Abrogarea Codului Negru – între simbol și dezbatere publică
Preşedintele Franţei a cerut abrogarea simbolică a „Codului Negru” şi a vorbit despre reflecţia sa îndelungată privind problema reparaţiilor pentru sclavie. Discursul a fost susţinut la o recepţie organizată cu prilejul marcării a 25 de ani de la recunoaşterea comerţului cu sclavi şi a sclaviei drept crime împotriva umanităţii şi a inclus omagii aduse autoarei textului care a susţinut această recunoaştere.
Abrogarea Codului Negru: ce înseamnă
Prin „Codul Negru” se face referire la un set de edicte regale din secolele XVII-XVIII care au instituit şi reglementat sclavia; aceste texte nu au fost niciodată anulate formal. Păstrarea lor în dreptul pozitiv, chiar fără efect practic, a fost descrisă de şeful statului ca fiind „o formă de ofensă”, „o trădare a ceea ce este Republica” şi, tocmai din acest motiv, el a solicitat autorităţilor să susţină propunerea legislativă prin care se cere abrogarea Codului Negru, iniţiativă programată pentru dezbatere în Adunarea Naţională.
Abrogarea Codului Negru – reacţii și implicaţii
Fostul ministru al Justiţiei prezent la eveniment a amintit că rezoluţia recentă a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, promovată de o ţară africană, a fost susţinută în special de state din Africa, America Latină şi Caraibe. În acelaşi timp, unele ţări europene au ales să se abţină, pentru a evita ierarhizarea crimelor împotriva umanităţii, poziţie exprimată şi de preşedinte.
Şeful statului a recunoscut că există o solicitare de dreptate care, în esenţă, cere reparaţii: „Nu putem să nu auzim ce se află în spate, doar o cerere de dreptate, întotdeauna de reparaţie”. El a anunţat iniţierea, împreună cu un partener african, a unei „munci ştiinţifice internaţionale” menite să formuleze recomandări concrete pentru factorii de decizie, fără a detalia încă natura eventualelor reparaţii.
Despre dimensiunea financiară şi politică a remedierii trecutului, preşedintele a subliniat că „reparaţia” este o „problemă uriaşă” şi a avertizat: „Însă este o problemă în care nu trebuie să facem promisiuni false”. El a cerut sinceritate în privinţa limitelor acţiunii: „Trebuie să avem onestitatea de a ne spune că nu vom repara niciodată această crimă în totalitate, pentru că este imposibil”, „nu vom putea da într-o bună zi o cifră, spune o vorbă care să pună un punct final acestei poveşti”.
Paşi concreţi şi recunoaştere istorică
Preşedintele a precizat că reflecţia sa şi deciziile aferente sunt încă în curs: a fost demarată o evaluare istorică a costului libertăţii impuse în trecut într-o fostă colonie, iar rezultatele sunt aşteptate la finalul anului. El a insistat că reparaţia începe prin restabilirea adevărului istoric, un demers care trece, în primul rând, prin educaţie: „A repara înseamnă mai întâi a restaura locul just” al faptelor „în istoria Republicii”.
Totodată, a avertizat asupra limitelor unei abordări exclusive, atât din partea celor care neagă trecutul, cât şi din partea celor care promit soluţii totale: „Dacă nu recunoaştem, nu există nicio şansă să construim viitorul”, a spus el, iar mai departe a subliniat că „Nu există identitate franceză nici în negarea a ceea ce s-a făcut (…) şi nici în refuzul de a avansa în recunoaşteri şi căinţe”. Referindu-se la critica venită dinspre diferite părţi ale spectrului politic, a adăugat: „De aceea vom avea mereu o reparaţie imperfectă”.
