Reguli în comercializarea legumelor – ce cer legumicultorii pentru a opri pierderile
Piaţa legumelor se confruntă cu o supraproducţie care a dus la scăderea drastică a preţurilor, iar mulţi cultivatori ajung să renunţe la recolte. Producătorii solicită măsuri clare pentru a organiza lanţul de comercializare, astfel încât fermierii să nu mai fie obligaţi să vândă la preţuri care nu acoperă costurile.
De ce sunt necesare reguli în comercializarea legumelor
Un fermier din Olt, implicat în asociere şi în distribuţia colectivă, ridică problema lipsei infrastructurii de depozitare şi a incoerenţei între modernizarea fermelor şi modul haotic de vânzare pe piaţă.
„Unde sunt depozitele promise prin casa Unirea?”
„Eu pentru asta pledez pe unde mă duc, pentru comerțul civilizat.
Vrem o țară ca afară? Bun!
Haideți să facem, o țară ca afară, curată. Dar noi nu avem legi pentru a face comerț civilizat, statul nuface lucrul ăsta, nu dă legi în favoarea comerțului civilizat, dă legi în favoarea șmecherilor”
Mulţi legumicultori au încercat asocierea în cooperative, crezând că astfel vor accesa fonduri şi vor avea acces facil la pieţe organizate. Exemplul relatat de un producător arată însă că birocraţia şi lipsa unor măsuri coerente pot transforma o iniţiativă promiţătoare într-o povară administrativă.
„Așa am fost eu, credul. Am crezut că viitorul ăsta este, de asociere în cooperative. O fondez, după patru ani de zile – am lucrat cu acte, cu totul în regulă, inclusiv această cooperativă a noastră a luat o țeapa de la un depozit care a intrat în faliment -, și luna trecută îmi vine notificare de la ANAF că mă bagă în inactivitate pentru reînnoirea mandatelor administratorilor, cenzorilor și sediului social.
Și că trebuie să refac mandatele. Mă duc să stau de vorbă, eu, în calitate de director al cooperativei, la președintele cooperativei și-i spun – domnule, uite care e treaba. Și-mi spune – am uitat să-ți spun, dar eu PFA-ul cu care am deschis cooperativa l-am radiat, l-am închis. Și-i spun – e grav, trebuie să-l înlocuim. Mai merg la unul dintre membri și-mi spune – păi nici eu nu mai vreau. Astăzi, acum două-trei ore, mă sună de la ANAF o doamnă și-mi spune că începând de astăzi cooperativa este inactivă datorită faptului că în cele 30 de zile de când a fost emisă notificarea nu am reînnoit mandatele și că ne bagă inactivi”
Problemele administrative determină membri să renunţe, astfel încât o cooperativă rămâne în situaţia în care nu poate funcţiona corect sau nu poate încheia contracte de livrare, cu efect direct asupra veniturilor producătorilor.
„Ca s-o închid nu mai pot. Eu trebuie să fac cooperativa din nou activă, dar cu cine o fac? Mi se cere și ne dăm de ceasul morții de unde mai găsim doi oameni să vedem cum facem ca ceilalți trei să dăm o hotărâre ca să… Cum schimbi tu membrii când ei nu mai sunt deja?
Nu mai vor să mai participe. Ce facem? Îi constrângem, îi băgăm în pușcărie? (…) Pur și simplu au văzut că nu sunt alte beneficii, că nu au nimic palpabil. Că românul nostru așa este, când e să-i dai, toți vin înainte, când e să susțină el, toți încep să se tragă în spate”
Propuneri practice pentru a regla comercializarea legumelor
Producătorii cer modificări care să alinieze stimulentele administrative la obiectivul real: nu doar a produce, ci şi a valorifica marfa într-un sistem controlat. Sugestiile vizează subvenţii plătite în funcţie de cantitatea livrată şi funcţionarea centrelor de colectare care să faciliteze tranzacţii transparente.
„Pe membri nu-i interesa neapărat facilitatea de a nu plăti impozite. Au acceptat în schimb asocierea în cooperativă pentru că la acel moment existau zvonuri că „toate fondurile care vor veni nu se vor mai da pe persoane, pe II-uri, pe PFA-uri, pe CNP-uri, ci toate toate măsurile care se vor aloca din 2023-2024 vor veni pe cooperative”.
Am zis să facem. După aceea statul bineînțeles că a lăsat ca dacă vrei să faci parte din cooperativă, să faci, dacă nu, nu, ei tot dau fonduri. Și am rămas cu ea. Am sperat că în viitor vom ajunge undeva cu aceste cooperative. Și, de fapt, nimic”
Un argument frecvent al fermierilor este că actualul mecanism încurajează producţia în volum, nu livrarea în condiţii controlate. De aceea, se propune plata subvenţiei pe cantitatea efectiv livrată, nu pe suprafaţă cultivată.
„Să dispară Tomata total. Să se dea subvenția pe kilogramul livrat”.
„Atunci fiscalizezi marfa, o înregistrezi, ai garanția că cine aduce marfa acolo este controlat și analizat ce face în fermă.
Dar nu, nu, noi lăsăm ca toată lumea să producă pe unde poate și cât poate. Iese cu marfa la șanț, vinde cât vrea și cum vrea. Ce ai, bă, tu cu mine, ce, nu ți-e ție bine?
Asta face statul. Statul nu face o politică reală pentru producător și pentru consumator”
Separarea clară a rolurilor: producătorii produc, comercianţii vând
Legumicultorii solicită reguli care să despartă activitatea de producţie de cea de vânzare. În opinia lor, organizarea prin centre de colectare şi un singur punct de contact pentru cumpărători ar reduce concurenţa neloială dintre producători şi ar creşte puterea de negociere a acestora.
„Pe mine, ca și mare producător, mă pureci, dar pe ăla cu 5-10 ari (n. red. – 500 – 1.000 m.p.), nu.
Cum vinde el, din 5 ari, un an de zile cu masă închiriată la Sibiu, la Mediaș? Sau la Rahova? Sau la Obor? Din 5-10 ari, tot anul? Cum puteți să gândiți că un producător adevărat poate să-ți facă patru munci: să producă, să transporte, să vândă și să facă și contabilitate?”
„Cine produce – produce, iar cine vinde – vinde.
Tu, când te autorizezi, te autorizezi doar ca producător, nu și ca vânzător. Dacă vrea maică-ta să vândă, să se ducă la piață, să se facă ea vânzătoare. Tu produci. Și în momentul când produci marfa, unde o duci?
În centrul de colectare, nu că ies eu cu ea la șanț, la piață, la Pucheni. Păi, băi, prostule, producătorule, de aia ai ajuns să-ți dai marfa pe nimic, pentru că vă duceți 100 de inși cu două tone de marfă la o piață locală și câți cumpărători sunt?
Sunt vreo 7-8-10 comercianți. (…) Ei să vină să ia din centrul de colectare. Să vorbească nu cu 100 de persoane, ci cu un singur om. Din 100 de producători suntem 101 vânzători, când noi am putea să fim 100 de producători și un singur vânzător”
Organizarea colectării, monitorizarea adaosului comercial şi fiscalizarea tranzacţiilor sunt măsuri care ar putea reduce diferenţa dintre preţul primit de fermieri şi cel plătit de consumatori.
Ce pot face autorităţile şi pieţele locale
- Centrul de colectare – dezvoltarea infrastructurii pentru depozitare şi ambalare care să permită tranzacţii centralizate şi transparente.
- Subvenţii pe livrare – acordarea ajutorului în funcţie de cantitatea predată în sistemul controlat, nu doar pe suprafaţă cultivată.
- Separarea rolurilor – încurajarea producătorilor să se concentreze pe producţie, iar comercianţii pe vânzare, cu reguli clare de autorizare.
- Control şi fiscalizare – monitorizarea fluxurilor comerciale pentru a verifica adaosurile şi a proteja consumatorul.
Fermierii spun că, fără reguli și instituții funcţionale care să gestioneze colectarea și valorificarea, riscul ca producţia să rămână nevândută sau vândută la preţuri nejustificat de mici va persista.
„Am băgat-o în 5 lei. Lumea s-a bucurat, dar ceilalți producători știți ce-au spus? Că mi-am bătut joc de piață pentru că am băgat prețul ăsta.
Da, dar trebuie să poată și consumatorul final să cumpere. Eu susțin în continuare că noi, producătorii, nu ar trebui să fim pe piață. Eu sunt de acord ca noi să producem și atât. E treaba celorlalți să vândă, a statului să-i monitorizeze cu cât au cumpărat-o și cu cât o vând, iar noi să spunem cu cât producem roșia cu costuri de încălzire și cu cât cea fără încălzire, care este prețul care să ne asigure și profit, iar prețul să nu mai urce la 9 lei chiar dacă o produci cu 2 lei. Că toată vara nu cred că va scădea roșia bună la cântar sub 10 lei, dar comerciantul o va lua cu 2-3 lei de la șanț. Statul aici ar trebui să intervină, în politicile acestea”
