Declinul fertilității în România: criza formării cuplurilor și diferențele dintre județe
Scăderea numărului de nașteri este adesea pusă în legătură cu veniturile și costul vieții. Un cercetător atrage însă atenția și asupra unui alt factor: tot mai puțini oameni reușesc să formeze cupluri și familii.
Declinul fertilității se manifestă în toată Europa și poate influența pe termen lung evoluția populației, economia și sistemele de pensii. În România, diferențele dintre județe sunt considerabile, iar cifrele trebuie analizate ținând cont și de structura populației, migrație și mediul de rezidență.
Declinul fertilității atinge un nivel record în Europa
În 2024, rata totală a fertilității în Uniunea Europeană a fost de 1,34 copii născuți-vii per femeie, față de 1,38 în anul precedent și 1,57 în 2010. Este cea mai redusă valoare de la începutul seriei statistice, în 2001. În România, indicatorul a coborât la 1,39 copii per femeie, de la 1,54 în 2023.
Rata se menține de aproximativ două decenii sub pragul de 2,1 copii per femeie, considerat necesar pentru înlocuirea generațiilor în condiții demografice obișnuite. Dintre cele 1.165 de regiuni europene pentru care erau disponibile date în 2024, 439 aveau valori sub media europeană, 714 se situau peste aceasta, iar 12 înregistrau exact media.
În România, cele mai ridicate rate au fost raportate în Suceava, cu 1,81 copii per femeie, și Sălaj, cu 1,80. Urmează Harghita (1,64), Giurgiu (1,57), Ialomița și Mureș (câte 1,55).
La capătul opus se află Ilfov, cu 1,09 copii per femeie. Bucureștiul a înregistrat 1,21, iar printre județele cu valori scăzute se numără Brăila (1,23), Cluj (1,24), Timiș (1,25) și Iași (1,27).
„Avem o criză a formării cuplurilor”
Cercetătorul Robert Santa consideră că declinul fertilității trebuie privit și prin prisma schimbărilor sociale. El observă că reducerea nu ar ține neapărat de numărul de copii pe care îl au cei care devin părinți, ci și de faptul că mai puțini oameni ajung să formeze cupluri.
„Una pe care o putem observa din date tot mai mult este faptul că nu a scăzut numărul de copii pe care îi au cei care se căsătoresc și au copii, cel puțin la nivel european, ci a scăzut numărul celor care reușesc să formeze cupluri și să se căsătorească. Deci, practic, avem o nouă dimensiune a crizei: o criză a formării cuplurilor”, explică cercetătorul.
Rata totală a fertilității este un indicator calculat pe baza ratelor specifice fiecărei vârste dintr-un anumit an. Acesta estimează câți copii ar avea, în medie, o femeie de-a lungul vieții fertile dacă situația observată în acel an s-ar menține. Nu reprezintă numărul efectiv de copii pe care îi va avea fiecare femeie și nici nu descrie direct experiența tuturor familiilor.
Prin urmare, diminuarea numărului de cupluri poate contribui la scăderea indicatorului chiar dacă persoanele care au copii nu își reduc în aceeași măsură numărul acestora. Legătura dintre formarea cuplurilor, căsătorii și divorțuri este complexă, iar schimbările nu pot fi evaluate simplist de la un an la altul.
De ce diferă fertilitatea între județele României
Contrastul dintre regiuni ține de mai mulți factori, inclusiv de structura populației. În unele zone din nordul țării există comunități neoprotestante importante, unde fertilitatea poate fi mai ridicată. De asemenea, valorile sunt, în general, mai mari în mediul rural decât în cel urban.
În cazul județului Ilfov, o parte a explicației poate fi legată de vârsta locuitorilor. Numeroși tineri s-au mutat în apropierea Bucureștiului, însă faptul că o zonă atrage adulți tineri nu înseamnă că aceștia vor avea copii imediat după mutare.
Pot apărea și distorsiuni atunci când populația înregistrată oficial diferă de cea reală, însă acestea nu explică, în ansamblu, diferențele dintre județele României. Valorile trebuie interpretate împreună cu datele despre vârstă, migrație, mediul de rezidență și particularitățile comunităților. O rată mai ridicată nu înseamnă automat că un județ este ferit de îmbătrânire sau de pierderea populației.
Populația în scădere pune presiune pe pensii și regiuni
Menținerea fertilității mult sub pragul de înlocuire a generațiilor poate schimba raportul dintre populația activă și cea vârstnică. Pe măsură ce generațiile numeroase înaintează în vârstă, acestea sunt înlocuite de cohorte mai mici.
„Criza numărul unu este nesustenabilitatea sistemelor de pensii”, afirmă Robert Santa. Printre efectele posibile ale îmbătrânirii populației se numără dificultățile de finanțare a pensiilor, declinul unor economii regionale și reducerea dinamismului economic și social.
Consecințele nu vor fi aceleași peste tot. Marile orașe și zonele din jurul lor pot atrage locuitori datorită locurilor de muncă, serviciilor și oportunităților educaționale și sociale. În schimb, localitățile rurale și zonele cu mai puține oportunități economice riscă să piardă populație mai repede.
Aceste evoluții ar trebui luate în calcul când sunt planificate infrastructura și serviciile publice. O localitate aflată în declin demografic va avea, în timp, nevoi diferite de una care se extinde. De aceea, investițiile trebuie raportate și la evoluția estimată a populației, nu doar la situația prezentă.
Construirea de infrastructură sau atragerea unui investitor nu opresc automat depopularea. Oamenii se concentrează în jurul marilor orașe pentru locuri de muncă, servicii și posibilitatea de a-și construi o viață socială. În comunitățile care pierd locuitori, ocaziile de a întâlni un partener se pot reduce, ceea ce poate alimenta un cerc vicios.
Suburbanizarea din jurul unor centre precum Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și București arată cum o parte dintre locuitori se mută în localitățile apropiate, dar continuă să depindă de oraș pentru muncă și servicii. În zona capitalei, problemele de infrastructură și timpul petrecut în trafic pot diminua avantajele locuirii în apropiere.
De ce nu există o soluție simplă pentru declinul fertilității
Scăderea fertilității nu este limitată la Europa. Fenomene similare sunt observate în Asia de Est, America de Nord și America de Sud, inclusiv în țări care au avut până de curând valori mai ridicate. Răspândirea tendinței sugerează că aceasta nu poate fi explicată printr-o singură cauză economică.
„Fenomenul acesta nici măcar nu este european. Este global. Îl vezi în Asia de Est, uneori în forme absolut dramatice, îl vedem acum până și în India, îl vedem clar în America de Sud, în America de Nord, la diverse niveluri de gravitate. E clar că nu e doar o criză economică, ci este și una social-culturală. (…) Ce se chinuie acum toată lumea să vadă este de ce se întâmplă la toate culturile și în toate contextele economice, pentru că au mai existat în trecut scăderi ale fertilității, dar acum le vedem în spațiul islamic, occidental, latino-american, în Turcia, de exemplu, în Argentina; țări care aveau fertilitate relativ ridicată s-au prăbușit în doar 10 ani absolut dramatic”, a arătat cercetătorul.
Costurile locuirii și creșterii copiilor, nesiguranța financiară și dificultatea de a împăca viața profesională cu cea de familie pot avea un rol. Cercetătorul consideră că există și o componentă social-culturală. Printre ipotezele discutate se află și influența telefoanelor inteligente asupra relațiilor și a așteptărilor privind partenerii, însă această explicație nu este demonstrată.
„Nu știm încă exact cauza directă”, spune el, îndemnând la prudență în privința teoriilor despre efectele tehnologiei asupra formării cuplurilor.
Măsurile economice de sprijinire a familiilor pot ajuta, dar efectul lor poate fi limitat dacă nu sunt însoțite de schimbări mai ample. Chiar dacă fertilitatea ar reveni rapid la pragul de înlocuire a generațiilor, rezultatele nu s-ar vedea imediat: structura pe vârste și dimensiunea redusă a generațiilor tinere ar continua să influențeze populația timp de decenii.
Răspunsul la declinul demografic poate presupune atât sprijinirea formării familiilor, cât și adaptarea societății la o populație mai mică. Printre direcțiile menționate se numără folosirea tehnologiei și a inteligenței artificiale pentru creșterea productivității, regândirea sistemelor de pensii și ajustarea infrastructurii și a serviciilor publice la nevoile comunităților.
