Polonia – România 6-0: Graham Potter spune că tricolorii au avut ghinion
Graham Potter a comentat înfrângerea suferită de România în fața Poloniei, scor 0-6. Antrenorul englez a spus că începutul bun al echipei naționale a fost umbrit de eliminarea unui jucător și de penalty-ul acordat adversarilor.
Graham Potter, despre Polonia – România 6-0
Tehnicianul a amintit că partida de la Varșovia a fost doar unul dintre cele trei meciuri disputate până atunci și a subliniat cât de repede se poate schimba cursul unui joc.
„Face parte din fotbal. Lucrurile pot să se ducă la vale foarte repede. Sunt doar trei meciuri jucate, așa că nu e un eșantion atât de mare. Cred că au avut ghinion cu Polonia, echipa a început bine, dar apoi s-a luat roșu și s-a dat penalty. Joci în zece și e dificil apoi să mai scoți un rezultat pozitiv, sigur că da. E unul dintre lucrurile din fotbal pe care noi, antrenorii, trebuie să le gestionăm”, a declarat Graham Potter.
Potrivit antrenorului, eliminarea și lovitura de la 11 metri au îngreunat misiunea României, care a evoluat în inferioritate numerică și nu a mai reușit să obțină un rezultat favorabil.
