Scuzele jurnalistului Ovidiu Vanghele după jignirea adresată președintelui
Jurnalistul Ovidiu Vanghele și-a cerut iertare pentru că l-a numit „gunoi” pe președintele Nicușor Dan. Acesta a recunoscut că a ales nepotrivit cuvintele și a spus că înțelege reacția șefului statului.
Scuzele jurnalistului Ovidiu Vanghele și explicația din spatele postării
Într-un podcast difuzat joi seară, Vanghele a confirmat că a folosit termenul respectiv și a prezentat scuze pentru formularea aleasă.
„Da, da, am făcut asta, da.
„E cazul să spun din capul locului că am ales foarte, foarte prost cuvintele în acel context şi-mi cer iertare pentru asta.N-am nicio problemă să o fac. Mi se pare o chestie de civilizaţie să revi asupra unui lucru contondent, ofensiv, pentru că cineva îţi spune că l-a resimţit ca atare”.
Jurnalistul a adăugat că declarația președintelui a fost prima ocazie în care a aflat ce anume din afirmațiile sale l-a deranjat.
„Pentru prima oară în această declaraţie aflăm ce anume din multitudinea de invective ce le-am folosit la adresa lui – nu i le-am adresat niciodată, le-am folosit la adresa lui în spaţiul public, admit, (…) Nu am ştiut niciodată ce anume l-a deranjat”, a mai declarat Ovidiu Vanghele.
Contextul afirmației despre Nicușor Dan
Vanghele a spus că a publicat mesajul pe 8 aprilie 2026, în ziua în care președintele a anunțat numiri pentru conducerea mai multor parchete, inclusiv a Parchetului General. Jurnalistul a considerat nepotrivită una dintre aceste numiri.
„Preşedintele face el însuşi legătura foarte clară, prin momentul în care eu am azvârlit această vorbă negândită (…) La nivel personal, uman, are tot dreptul, înţelege deci că această invectivă este o consecinţă a unui act făcut de preşedintele Nicuşor Dan”, a mai declarat jurnalistul.
Vanghele a mai explicat că Administrația Prezidențială i-a permis accesul la conferință, deși era necesară acreditarea în prealabil. Pentru că nu se afla în sală când jurnaliștii stabileau ordinea întrebărilor, a ajuns ultimul pe listă.
Președintele Nicușor Dan, aflat în Irlanda, a afirmat joi seară că „nu este un gunoi” și că refuză, la nivel personal, să discute cu cineva care nu îl respectă. El a făcut referire la decizia de a nu-i mai permite lui Ovidiu Vanghele să participe la conferințele de presă de la Cotroceni, invocând „injuriile” jurnalistului.
