Conflictul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus: ce crede Ionuț Badea despre plecarea din cantonament
Cristiano Ronaldo nu a fost folosit în partida cu Norvegia din etapa precedentă, iar decizia l-ar fi nemulțumit. Fotbalistul nu s-a antrenat pe 29 septembrie, iar o zi mai târziu a plecat din cantonamentul naționalei Portugaliei.
Conflictul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus, în interpretarea lui Ionuț Badea
Fostul jucător și antrenor Ionuț Badea consideră că plecarea lui Ronaldo ar putea fi legată de viitorul selecționerului Jorge Jesus. În opinia sa, fotbalistul lusitan ar aștepta ca tehnicianul să părăsească banca Portugaliei.
„E trist ce se întâmplă. O completare la acea mie de goluri despre care vorbeam. El folosește, practic, echipa națională pentru așa ceva. Nu a avut în minte decât asta. A și declarat-o și e greu…”
„S-a mai întâmplat o dată, cu un alt selecționer, când a fost scos din echipă și a fost băgat același Goncalo Ramos, și la două săptămâni a fost plecat selecționerul. Plecarea lui din cantonament înseamnă, în mintea lui, același lucru: plecarea lui Jorge Jesus”, a declarat Ionuț Badea.
Bilanțul lui Cristiano Ronaldo la naționala Portugaliei
În cele 234 de apariții pentru Portugalia, Cristiano Ronaldo a fost titular de 218 ori și a început 16 partide ca rezervă: șapte oficiale și nouă amicale.
- Ronaldo a înscris 146 de goluri și a oferit 45 de pase decisive pentru naționala Portugaliei. Alături de echipă, a câștigat campionatul european din 2016 și Liga Națiunilor în 2019 și 2025.
Precedentul din 2022: Ronaldo a fost rezervă, iar Fernando Santos a plecat
La Cupa Mondială din Qatar, selecționerul de atunci al Portugaliei, Fernando Santos, l-a lăsat pe Ronaldo pe banca de rezerve în meciurile cu Elveția și Maroc. Ulterior, federația portugheză a decis să-l demită pe tehnician.
Într-un interviu acordat după acele evenimente, Santos a spus că nu mai ține legătura cu Ronaldo.
Reacția lui Jorge Jesus după plecarea lui Ronaldo
„E ziua meciului. Vreau să mă concentrez asupra meciului. Apoi vom merge pe stadionul Dragao și ne vom concentra pe meciul împotriva Norvegiei. După aceea, cu siguranță vom avea timp să vorbim despre asta. În acest moment, este un subiect închis.
Sunt bine. Au fost zile nebunești. Sunt implicat în fotbal de mulți ani și știu că nu am făcut nimic pentru a împiedica procesul să continue ca înainte. Am conștiința complet împăcată.
Este un simbol și o figură importantă. Asta nu se pune în discuție”, a spus Jorge Jesus.
