheierea păcii mai mult decât se dorea înainte. Asta este o percepție personală pe care o am. Este cumva inevitabil ca astfel de discuții să aibă loc. Au fost niște revendicări diametral opuse la începuturile acestor discuții despre încheierea păcii. Având în vedere că se dorește această pace, se acceptă statul la masă, în care fiecare vine cu solicitări maximale, văzând cât de mult este acceptabil să renunțe la câte una dintre ele, pentru a se ajunge la acel compromis necompromițător”.
România nu trimite trupe – ce presupune un armistițiu pentru forțele noastre
Întrebat explicit dacă România ar trimite trupe de menținere a păcii după un eventual armistițiu, Miruță a explicat că poziția oficială este una restrictivă în perioadele în care conflictul este încă activ și că deciziile concrete vor urma numai după clarificarea condițiilor de pace.
„În momentul de față, discuțiile pe care România le-a anunțat este că atâta timp cât se desfășoară conflict acolo, România nu trimite trupe. Vom vedea cum va arăta acea ipotetică finalizare a discuțiilor despre pace, după care președintele României, Consiliul Superm de Apărare al țării, Ministerul Apărării, în funcție de cum vor arăta toate detaliile care vor fi făcute publice, vor lua decizii”.
Oficialul a subliniat că nu există încă claritate la nivelul Alianței cu privire la o eventuală deplasare de trupe NATO, iar solicitările Ucrainei privind garanțiile de securitate vor trebui analizate în detaliu, inclusiv poziția partenerilor externi.
El a mai remarcat dificultatea de a prevedea dacă anumite teritorii vor rămâne în afara controlului Ucrainei în eventualitatea unei încetări a focului și a spus că negocierile includ atât chestiuni teritoriale, cât și garanții de securitate, acces la resurse strategice și planuri pentru reconstrucție.
Miruță a punctat importanța stabilității pentru regiune: „este cert că Europa are nevoie de pace”: „România are nevoie ca la graniță să nu mai fie război și mai mult decât Europa și România, Ucraina are nevoie ca acest lucru să se finalizeze într-un mod onest și acceptabil”.
În ansamblu, deciziile referitoare la trupe vor depinde de forma exactă a oricărui acord de pace și de evaluarea detaliilor puse la dispoziție publicului și partenerilor strategici.
