Răscoala lui Horea: revolta care a schimbat istoria Transilvaniei
La 2 noiembrie 2026 se împlinesc 242 de ani de la izbucnirea răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan. Mișcarea țăranilor din Transilvania a fost înfrântă de trupele imperiale, iar represiunea care a urmat a adus execuții și strămutări forțate. În același timp, revolta a contribuit la adoptarea unor reforme care au schimbat statutul iobagilor.
Ecoul răscoalei a depășit Munții Apuseni. După încheierea confruntărilor, sute de familii de moți au fost duse în alte regiuni ale Imperiului Habsburgic, inclusiv în Banat și în zone aflate astăzi pe teritoriul Serbiei.
Răscoala lui Horea și liderul care a apărat drepturile moților
Născut la Râu Mare, în Albac, Horea – cunoscut și sub numele de Nicola Ursu – era meșter lemnar și una dintre figurile importante ale Țării Moților. Iobagii din Apuseni îi cereau ajutorul pentru a-și apăra drepturile și pentru a-și transmite plângerile autorităților.
„Personalitatea lui ne apare mai bine conturată de abia mai târziu, atunci când iese din anonimatul muncii iobăgești de toate zilele și devine purtătorul de cuvânt al semenilor săi”, scria istoricul Ioan Fruma.
Horea a ajuns de mai multe ori la Viena, pe jos, pentru a duce petițiile moților în fața Curții imperiale. Ioan Fruma amintea că liderul a făcut patru astfel de călătorii, în încercarea de a obține sprijin împotriva abuzurilor locale.
„Oricine își poate închipui cu câte greutăți și privațiuni se putea face acest drum pe jos, care ținea cam patru săptămâni încolo și tot atâtea înapoi”, nota istoricul.
Răscoala a început la 2 noiembrie 1784 și s-a extins din Zarand către Munții Apuseni și Hunedoara. După înfrângerea mișcării, Horea și Cloșca au fost capturați în decembrie, iar Crișan s-a sinucis în închisoare. Horea și Cloșca au fost condamnați la moarte prin tragerea pe roată, pedeapsă executată la Alba Iulia, la 28 februarie 1785.
„Horie, capul răscoalei, ne apare astfel prin sacrificiul său, ca un mucenic al libertății românești”, concluziona Ioan Fruma.
Represiunea și strămutarea familiilor de moți
Răscoala a fost înăbușită cu violență, iar numeroși participanți au fost uciși. După încheierea luptelor, autoritățile au decis mutarea unor familii de moți departe de locurile natale, de teama izbucnirii unor noi revolte.
În decembrie 1785, comisarul Michael von Brukenthal propunea ca locuitorii din Țara Hațegului vizați de expulzare să fie trimiși în Croația, considerând Banatul prea apropiat de așezările lor de origine.
„Comisarul este de părere că această mutare să fie făcută în secret și cu forța”, nota Ioan Fruma.
Potrivit documentelor cercetate de istoric, 94 de români din comitatele Zarand și Hunedoara, împreună cu familiile lor, au fost propuși pentru expulzare. Primele transporturi au plecat în februarie 1786, când 122 de persoane au fost trimise în Banat.
În iulie 1786, împăratul a dispus oprirea strămutărilor, după ce fusese informat că peste 160 de familii fuseseră deja colonizate. Alte documente indică însă un număr mai mare: 346 de familii române ar fi fost mutate forțat în Banat.
„Nobilimea și autoritățile transilvane au lăsat frâu liber dorului de răzbunare”, aprecia Ioan Fruma.
Condițiile iobagilor și reformele lui Iosif al II-lea
Revolta a izbucnit pe fondul traiului greu al țăranilor din Transilvania, supuși obligațiilor impuse de autorități și abuzurilor nobilimii care stăpânea moșiile. Medicul Baltazar Hacquet descria astfel situația românilor în 1789:
„Întotdeauna românul e folosit numai la munci grele, servile şi din cele mai de jos. Niciodată nu are parte, împreună cu ceilalţi oameni dimprejur, de un lucru bun sau de zile de bucurie”.
Scriitorul Ion Rusu Abrudeanu relata, la rândul său, despre pedepsele și constrângerile îndurate de țărani:
„Ţăranii erau supuşi la arbitrul şi justiţia implacabilă a domnului pământean, prinşi în jug ca animalele, pedepsiţi cu câte 50 până la 100 bastoane, scoşi de pe moşii, aruncaţi în lanţuri, trimişi şi uitaţi în închisorile comitatelor, mutilaţi şi ucişi chiar de domnii lor, dintre cari unii aveau şi dreptul de viaţă şi moarte asupra ţăranilor (jus patibuli)”.
Printre cei care au apărat cauza răsculaților s-a numărat Jacques-Pierre Brissot, unul dintre viitorii lideri ai Revoluției Franceze. În 1785, acesta a publicat o pledoarie în care susținea că revolta împotriva tiraniei era justificată.
„Românii s-au revoltat: prin urmare au avut dreptate să se răscoale.
Iată o primă dovadă; ea va părea ciudată, dar ea nu este decât naturală”, afirma Brissot.
El critica autoritățile pentru condamnarea conducătorilor răscoalei și i se adresa împăratului Iosif al II-lea:
„Horia și-a făcut datoria, era rândul tău să ți-o faci”.
La 28 februarie 1785, în ziua executării lui Horea și Cloșca, împăratul a cerut aplicarea regulamentului urbarial, menit să limiteze abuzurile împotriva țăranilor. Câteva luni mai târziu, la 22 august, a emis o patentă prin care a desființat servitutea personală și legarea de glie a iobagilor din Transilvania și Ungaria.
Țăranii au dobândit libertatea de a se muta, de a se căsători fără acordul stăpânului și de a urma școli ori de a învăța meserii. Totuși, reformele nu au eliminat toate obligațiile feudale.
„E mai mult decât o coincidență că în ziua când capii răscoalei aduceau suprema jertfă cauzei pentru care au luptat, pe orizontul Transilvaniei se arătau zorile libertății”, scria Ioan Fruma.
„Astfel, la câteva luni după martiriul dela Alba-Iulia, iobăgia era desființată.
Asupririle nedrepte din Munții Apuseni fură cercetate. Cei arestați fură în cea mai mare parte eliberați.
Măsurile de îndreptare au venit încet și pe rând”, arăta istoricul.
Ioan Fruma considera reformele una dintre urmările importante ale revoltei, deși Horea nu a mai apucat să le vadă:
„Lui Horia nu i-a fost dat să vadă că lupta care o începuse dăduse roade. Dar piatra iobăgiei care apăsase secole de-a-rândul pe umerii sutelor de mii de Români și pe care o urnise din loc, se rostogolise”.
Curechiu, locul izbucnirii răscoalei lui Horea
Satul Curechiu, aflat în Munții Metaliferi, în comuna Bucureșci din județul Hunedoara, este legat de începutul răscoalei din 1784. Evenimentele decisive s-au petrecut în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, când autoritățile au încercat să-i aresteze pe conducătorii mișcării.
După o adunare ținută la Mesteacăn, Crișan le-ar fi cerut țăranilor să se întâlnească a doua zi la Curechiu, de unde urmau să plece spre Alba Iulia pentru a se înscrie în armată. În seara de 1 noiembrie, o mulțime de țărani se adunase deja în sat.
Au sosit și doi pretori din Zarand, Mihail Gál și Farkas Naláczi, însoțiți de soldați. Scopul lor era să-i aresteze pe liderii mișcării.
„Acum, noaptea târziu, avea să se întâmple evenimentul hotărâtor: încercarea autorităților de a stăvili prin forță mișcarea până atunci pașnică a țăranilor, care avea să provoace dintr-odată izbucnirea răscoalei”, scria Ioan Fruma.
Potrivit istoricului, Petru Cara, un gornic român din Crișcior, le-a dezvăluit autorităților unde se afla Crișan. Acesta a reușit să fugă după ce a fost avertizat, iar soldații au tras asupra lui.
„Acestea erau primele gloanțe trase în răscoala țăranilor români”, nota istoricul.
Cum s-a extins răscoala lui Horea în Transilvania
După împușcături, țăranii i-au înconjurat pe cei doi pretori și i-au ucis, apoi i-au dezarmat pe soldați. Petru Cara a fost, la rândul său, ucis din ordinul lui Crișan, fiind considerat trădător.
„Incidentul sângeros dela Curechi ațâțase furia mulțimii. Prima încercare oficială de a prinde capii mișcării avea să aibă un rezultat neașteptat și nedorit de inițiatori: grăbirea izbucnirii răscoalei”, arăta Ioan Fruma.
În dimineața de 2 noiembrie 1784, Crișan i-a adunat pe țărani la o cruce de la marginea satului, apoi i-a condus la biserica din Curechiu.
„Acolo se ține, în fața sutelor de țărani veniți din împrejurimi cu merinde pentru patru zile, așa cum se poruncise la Mesteacăn, adunarea care a fost semnalul de izbucnire a răscoalei”, relata istoricul.
De la Curechiu, răsculații au pornit către Crișcior, iar mișcarea s-a răspândit în Zarand, în Apuseni și în Hunedoara. În 5 noiembrie au ocupat Câmpeniul, apoi revoltele au ajuns în zona Abrudului și la Roșia Montană. Mii de țărani au încercat, în 6 și 7 noiembrie, să cucerească cetatea Devei, fără succes.
Luptele au continuat până când trupele imperiale au înfrânt răsculații. După înfrângerea acestora la Mihăileni, în 7 decembrie, armata a recucerit Zarandul. Horea și-a desființat ceata la 14 decembrie și s-a ascuns împreună cu Cloșca în pădurile Apusenilor.
Cei doi au fost capturați la sfârșitul lunii decembrie 1784. Răscoala s-a încheiat cu o represiune sângeroasă, dar a rămas un moment de răscruce în istoria Transilvaniei și a luptei pentru drepturile țăranilor.
