Primarul din Dămuc, cercetat pentru obținere ilegală de fonduri
Primarul comunei Dămuc, județul Neamț, este anchetat sub control judiciar într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri și abuzul în serviciu. Procurorii susțin că ar fi fost depuse documente cu date nereale pentru accesarea unor bani guvernamentali destinați refacerii unor poduri, deși unul dintre acestea nu ar fi fost avariat.
Prejudiciul estimat pentru bugetul de stat este de 466.000 de lei. Controlul judiciar a fost dispus pentru 60 de zile, începând cu 4 noiembrie. În acest interval, edilul nu poate merge la sediul primăriei și nici nu își poate exercita atribuțiile de primar sau de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
În același dosar este cercetat și administratorul unei societăți comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Obținere ilegală de fonduri: cum ar fi fost solicitate sumele
Faptele investigate s-ar fi petrecut în vara anului 2020, când primarul ocupa și funcția de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, acesta ar fi folosit documente cu informații nereale pentru a obține 822.340 de lei din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului.
Fondurile erau destinate refacerii infrastructurii locale. Anchetatorii afirmă că din suma totală, 400.000 de lei ar fi fost solicitați pentru refacerea completă a unui pod, iar 66.000 de lei pentru repararea altuia, fără justificare legală.
„Suma a inclus, în mod nejustificat și nelegal, suma de 400.000 de lei pentru refacerea completă a unui pod și suma de 66.000 de lei pentru repararea altui pod, cauzând bugetului de stat o pagubă de 466.000 de lei”, au transmis procurorii.
În august și septembrie 2020, după virarea banilor, primarul ar fi aprobat plata integrală a celor 822.340 de lei către firma administrată de cealaltă persoană cercetată. Plata ar fi fost făcută în baza unui contract de achiziție publică.
Suspiciuni privind lucrările și procedura de achiziție
Potrivit anchetatorilor, societatea care urma să execute lucrările ar fi fost selectată în mod preferențial și fără transparență. Procurorii susțin că nu ar fi fost verificate nici motivele obligatorii pentru excluderea firmei din procedura de achiziție.
Unul dintre proiecte ar fi vizat un pod care fie nu aparținea comunei, fie se afla în patrimoniul acesteia, dar nu fusese avariat. În cazul celuilalt obiectiv, ar fi fost decontate reparații care, susțin procurorii, nu au avut loc.
Pentru niciuna dintre lucrări nu ar fi existat autorizațiile de construire sau documentațiile necesare pentru emiterea acestora. Anchetatorii mai afirmă că primarul ar fi știut că actele prezentate pentru decontare nu aveau viza ori semnătura dirigintelui de șantier și includeau date false despre lucrări care nu fuseseră executate.
Parchetul susține că demersurile ar fi provocat comunei Dămuc un prejudiciu de 398.300 de lei, cu TVA inclus, și un altul de 66.000 de lei, tot cu TVA inclus.
La 3 noiembrie, anchetatorii au făcut percheziții și au continuat urmărirea penală față de patru suspecți: trei persoane și o societate comercială. Primarul și administratorul firmei au fost reținuți inițial pentru 24 de ore.
Procurorii au precizat că acuzațiile și măsurile luate în cursul anchetei nu înlătură prezumția de nevinovăție.
