Cum s-a format primul rezervor de apă în mantaua Pământului
O descoperire experimentală despre capacitatea de stocare a apei în mantaua profundă
O echipă de cercetători a demonstrat experimental un mecanism care explică cum mantaua terestră ar fi putut păstra cantităţi semnificative de apă în stadiile timpurii ale planetei.
Studiul, publicat recent într-o revistă științifică de profil, arată că o fază minerală dominantă în mantaua inferioară, numită bridgmanit, poate funcționa ca un adevărat rezervor de apă în mantaua Pământului. Contrar ipotezelor anterioare care îi atribuiau o capacitate limitată, cercetătorii au constatat că abilitatea acestui mineral de a captura şi reţine molecule de apă depinde puternic de temperatură.
Autorii au recreat în laborator condiţiile extreme ale mantalei adânci – presiuni foarte mari şi temperaturi de aproximativ 4.100 de grade Celsius – folosind o celulă specială cu diamante combinată cu încălzire laser. Experimentele le-au permis să observe cum bridgmanitul absoarbe apă generată în urma răcirii magmei.
Rezultatul a fost surprinzător: cu cât mediul experimental era mai fierbinte, cu atât bridgmanitul captura mai eficient moleculele de apă. Această proprietate inversă faţă de aşteptări sugerează că în primii ani ai Pământului, atunci când fusese o masă de magmă, mantaua inferioară ar fi putut izola cantităţi importante de apă.
Cercetătorii estimează că apa stocată astfel ar fi putut reprezenta o fracţiune semnificativă din resursele actuale: echivalentul unei cantităţi cuprinse între 0,08 şi 1 din volumul tuturor oceanelor moderne. Ulterior, o parte din acest „depozit de apă” a fost eliberată treptat către suprafaţă prin activitate vulcanică, contribuind la transformarea planetei într-o lume locuibilă.
„Ce s-a întâmplat cu apa după ce oceanele de magmă de la începuturile Terrei s-au cristalizat? În ceea ce priveşte mantaua de la cea mai mare adâncime, răspunsul a fost unul vag”, se afirmă într-un editorial legat de aceste rezultate. Noile date oferă, însă, o perspectivă mult mai clară asupra modului în care rezervorul de apă în mantaua Pământului s-a format şi asupra rolului său în evoluţia mediului favorabil vieţii.
Concluziile susţin ideea că dinamica internă a planetei, combinată cu proprietăţile minerale la temperaturi şi presiuni extreme, a jucat un rol esenţial în acumularea şi eliberarea apei care a permis apariţia oceanelor.
