Pata de petrol în Golful Persic detectată lângă insula Kharg
O pată extinsă de petrol a fost observată în largul insulei Kharg, principala facilitate de export petrolier a Iranului, iar imaginile din satelit arată acumulări semnificative care au declanșat îngrijorări regionale. Evenimentul este interpretat de analiști ca un semnal al tensiunilor tot mai mari asupra capacităților de stocare și export din zonă.
Ce arată imaginile și dimensiunea pătării
Fotografii și imagini din satelit arată o pată ce acoperea aproximativ 45 de kilometri pătrați la vest de insulă. Observatorii independenți care au analizat imaginile au descris forma și nuanțele de pe suprafața apei ca fiind compatibile cu o scurgere mare de țiței.
Cauze posibile ale scurgerii
Presiunea pe lanțul de export: Specialiști în energie susțin că blocajele și restricțiile asupra transportului maritim au congestionat capacitățile de încărcare și stocare la terminale, ceea ce poate forța operatorii să reducă activitatea sau, alternativ, să gestioneze excesul de țiței într-un mod riscant pentru mediu.
Probleme tehnice la nave vechi: O altă ipoteză avansată este că autoritățile au folosit tancuri maritime învechite ca depozite sau nave‑transort, iar navelor scoase din uz sau prost întreținute le pot apărea scurgeri.
Un expert în sancțiuni și energie de la un think‑tank, contactat de o publicație internațională, a explicat posibilele scenarii: „În acest moment, văd două explicații plauzibile, care nu se exclud reciproc”.
El a continuat: „Una este de natură operațională: pur și simplu nu au redus extracția suficient de repede în raport cu capacitatea lor reală de pe uscat și au mizat prea mult pe faptul că petrolierele goale vor reuși să treacă de blocadă”.
Totodată: „Acum au livrat efectiv un volum excesiv de țiței în sistemul de export, având mai mult petrol la sau în apropierea terminalelor decât pot încărca efectiv, iar «soluția» este să arunce o parte din acest exces în apă.”
Despre alternativa legată de flota folosită ca depozite: „Au repus în serviciu nave vechi și marginale, folosindu-le ca depozite plutitoare sau ca nave de transport menite să eludeze sancțiunile, iar unele dintre aceste nave scoase din uz sau prost întreținute prezintă acum scurgeri”, a mai spus specialistul.
El a subliniat și problema structurală: „În orice caz, numitorul comun este același – capacitatea de stocare și de evacuare nu este sincronizată cu producția din amonte, iar Golful plătește prețul acestei neconcordanțe.”
Risc pentru transportul maritim și pentru mediu
Câțiva analiști maritimi au estimat traiectoria pătării: aceasta ar avansa spre sud‑est cu aproximativ 2 km/h și, în funcție de curenți, ar putea ajunge în zona economică exclusivă a unor state vecine în câteva zile și să se deplaseze spre alte țărmuri în una‑două săptămâni.
Un cercetător de la un observator pentru mediu a descris pata ca fiind „vizibil similară cu petrolul”, iar un specialist într‑o firmă de analiză a avertizat că magnitudinea scurgerii ar putea fi una dintre cele mai mari din ultimele luni pentru această regiune afectată de conflict.
Consecințe regionale și scenarii viitoare
Insula Kharg gestionează o parte covârșitoare din exporturile regionale, astfel că orice problemă la acest nod pune presiune pe economia locală și pe capacitățile logistice. Dacă stocarea și exportul rămân blocate, autoritățile se confruntă cu două opțiuni periculoase: reducerea forțată a extracției, cu riscuri asupra zăcămintelor pe termen lung, sau eliminarea excesului de țiței în moduri ce pot agrava poluarea în Golful Persic.
Infrastructura de desalinizare, vitală pentru milioane de oameni din regiune, rămâne deosebit de vulnerabilă în fața unor contaminări majore cu petrol. Totodată, blocajele maritime au deja efecte asupra comerțului global cu țiței și gaze naturale lichefiate, prin concentratele întârzieri și prin numărul mare de nave imobilizate în zonă.
„Au redus deja extracția. Într-un scenariu real de blocadă, problema nu o reprezintă producția la gura de foraj, ci imposibilitatea de a încărca petrolierele la terminalele de export”, a mai spus expertul.
„Odată ce capacitatea de stocare de pe uscat se apropie de limita maximă, producția trebuie redusă pentru a se adapta la spațiul disponibil, altfel sondele vor fi închise”, a adăugat el.
„În cazul Iranului, această perioadă este de aproximativ 13 zile.”
