Tatuajele ca semne de identificare: cercetarea unui medic român de la sfârșitul secolului XIX
Cu mult timp înainte ca tatuajul să devină o formă larg răspândită de exprimare personală, un medic legist din România a tratat desenul de pe piele ca pe o sursă de informații despre viața și identitatea oamenilor. Studiul său din 1898, intitulat „Tatuajurile în România“, a transformat observațiile cotidiene în cercetare sistematică și rămâne, după peste un secol, un document important pentru istoria medicinei juridice și a antropologiei sociale.
Tatuajele ca semne de identificare în practica medico-legală
Lucrarea era rezultatul activității desfășurate la Serviciul Anthropometric și cuprindea 146 de pagini, ilustrații și numeroase planșe. Autorul insistă pe utilitatea tatuajelor în procedurile de identificare: tatuajele ca semne de identificare pot rămâne vizibile atunci când alte semne dispar și pot oferi indicii decisive în cazul cadavrelor necunoscute sau al exhumărilor judiciare.
Medicii foloseau observațiile din timpul semnalmentelor deținuților ca punct de plecare pentru studiul lor: „În timpul de când mă găsesc ca șef al Serviciului Anthropometrie din Bucuresci, adesea atențiunea ne-a fost atrasă la luarea semnalmentelor deţinuţilor, de tatuajurile pe cari ei le presentau pe corp“.
Ce pot spune tatuajele despre o persoană
Autorul a adunat sute de exemple – peste 300 de modele de la mai mult de o sută de persoane – și le-a clasificat după formă, amplasare, semnificație și statut social. Observațiile lui arată că tatuajele pot indica profesia, mediul de proveniență, apartenența religioasă sau patriotică, dar și amintiri personale ori legături afective.
Contrar stereotipului care asocia tatuajul exclusiv cu delincvența, cercetătorul nota că fenomenul era prezent în numeroase medii sociale: „Tatuajul care până mai deunăzi forma un apanaj al criminalilor îl găsim azi răspândit la un mare număr de clase de jos ale societății, ca: militari, meseriaşi, marinari, prostituate etc. precum şi la cei din clasele superioare. (…) La criminali găsim adesea pe frunte tatuaje reprezentate prin câte-o cruce, stea, cometă, un păianjen sau inscripții ca Martir al libertății, pe obraz au adesea un joc de dame sau de domino“.
El sublinia valoarea practică a acestor semne în identificare: „Tatuajul e un semn de identitate individual prețios, a-l căuta, fie la vii fie la cadavre, fie în cas de desgropare juridică. El poate chiar să ne dea, după natură și locul unde se găsesce, noțiuni importante și câteodată decisive asupra condițiunilor sociale, vârsta, sexul, naționalitatea, gustul şi mai ales profesiunea, actuală sau anterioară a persoanelor tatuate.“
Dimensiuni sociale și intime ale desenelor pe corp
Pe lângă rolul identificator, studiul examinează motivele personale ale tatuării: imagini ale persoanelor iubite, figuri artistice, animale sau inscripții cu nume și jurăminte. Existau și tatuaje mai sensibile social, folosite ca ornament sau semn estetic în anumite grupuri: „Toate prostituatele arabe au tatuate cruci sau flori pe obraji sau brațe. Maurele au în zona mamară, la comisurele vulvei sau pe pleoape asemenea tatuaje. Tatuajele prezente la prostituatele de la noi constau mai mult din alunițele ce și le fac mai ales pe obraz și mai cu seamă țigăncile ca să fie mai frumoase. Aceste alunițele, răspândite pe față, sunt în număr variat. Astfel, vestita prostituată și recidivistă A.M. avea două alunițe pe obraz, iar o altă prostituată devenită servitoare la ospiciul Mărcuța are două alunițe pe obraz și una între sprâncene“.
Tehnică, materiale și semnificații morale
Cercetarea nu se limita la semnificații: descria și procedeele de realizare, materialele colorante, instrumentele folosite și posibilitățile de îndepărtare. Indexul lucrării cu termeni precum „înțepătură“, „incisiuni“, „cerneală de China“ reflectă caracterul concret al investigației.
În analiza comportamentului moral al tatuatului, autorul observă tipare specifice în rândul delincvenților: „Astfel, în cazul delicvenților, tatuajul e caracterizat prin număr, prin generalizare, prin locul ce-l ocupă și prin misticitatea, obscenitatea desenurilor. Oricum ar fi însă, aceste desenuri ale lor ne dă o noţiune prețioasă asupra naturei ideilor morale a tatuaţilor, gândirea lor ordinară, imagini care le sunt scumpe, suvenirurile lor intime și chiar proectele lor de răzbunare formate într’un mod cinic“.
De la semn personal la document medico-legal
Autorul mergea până la a conserva fragmente desprinse de pe trupurile examinate, transformând semnele personale în probe și piese de colecție. Unele dintre aceste obiecte au fost păstrate în muzee și în patrimoniul instituțiilor de medicină legală, devenind astfel surse pentru cercetare ulterioară.
„Tatuajurile în România“ rămâne o lucrare complexă – document medical, studiu antropologic și portret fotografic al unei societăți la sfârșitul secolului al XIX‑lea – care explică atât cine erau cei care își marcau trupurile, cât și motivele pentru care o făceau.
