Amintirile unui fost șef de far: viața și responsabilitățile la malul mării
În anii ’70, serviciul la far însemna vigilență permanentă și intervenții imediate: orice pană sau defecțiune putea pune în pericol traficul maritim. Tânărul responsabil al farului avea obligația de a repara echipamentele, de a schimba becurile care se ardeau frecvent și de a readuce funcționalitatea luminilor în maximum 30 de minute, termen critic pentru siguranța navelor.
Amintirile unui fost șef de far: semnale radio, luminile care orientau navele
Pe lângă far, obiectivul transmitea periodic informații prin radiofar, în cod Morse, astfel încât vasele care veneau spre port să-și poată calcula poziția și timpul până la ancorare. „Stația transmitea automat informațiile. De fapt, era un grup de șase stații, una la Insula Șerpilor, una la Sfântu Gheorghe, una la Constanța și trei la Bulgaria. Navele își luau poziția și știau cât mai au până să ajungă în zona de ancorare, pentru că nu intrau direct în port. La acea vreme se aștepta să se intre în port, atât de multe nave erau. Spre exemplu, în decembrie 1988, cei de la Farul roșu spuneau că așteptau 120 de nave în radă, și în port erau dane unde erau trei nave legate una lângă alta“, povestește fostul șef de far pentru o publicație locală.
Astăzi, dependentă de tehnologie, miza este alta: „dacă a căzut satelitul, suntem morți“, spune el cu resemnare.
Pericole la înălțime și muncă manuală
Întreținerea internă a clădirii și a mecanismelor era realizată în mare parte manual: vopsirea cupolei, retencuirea zidurilor, schimbarea becurilor protejate de globuri mari. Treptele interioare erau uneori incomplete, iar iluminatul insuficient transforma coborârile nocturne în exerciții periculoase. „Poate ați observat că sunt și niște trepte metalice puse la terminarea scării. Atunci când m-am angajat, ele nu erau, era gol. Și știți cum era la vremea aceea când se obișnuia să se oprească curentul. Dacă te urcai în far și se oprea curentul, coborai pe-ntuneric, și unde lipseau treptele, dacă nu erai atent, puteai să cazi de la înălțime.“
Intervenții riscante și amintiri din furtună
Prima intervenție complicată a venit într-o noapte de decembrie, în timpul unei furtuni puternice. Din cauza presiunii de a respecta baremul de funcționare, a urcat în ciuda avertismentelor, expunându-se la curent și la obiecte sparte: cioburi de becuri l-au rănit în coborâre, iar dimineața a găsit toate becurile sparte. „Nu aveam la cine să apelez, era chiar de Sfântul Nicolae. Pe de altă parte, trebuia să rezolv problema într-un anumit timp pentru că farul nu putea să rămână nefuncțional mult timp. În acea noapte a fost o furtună puternică și chiar atunci a ars și fabrica de mobilă, iar eu văzusem incendiul de sus, din far. Inițial, ofițerul de serviciu nu mi-a dat voie să urc întrucât plafonul de nori era prea jos și descărcările electrice prea puternice. Într-un final, când am urcat, am văzut că arde ceva, dar, ca să mă încadrez în timp, că se apropia baremul de nefuncționare al farului de maximum 30 de minute, nu am oprit tensiunea, și când am ajuns sus, din cauza umidității de la ploaie, pe unde mă atingeam cu corpul de metal simțeam tensiune, dar a trebuit să schimb becurile în așa condiții.“
Reparații după cutremur și muncă improvizată
După seisme, echipa farului a asigurat primele intervenții, improvizând susținerea lentilei sau făcând retencuieli cu forțe proprii când meșteșugarii erau ocupați în alte locuri. Au construit platforme, au urcat materiale pe scripete și au lucrat la înălțime în condiții de vânt puternic pentru a menține funcționalitatea farului.
Mecanisme vechi, soluții adaptate
Mecanica rotirii lentilei și motoarele de acționare proveneau din echipamente vechi, uneori adaptate din alte utilaje. Când piesele lipsă au obligat echipa să improvizeze, s-au folosit componente prelucrate pentru a se potrivi sistemului, deși astfel de soluții nu întotdeauna aduceau același randament.
Amintirile unui fost șef de far: viața din jurul obiectivului
În anii ’70, zona din jurul farului era în mare parte pustie, iar cei care lucrau la obiectiv și-au amenajat un mic teritoriu cultivat: pomi fructiferi, vie, legume și flori. Grădina era sursă de mândrie și alimenta viața comunității de pază a farului, iar legăturile cu locul au rămas vii până la pensia sa, când fostul șef încă trece des pe treptele pe care le urca odinioară.
Momente tensionate: amintiri din decembrie 1989
În timpul Revoluției, farul a devenit punct de observație și sprijin. Echipa de acolo a asigurat paza obiectivului și a urmărit mișcările din port, în condiții de incertitudine și lipsă de armament. „Fiecare unitate avea câte o patrulă care o apăra. Zona de aici a fost controlată și apărată de către direcția de profil. Mai sus erau cei de la centrul de scafandri, care apărau toată zona până la Gara Constanța“, rememorează el, amintind deciziile luate în nopțile tulburi ale acelui decembrie.
Moștenire și legendă
Construcția farului a fost un proiect complex, realizat fără ajutorul macaralelor moderne, iar constructorii au folosit metode tradiționale pentru a ridica turnul și pentru a instala partea metalică și lentila. Arhitectul clădirii rămâne o figură importantă în memoria celor care i-au urmărit opera, iar cei care au lucrat la întreținere au devenit, la rândul lor, păstrători ai unei istorii tehnice și umane a navigației.
