Preliminariile FIBA World Cup 2027: România – Muntenegru 75-80, un nou eșec pentru tricolori
România a cedat în fața Muntenegrului, scor 75-80, în partida disputată în cadrul preliminariilor FIBA World Cup 2027. Principalii marcatori pentru naționala noastră au fost Russell (20 puncte), Grasu (13), Diculescu (12) și Cățe (11), în timp ce pentru adversari s-au remarcat Perry (16), Slavkovic (13) și Nikolic (10).
Arbitraj contestat în preliminariile FIBA World Cup 2027
Maniera de arbitraj a trio-ului Kozlovskis, Zapolski și Gungor a provocat nemulțumiri din partea ambilor antrenori, care au reclamat neacordarea unor faulturi. Tensiunile au dus la sancționarea tehnică a celor doi tehnicieni în timpul partidei.
Rezultate, clasament și program
În aceeași grupă, celălalt meci disputat duminică s-a încheiat cu victoria Greciei în fața Portugaliei, 76-68. În prima etapă, tricolorii au pierdut în deplasare cu favorita grupei, Grecia, scor 64-91, iar în acest moment ocupă locul 4, cu două puncte.
România nu a participat până acum la Cupa Mondială, iar echipa încearcă să folosească parcursul din turul I al preliminariilor europene pentru a avansa mai departe.
- Portugalia – România: 27 februarie 2026
- România – Portugalia: 2 martie 2026
- România – Grecia: 2 iulie 2026
- Muntenegru – România: 5 iulie 2026
După încheierea turului I al preliminariilor, primele trei clasate din fiecare grupă vor avansa în turul II, care va cuprinde patru grupe a câte șase echipe. În turul II se vor disputa meciuri tur-retur între echipele care nu s-au întâlnit anterior, iar primele trei clasate din aceste grupe – 12 echipe europene în total – se vor califica la turneul final al Cupei Mondiale din 2027.
Tricolorii au început drumul spre turneul final încă din precalificări, obținând următoarele rezultate: 72-76 și 84-78 cu Luxemburg, 75-62 și 85-71 cu Norvegia (turul I), apoi 80-72 și 79-66 cu Macedonia de Nord și 76-64 și 66-86 cu Ungaria (turul II).
Cupa Mondială din 2027 se va desfășura între 27 august și 12 septembrie în Qatar, care este singura națiune calificată direct. Celelalte 31 de echipe vor fi stabilite prin calificările continentale din Africa, America, Asia (inclusiv Oceania) și Europa, care se vor încheia la 2 martie 2027. La startul calificărilor s-au înscris 80 de echipe naționale.
