Topirea ghețarilor: ce a provocat dezastrul din Nepal și ce urmează
O avalanșă masivă de gheață, rezultatul prăbușirii unei porțiuni uriașe dintr-un ghețar care a căzut pe o pantă de peste 1.000 de metri, a generat un val de resturi și ape care a dus la moartea a cel puțin 600 de oameni. Un articol de analiză a cerut opinia unui specialist în glaciologie pentru a explica cum topirea ghețarilor și instabilitatea lor pot transforma astfel de blocuri de gheață în capcane mortale.
Regiunea amenințată de topirea ghețarilor
Zona extinsă a Munților Himalaya, adesea numită „al treilea pol” pentru cantitatea uriașă de gheață pe care o reține, concentrează mulți ghețari de-a lungul frontierei nordice a Nepalului. Partea nordică a acestei regiuni este deosebit de abruptă și fragmentată, condiții care favorizează alunecările de teren, prăbușirile de roci și evenimentele legate de cedarea structurilor de gheață.
Pe versanții foarte înclinați, ghețarii se rupe în seracuri – blocuri imense de gheață care sunt în mod natural instabile și se pot prăbuși periodic, mai ales când condițiile climatice le slăbesc coeziunea.
Se accelerează topirea ghețarilor?
Într-o lume care se încălzeşte, nu este surprinzător că topirea ghețarilor s-a intensificat. De la mijlocul secolului al XIX-lea, temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1,4°C, însă acest indicator ascunde variații regionale importante. Regiunile polare şi zonele montane, inclusiv Himalaya, s-au încălzit mai rapid decât media globală, iar ritmul de încălzire a crescut semnificativ în ultimele patru decenii.
Evaluările care combină observaţii din satelit cu măsurători la sol arată că pierderea de masă glaciară s-a intensificat între 1976 şi 2024, majorarea fiind clară în aproape toate regiunile studiate. Pentru zona Himalaya extinsă creşterea ratei de topire este estimată la circa 25% în ultimii ani, iar în Alpi ritmul este chiar mai pronunţat.
Consecințele dezastrelor legate de ghețari
Cea mai imediată urmare a topirii ghețarilor este eliberarea apei care alimentează râurile. În acelaşi timp, încălzirea terenului permafrost duce la slăbirea solului îngheţat, iar combinaţia de rocă liberă, gheaţă şi noroi pe versanţi abrupţi creşte riscul de prăbuşiri şi alunecări.
- Instabilitatea seracurilor: topirea suprafeţei le fragilizează, iar prăbușirile sunt mai frecvente în perioadele calde – motiv pentru care alpiniştii preferă să treacă astfel de zone înainte ca soarele să le încălzească.
- Blocuri de gheaţă cu volum enorm: un exemplu descris ar fi un bloc cu circa 600 m lăţime şi 50 m grosime, cantărind în jur de o jumătate de milion de tone, care se prăbuşeşte în vale şi declanşează avalanşe şi valuri de resturi.
- Formarea lacurilor glaciare temporare: aceste bazine în spatele barajelor de gheaţă sau morene pot ceda brusc şi genera inundaţii severe în aval; traseele montane deseori sunt marcate pentru a avertiza despre astfel de pericole.
Ce pot face statele și comunitățile
Topirea accelerată a gheţarilor este doar o faţetă a unui sistem climatic dezechilibrat care aduce incendii, valuri de căldură şi secete mai severe. Deşi au existat iniţiative pentru reducerea dependenţei de combustibili fosili, emisiile globale rămân ridicate şi nu s-au făcut încă suficiente schimbări structurale.
Există cunoștințele şi tehnologia necesare pentru a atenua şi adapta comunităţile la aceste riscuri, însă ceea ce lipseşte adesea este voinţa politică şi o viziune pe termen lung. Fără intervenţii rapide şi coordonate, consecinţele topirii gheţarilor şi ale crizei climatice în general vor continua să fie devastatoare.
